Si fericire.
Am luptat o lupta azi. Nu stiu inca daca am castigat-o pentru aici unde sunt eu deja rezultatele vin dupa mult timp dupa ce ai uitat lupta. Dar sper ca am luptat bine.
Si cred ca am facut tot posibilul. Acum, din nou, pentru un weekend, sunt liber. Apoi vor veni alte lucruri, alte lupte, alte incercari.
Si am venit cu bicicleta obtinant pentru prima oara un timp dupa mult timp un timp bun. Si am mers bine. Si am mers printr-o ploaia slaba, suficient de slaba cat sa nu fie suparatoare si sa nu ude franele prea tare, suficienta totusi ca sa racoreasca putin, acum ca s-a facut intr-adevar cald - afara sunt (si eu ma mir) 18 grade.
Ploua inca. E seara si se aud niste pasari care canta frumos si discret in noapte. Ploua. Oare plange universul? Nu stiu. Poate plange de fericire. Sau poate pur si simplu cineva a crezut de cuviinta ca ploaia e frumoasa, si este.
Am facut tot posibilul astazi. Poate maine va fi mai bine.
Fericirea vine doar dintr-o lupta luptata bine.
2010-03-19
2010-03-11
Geneva and the Geneva Auto Show 2010
Yeah, so, I was in Geneva for 4 days.
In fact I stayed in France, in Annemasse, just across the border, at a cheap next-to-the-highway hotel.
The purpose was to see the Auto Show, to go to ski, and to visit Geneva a bit.
I have fulfilled my purpose.
I have uploaded to my site the pictures from the auto show [1] (babes, not many or anything, but well, here [2]) and from Geneva [3].
See the related post for the skiing part [4].
It was fun.
[1] http://andreiolaru.net/?go=280832
[2] http://andreiolaru.net/?go=480000
[3] http://andreiolaru.net/?go=458240
[4] http://frvl.blogspot.com/2010/03/skiing-in-alps.html
In fact I stayed in France, in Annemasse, just across the border, at a cheap next-to-the-highway hotel.
The purpose was to see the Auto Show, to go to ski, and to visit Geneva a bit.
I have fulfilled my purpose.
I have uploaded to my site the pictures from the auto show [1] (babes, not many or anything, but well, here [2]) and from Geneva [3].
See the related post for the skiing part [4].
It was fun.
[1] http://andreiolaru.net/?go=280832
[2] http://andreiolaru.net/?go=480000
[3] http://andreiolaru.net/?go=458240
[4] http://frvl.blogspot.com/2010/03/skiing-in-alps.html
2010-03-08
Skiing in the Alps
During my short stay in Geneva - personal holiday, nothing related to professional issues, except skipping work - I have fulfilled one of my long time dreams, at least partially: skiing in a foreign country, in a well know place. Initially I hoped to do it in Austria, but now that I was here I though it was worth a chance.
[This review is addressed to fellow skiers, and is written from the perspective of experience on the romanian ski slopes of Valea Prahovei: Predeal, Sinaia, Brasov, Busteni]
I skied in the skiable domain Grand Massif, which is just the next valley to Chamonix.
Was it gamechanging (in the sense that skiing will never be the same for me, and that skiing in Ro will never be attractive anymore) ? - No.
Was it exceptional and truly awesome? - Only the view.
Was it fun and freedom? - Definitely.
I picked an unusual solution for going skiing in the Alps, because usually people stay in closer resorts when they go skiing. I didn't have the time or money to do that, and I wanted to be able to visit Geneva also (aside from going at the Motor Show), so I decided to set base in Geneva - actually just next to it, in Annemasse / Gaillard, over the French border (but crossing the French - Swiss border here does not require anything, there is no customs, there's nobody at the crossing point). Being unusual, I had to use the inter-urban bus to get there, which only departed at 7.55 from Annemasse. And I was alone on it. I really thought that something is wrong. Moreover, I saw no snow on the way there (~60 min). Arriving there, however, I discovered the ski resort was functioning normally.
I did not part well equipped on this quest. In Paris, I only had normal city clothes. And of course no skiing equipment. I wore jeans, a t-shirt, a hoodie, a scarf and a winter coat (this last one was suited for the task). And my Nike cap. For comparison when I ski in Ro I have a wool sweater and ski pants. I also had my laptop backpack (without a laptop), with one more t-shirt and a thin sweater.
However, logistically I was quite well prepared. I had two mobile phones, charged, one with nokia maps; sun glasses (not what I would normally use for skiing, but what I normally use for bicycle); cash; I got a map of the domain with the ski pass. I had some food with me: bread, one orange, two black chocolates, swiss cheese.
I went up (and rented equipment) from Morillon - the closest to Annemasse among the stations of the bus. Looking on the map, I saw the main action (most difficult tracks and most tracks in general) is in La Flaine, so I decided to go there. To that end, I used the following steps: Morillon gondola lift; Sairon chairlift; down on Crete slope; Biollaires chairlift; down towards Lanche; Lanche chairlift; down (to the north) on Silice and Sortilege; Vernant chairlift; down on Tourmaline. This got me to La Flaine, where I took the gondola to Les Grandes Platieres, at almost 2500m. From there I skied. Yes, it was a long way, but it is really cool to go across such a huge domain.
Now, the view from Les Grandes Platieres.... it's awesome. To the north, notably, you can see the Mont Blanc and Aiguille du Midi. Luckily, the weather was perfect: not a cloud in the blue sky, a warming sun, perfect for fun and skiing.
There are 4 types of slopes. Easy (green); medium (blue); difficult (red); very difficult (black!). While going towards la Flaine I was extremely ( e x t r e m e l y ) disappointed in the tracks. Both medium and difficult. Now, easy is something like a street, you have to actually use your sticks to go forward. Medium is a slightly downhill road of snow. Brasov/Drumul Rosu is much more challenging. Moreover, even if not in full season, medium tracks are full of people and you can't even go too fast because you can bump into somebody, there's really a lot of people going quite slow.
Difficult tracks are significantly more fun. People are too afraid to use them so they're quite empty. Now, the problem is that they're actually boulevards of perfect snow, sometimes not too abrupt (but sometimes yes). There is no hump, no ice, no nothing. Only a wide road of perfectly leveled snow. No matter how nice that may sound, it's boring like hell, and the only thing I found them useful for (well, apart from exercising my turns, balance, etc) was going really really fast - they are wide and perfectly smooth so there's nothing that can possibly happen (apart from losing balance maybe).
Fortunately, I found the black slopes. Namely the Black Diamond (Diamant Noir, from Les Grandes Platieres down), which I did 3 times, and Agate (from Tete Des Lindars, to the right of the map), which I did once.
Black Diamond starts very nice. It has humps. It's exciting. And then there's the second part. Now that's an adrenaline rush. That's steep. Really. Steep. And humped. This part reminded me well of Brasov/Subteleferic and Sinaia/Kanzel, but was not as long as any of them. It was really, really cool. The third part was just true fun again.
I said at the beginning that this trip was not a game changer. And it wasn't What I can say, knowing this domain - which I think represents quite well what you can find around here - is that, in terms of difficulty and excitement of tracks, it has nothing to offer over what Ro has. And I'm happy about that.
What _is_ cool here is that there's really a lot of freedom. You really have many slopes. Don't think they are very long! They are longer than in Predeal, but definitely not longer than in Brasov. But they are many, and that kinda brings fun in the game. It's true, apart from the black ones, they are quite boring. But you can have fun by just going very fast.
The cable installations (airlifts) were very cool. Now in Ro we have gondolas and 4-seat chairlifts, which is cool. Now, here there were really big gondolas, taking about 15-20 people inside, and various types of chairlifts (all on the same constructive principles as in Ro): 2-seat, 3-seat, 4-seat (just like in Ro), 6-seat (fun!) and... 8-seat! Now an 8-seater is fun. many of them (especially the 8-seater) had a sort of moving carpet that took the skiers on after passing through the synchronization gates (that open when it is the right time to go into the chairlift) and that moved slightly slower than the chair, so that the chair came from behind (after turning around) and took the skiers smoothly. This was because the chairlifts were really fast and would have hit you otherwise. Technology is fun!
There was also this really weird airlift that deserves a special mention: la telebenne. This was weird. And unpractical: you had to climb from behind, so you had to actually catch it and climb, and you had to climb down while stepping back. Not a good idea - probably of french origin.
I saw people skiing there. I talked with and heard people in the chairlift. And I found the same problem that I found with western civilization in general: a complete lack of... mood, for anything. They were skiing, bu they were not having fun. They were doing it like it was their job, their duty. They were careful. A lot of people were helmets while skiing on medium (e.g. very easy and flat and boring) slopes. They were very serious about it and in general scared to go on anything a bit more difficult. There was no fun. No soul. I was the only one to actually go fast and they looked at me like... like they didn't understand (like I was crazy).
There were some non-French people too. I spoke to some Englishmen and a Dutch. The dutch thought (I spoke English) that i was from Britain. Cool.
Towards the end of the day I felt exhausted. At about 15.30 I started heading back to Morillon. Airlifts were closing at 16.45, like in Ro. I had to go all the way back: from La Flaine, up with the Telebenne; down on Bisac; Grand Vans 8-seater chairlift; down on Dolomie; Corbalanche chairlift; down on Peirce-neige, l'Arete, Stade, Sairon; down to Morillion with the gondola.
It was a good skiing day. I skied good. An d I am proud of my skiing. And I enjoyed myself.
Oh, and btw, costs: bus ride: 6.5 euros; equipment: 24 euro; cable transports all day, entire domain: 40 euros; assurance: 2.5 euros; bottle of water: 3.5 euros.
It was good.
I can't wait to get back to Ro. But maybe I'll come back around here some time.
Pictures (taken with a Nokia E51):
First image - a 'medium' slope.
in the center of the 7th image, The Mont Blanc
To the left of the 8th image, Aiguille du Midi.
2010-02-22
Flow
The cold did pass, eventually. The weather got warmer. The room got warmer too, due to the intense (and slightly expensive) heating. Cold weather returned eventually but the room was much warmer so I succeeded to keep the temperature at about 20 C.
Things happened. Quite many changes, and many events. Nothing of true importance, but various fluctuations in the state of things. Among others, a good friend banished him/herself out of my life. Another friend that had done that almost one year before (for completely different reasons) came back as nothing had happened. Life is strange.
I'm working. I manage a great number of tasks, but fortunately Windows 7, mouse gestures and various Google Chrome plugins help me reach a certain state of flow.
Nothing much happens, but little fights make a nice and slightly challenging life.
I would just want to get a little more time to write here, and to put things on my site...
2010-01-06
This Cold
In and out.
Recunosc ca n-am fost foarte fericit sa revin la Paris. N-am gasit nici un motiv pentru care sa vreau sa fiu aici, in schimb am gasit multe motive pentru care sa fiu acolo. Dar presupun ca asa trebuie sa fie.
Si acum, cand scriu, ma simt atat de fara chef, atat de rupt de orice care ar putea sa ma incalzeasca.
E atat de frig aici. E un frig nu aprig, dar ostil. Nu e soare. Chiar acum privesc pe geam si un frig interior ma cuprinde cand vad un fel de ploaie / lapovita cum cade peste o Sena de o culoare urata si murdara.
Mai mult, e frig la mine acasa. Cu sub 0 grade afara (-3, -4) incalzirea electrica nu tine mai mult de 12-14 grade. Am cumparat o mica aeroterma, cu care ajung spre 20. Dar mi se pare frig. Dupa 3 saptamani fara incalzire, peretii sunt reci si casa in general e rece.
Si frigul asta ma ucide. Sper sa nu ma imbolnavesc. Sper sa nu fac tuberculoza sau ceva. Dar mi-e frig. Si totul este rece si la figurat. Azi nu e nimeni in birou. Afara totul e aproape integral gri si trist. E foarte liniste. Tuturor le e frig, se vede asta in metrou si pe strada. Toti urasc asta, si eu impreuna cu ei. Nu mai iubeste nimeni.
E al naibii de frig. Astept degeaba, o temperatura exterioara mai decenta va veni abia in martie.
Si incepe sa nu ma mai intereseze nimic. Merg cu metroul ca un zombie, ajung la scoala, invart ceva fara chef, revin acasa, mananc ceva si ma culc.
Incep sa ma transform intr-un francez.....
Recunosc ca n-am fost foarte fericit sa revin la Paris. N-am gasit nici un motiv pentru care sa vreau sa fiu aici, in schimb am gasit multe motive pentru care sa fiu acolo. Dar presupun ca asa trebuie sa fie.
Si acum, cand scriu, ma simt atat de fara chef, atat de rupt de orice care ar putea sa ma incalzeasca.
E atat de frig aici. E un frig nu aprig, dar ostil. Nu e soare. Chiar acum privesc pe geam si un frig interior ma cuprinde cand vad un fel de ploaie / lapovita cum cade peste o Sena de o culoare urata si murdara.
Mai mult, e frig la mine acasa. Cu sub 0 grade afara (-3, -4) incalzirea electrica nu tine mai mult de 12-14 grade. Am cumparat o mica aeroterma, cu care ajung spre 20. Dar mi se pare frig. Dupa 3 saptamani fara incalzire, peretii sunt reci si casa in general e rece.
Si frigul asta ma ucide. Sper sa nu ma imbolnavesc. Sper sa nu fac tuberculoza sau ceva. Dar mi-e frig. Si totul este rece si la figurat. Azi nu e nimeni in birou. Afara totul e aproape integral gri si trist. E foarte liniste. Tuturor le e frig, se vede asta in metrou si pe strada. Toti urasc asta, si eu impreuna cu ei. Nu mai iubeste nimeni.
E al naibii de frig. Astept degeaba, o temperatura exterioara mai decenta va veni abia in martie.
Si incepe sa nu ma mai intereseze nimic. Merg cu metroul ca un zombie, ajung la scoala, invart ceva fara chef, revin acasa, mananc ceva si ma culc.
Incep sa ma transform intr-un francez.....
2009-12-21
Flight & co
Aaaahh, flight.....
I love to fly. On airplanes.
I like to fly because planes are cool. Because planes go high up and go really fast (you can see this in two situations: partially when you take off / land, and fully when you pass by another airplane, both at cruise speed). And because it's comfy - you get a seat with a movable back. And because you have a very, very, very nice view from a plane. Well, most times at least. And because you can actually feel, at take-off and landing, really nice forces produced by acceleration to and from about 200-300 km/h.
And I like flying because, especially when you fly alone, nobody disturbs you. You *cannot be* disturbed. Nobody can come to you here. You are unreachable by phone or by email or by any other means. You are at 12000m above all usual professional or personal space. You are even, in a way, outside of time, especially when you fly across several time zones and the very time of day becomes relative. You are... isolated from everything for some time, and that is like so cool.
And flight is a very organized business. Everything has a schedule, everything is well marked, all phases are clear. You know that, to a great extent, everything is checked. Double checked. All the doors and all the little compartments for drinks and plastic glasses and the coffee filter are checked, and double-locked. It is a system that you _feel_ is really safe. And, even more, it is. Makes you feel good. And they always (almost) speak English. And as it is a relatively novel means of transportation, you get some reasonable amount of luxury (well, actually that is starting to go to hell, because low-cost flight is around for some time).
And I like flying in economy class (as compared to low-cost. I've never been on business class, I guess it's nicer there). Because there there are people who serve you, who look nice at you, and who smile at you. And you get free ('course, that's relative, but it seems free anyway, as you don't pay for it directly) food. And drinks. And coffee. And you get a fork and a knife and a teaspoon - i know that usually people get rid of them, and they are sh*t cause they're plastic, but I have learned in the past that if you're going to a new place, it might be good to have them in case you have to eat something; I flew low-cost to London, and when we bought some food from the supermarket, it was nasty not to have what to eat it with.
So the two flights for today are with Olympic Air. That's the old Olympic Airlines that got renamed and re-branded in the course of privatization. I feared this set of two flights a lot, because I don't trust Greeks much. However, things are going quite well. It is my first flight with a company having a primary language that I don't know (so far I've flown Tarom, Air France and Ryan Air). The stewardesses are nice, pretty (they are Greek, so it is to appreciate that they are, however, pretty) and don't wear a coat, but some sort of colored blouse with no sleeves (sexy!). Now that I have finally finished eating (we passed the Alps and there was this superb view so I took pictures for about 15 minutes, while having interrupted the lunch), I must admit that the food was good, better than Tarom/Air France, the usual all-religion-safe-non-vegeterian chicken with rice and mushrooms was tasty, had much chicken and many pieces of mushroom, they gave a salad and cheese and butter and crackers and desert and Greek biscuits, which is not bad (had some white wine too, but that's usual). Also, I have this feeling that the seats are slightly more spaced than with Tarom / Air France, and they definitely are.
The plane is half empty. My row was full, with me at the isle, which was bad, but by divine miracle the two ladies at my side decided to move to the row in front, so I took the window seat, and the view, as I said, was awesome and I took lots of pictures.
===============
Cyprus is an island. I also found out that it is fairly large island (~200km in length), located frighteningly close to the Syria, Lebanon, Israel, Jordan & co.
It is quite barren. Much stone, many bushes, little fertile ground. Houses are small, usually with one floor, white or light-colored, the same as you'd expect in any Mediterranean area located around the 35th parallel.
Also surprisingly I found that their cars are the-other-hand-drive, making it weird and nausea-inducing to be in a car on their streets. At least in the south-eastern area, where I have been (Larnaca - Ayia Napa), they have almost only Mercedes E-Classes (or older equivalents) as taxis, and even some 6-door / 7-seat models, with one of which I have traveled myself, and it's reasonably cool.
In general, cities are few, small, and tourist-oriented, having a few main streets with palm trees and restaurants and shops (not simultaneously), and being boring and barren (and most likely not tourist friendly) in the rest. This is my opinion based on experience with Larnaca and Ayia Napa.
In Ayia Napa I enjoyed 5-star comfort with pool and jacuzzi and immediate proximity to the sea (in which I also took a short bath, which is cool considering that it is December. True, I was alone to do it). It reminded me how cool it is to be a researcher (with support from the part of your advisor).
==============
I returned in a snowed Paris and in a home at 5°C (in the interior). With heating at max, it reached 12° in the morning. I slept with a hoodie and in a sleeping bag.
I left directly to the airport as I have been informed by trusted sources that there are issues with the flights. I reached CDG at 10.30 to find my flight, managed by Air France (in code-share with Tarom, me having a Tarom ticket), had been canceled, as all (i think) flights of Air France to Bucharest that day. I walked half the airport to try to find someone from Tarom, I found somebody in terminal 2B, where the Tarom flights are leaving from towards Ro. All Tarom flights were leaving in time. I managed to get a boarding pass for the next flight to Bucharest. Take-off was delayed over 2 hours, but I finally reached Bucharest.
I love to fly. On airplanes.
I like to fly because planes are cool. Because planes go high up and go really fast (you can see this in two situations: partially when you take off / land, and fully when you pass by another airplane, both at cruise speed). And because it's comfy - you get a seat with a movable back. And because you have a very, very, very nice view from a plane. Well, most times at least. And because you can actually feel, at take-off and landing, really nice forces produced by acceleration to and from about 200-300 km/h.
And I like flying because, especially when you fly alone, nobody disturbs you. You *cannot be* disturbed. Nobody can come to you here. You are unreachable by phone or by email or by any other means. You are at 12000m above all usual professional or personal space. You are even, in a way, outside of time, especially when you fly across several time zones and the very time of day becomes relative. You are... isolated from everything for some time, and that is like so cool.
And flight is a very organized business. Everything has a schedule, everything is well marked, all phases are clear. You know that, to a great extent, everything is checked. Double checked. All the doors and all the little compartments for drinks and plastic glasses and the coffee filter are checked, and double-locked. It is a system that you _feel_ is really safe. And, even more, it is. Makes you feel good. And they always (almost) speak English. And as it is a relatively novel means of transportation, you get some reasonable amount of luxury (well, actually that is starting to go to hell, because low-cost flight is around for some time).
And I like flying in economy class (as compared to low-cost. I've never been on business class, I guess it's nicer there). Because there there are people who serve you, who look nice at you, and who smile at you. And you get free ('course, that's relative, but it seems free anyway, as you don't pay for it directly) food. And drinks. And coffee. And you get a fork and a knife and a teaspoon - i know that usually people get rid of them, and they are sh*t cause they're plastic, but I have learned in the past that if you're going to a new place, it might be good to have them in case you have to eat something; I flew low-cost to London, and when we bought some food from the supermarket, it was nasty not to have what to eat it with.
So the two flights for today are with Olympic Air. That's the old Olympic Airlines that got renamed and re-branded in the course of privatization. I feared this set of two flights a lot, because I don't trust Greeks much. However, things are going quite well. It is my first flight with a company having a primary language that I don't know (so far I've flown Tarom, Air France and Ryan Air). The stewardesses are nice, pretty (they are Greek, so it is to appreciate that they are, however, pretty) and don't wear a coat, but some sort of colored blouse with no sleeves (sexy!). Now that I have finally finished eating (we passed the Alps and there was this superb view so I took pictures for about 15 minutes, while having interrupted the lunch), I must admit that the food was good, better than Tarom/Air France, the usual all-religion-safe-non-vegeterian chicken with rice and mushrooms was tasty, had much chicken and many pieces of mushroom, they gave a salad and cheese and butter and crackers and desert and Greek biscuits, which is not bad (had some white wine too, but that's usual). Also, I have this feeling that the seats are slightly more spaced than with Tarom / Air France, and they definitely are.
The plane is half empty. My row was full, with me at the isle, which was bad, but by divine miracle the two ladies at my side decided to move to the row in front, so I took the window seat, and the view, as I said, was awesome and I took lots of pictures.
===============
Cyprus is an island. I also found out that it is fairly large island (~200km in length), located frighteningly close to the Syria, Lebanon, Israel, Jordan & co.
It is quite barren. Much stone, many bushes, little fertile ground. Houses are small, usually with one floor, white or light-colored, the same as you'd expect in any Mediterranean area located around the 35th parallel.
Also surprisingly I found that their cars are the-other-hand-drive, making it weird and nausea-inducing to be in a car on their streets. At least in the south-eastern area, where I have been (Larnaca - Ayia Napa), they have almost only Mercedes E-Classes (or older equivalents) as taxis, and even some 6-door / 7-seat models, with one of which I have traveled myself, and it's reasonably cool.
In general, cities are few, small, and tourist-oriented, having a few main streets with palm trees and restaurants and shops (not simultaneously), and being boring and barren (and most likely not tourist friendly) in the rest. This is my opinion based on experience with Larnaca and Ayia Napa.
In Ayia Napa I enjoyed 5-star comfort with pool and jacuzzi and immediate proximity to the sea (in which I also took a short bath, which is cool considering that it is December. True, I was alone to do it). It reminded me how cool it is to be a researcher (with support from the part of your advisor).
==============
I returned in a snowed Paris and in a home at 5°C (in the interior). With heating at max, it reached 12° in the morning. I slept with a hoodie and in a sleeping bag.
I left directly to the airport as I have been informed by trusted sources that there are issues with the flights. I reached CDG at 10.30 to find my flight, managed by Air France (in code-share with Tarom, me having a Tarom ticket), had been canceled, as all (i think) flights of Air France to Bucharest that day. I walked half the airport to try to find someone from Tarom, I found somebody in terminal 2B, where the Tarom flights are leaving from towards Ro. All Tarom flights were leaving in time. I managed to get a boarding pass for the next flight to Bucharest. Take-off was delayed over 2 hours, but I finally reached Bucharest.
2009-12-06
Dec
December. My december. My december in Paris. My december in Paris for 2 weeks, compared to 3 days last year. Improvement, yes.
December Este un decembrie rece. Pana acum cel putin. E al naibii de frig. Sunt 5 grade afara.
Acum, in trenul care vine de la Nantes, ma gandesc cu groaza ca dupa un weekend cu incalzirea la minim, trebuie sa fie incredibil de frig si se va incalzi incredibil de greu. Nu pot decat sa sper ca vecinii mei n-au fost in vacanta si n-au fost prea meschini si au tinut incalzirea lor cat mai mare, astfel ca a mai patruns si la mine ceva caldura. Sau poate nu.
Dupa o saptamana in care, din motive atat personale (foate bune, si de care sub nici o forma nu imi pare rau) cat si profesionale (a venit AMF pe la Paris / Lille, m-am plimbat cu ea prin aeroport luni, am luat-o de la si dus-o la gara joi, am participat la intalnirea pentru un master european toata ziua de joi, etc) n-am lucrat nimic (cu o foarte buna aproximatie), vine o saptamana in care trebuie sa-mi platesc aceste pacate profesionale.
Mai precis, trebuie sa scriu un articol in 4 zile, la care nu am scris nimic, care este in mare parte despre ceva care am mai descris in alte doua articole, dar trebuie sa fie cat de cat diferit, si pentru care experimentele nu numai ca nu au fost facute, dar platforma nu este inca terminata. Nu stiu daca ma voi descurca. Deadline-ul e deja amanat, deci nu stiu daca se va mai amana din nou, dar oricum situatia n-ar fi cu mult mai simpla.
Cu groaza, cu ceva interes, cu ceva speranta, cu semnificativa fericire si nerabdare si cu ceva intrebari ma gandesc ca mai am o saptamana de stat aici si apoi incep sa plec. Intai la o conferinta, apoi ma intorc la paris si in urmatoarea zi ma intorc in ro. Daca pe unde apare vreo eroare, e naspa.
Dar totusi m-am bucurat de saptamana care a trecut. M-am bucurat mult. Nu numai din cauza vietii personale, nu din cauza ca am descoperit un webcomic nou (sam and fuzzy) care are sanse sa-mi devina placut, dar pentru ca nu am stat toata saptamana la laborator lucrand.
E o viata destul de anosta la laborator. Colegii sunt simpatici ei asa, dar lucreaza majoritatea timpului, si in general e un mediu care te indeamna la lucru. Si ajung dimineata, inca nu complet trezit, la pranz mananc, stau pana seara, revin, stau la calculator, si ma culc. Nu e nimic fenomenal. Mai rau, nu ma ajuta foarte mult sa gandesc liber, si inovativ.
Poate chiar mai rau este faptul ca nu simt ca progresez foarte bine. Nu e ca as fi pierdut drumul ("lost my way"), dar imi pare ca lucrurile merg asa greu, si putin in ceata. Si asta ma supara. Si pare ca zilele, si nu numai, dar saptamanile, trec fara sa se intample nimic important, fara sa obtin rezultate esentiale, sau fara sa obtin rezultate de loc. Stiu, asa e cercetarea, si stiu ca asta este ceea ce mi-am dorit, si este, si e ok. Dar uneori e greu.
Si aici ma gasesc acum. In trenul spre Paris, dupa un weekend la Nantes. Cu chef de lucru, cu chef sa fac ceva, ceva care conteaza, care ma va ajuta, cu oarecare chef sa scriu (stiintific), dar cu constienta ca va fi greu si ca lucrurile vor merge incet si va trebui sa ard etape, cu teama ca nu voi avea timp. Dar cu speranta, si incredere.
Si mai ales cu mari intrebari legate de rezultatele alegerilor (da, am votat) si de ce naiba va urma in ro de acum.
December Este un decembrie rece. Pana acum cel putin. E al naibii de frig. Sunt 5 grade afara.
Acum, in trenul care vine de la Nantes, ma gandesc cu groaza ca dupa un weekend cu incalzirea la minim, trebuie sa fie incredibil de frig si se va incalzi incredibil de greu. Nu pot decat sa sper ca vecinii mei n-au fost in vacanta si n-au fost prea meschini si au tinut incalzirea lor cat mai mare, astfel ca a mai patruns si la mine ceva caldura. Sau poate nu.
Dupa o saptamana in care, din motive atat personale (foate bune, si de care sub nici o forma nu imi pare rau) cat si profesionale (a venit AMF pe la Paris / Lille, m-am plimbat cu ea prin aeroport luni, am luat-o de la si dus-o la gara joi, am participat la intalnirea pentru un master european toata ziua de joi, etc) n-am lucrat nimic (cu o foarte buna aproximatie), vine o saptamana in care trebuie sa-mi platesc aceste pacate profesionale.
Mai precis, trebuie sa scriu un articol in 4 zile, la care nu am scris nimic, care este in mare parte despre ceva care am mai descris in alte doua articole, dar trebuie sa fie cat de cat diferit, si pentru care experimentele nu numai ca nu au fost facute, dar platforma nu este inca terminata. Nu stiu daca ma voi descurca. Deadline-ul e deja amanat, deci nu stiu daca se va mai amana din nou, dar oricum situatia n-ar fi cu mult mai simpla.
Cu groaza, cu ceva interes, cu ceva speranta, cu semnificativa fericire si nerabdare si cu ceva intrebari ma gandesc ca mai am o saptamana de stat aici si apoi incep sa plec. Intai la o conferinta, apoi ma intorc la paris si in urmatoarea zi ma intorc in ro. Daca pe unde apare vreo eroare, e naspa.
Dar totusi m-am bucurat de saptamana care a trecut. M-am bucurat mult. Nu numai din cauza vietii personale, nu din cauza ca am descoperit un webcomic nou (sam and fuzzy) care are sanse sa-mi devina placut, dar pentru ca nu am stat toata saptamana la laborator lucrand.
E o viata destul de anosta la laborator. Colegii sunt simpatici ei asa, dar lucreaza majoritatea timpului, si in general e un mediu care te indeamna la lucru. Si ajung dimineata, inca nu complet trezit, la pranz mananc, stau pana seara, revin, stau la calculator, si ma culc. Nu e nimic fenomenal. Mai rau, nu ma ajuta foarte mult sa gandesc liber, si inovativ.
Poate chiar mai rau este faptul ca nu simt ca progresez foarte bine. Nu e ca as fi pierdut drumul ("lost my way"), dar imi pare ca lucrurile merg asa greu, si putin in ceata. Si asta ma supara. Si pare ca zilele, si nu numai, dar saptamanile, trec fara sa se intample nimic important, fara sa obtin rezultate esentiale, sau fara sa obtin rezultate de loc. Stiu, asa e cercetarea, si stiu ca asta este ceea ce mi-am dorit, si este, si e ok. Dar uneori e greu.
Si aici ma gasesc acum. In trenul spre Paris, dupa un weekend la Nantes. Cu chef de lucru, cu chef sa fac ceva, ceva care conteaza, care ma va ajuta, cu oarecare chef sa scriu (stiintific), dar cu constienta ca va fi greu si ca lucrurile vor merge incet si va trebui sa ard etape, cu teama ca nu voi avea timp. Dar cu speranta, si incredere.
Si mai ales cu mari intrebari legate de rezultatele alegerilor (da, am votat) si de ce naiba va urma in ro de acum.
2009-11-26
one evening
Am avut o seara chiar frumoasa astazi.
Am plecat de la laborator o idee mai devreme decat de obicei, ignorand posibilitatea trecerii mai tarziu a vreunei persoane care sa verifice prezenta doctoranzilor la laborator. Nu m-am dus direct (nu am fost cu bicicleta) la metroul cel mai apropiat, ci am trecut podul in directie opusa ca sa ma uit, in sens opus turnului eiffel la sena in noapte si la automobilele alergand pe cheiul luminat, si sa simt vantul puternic si rece batandu-mi in fata.
Am luat metroul de la statia de pe malul celalalt, am venit direct acasa, m-am schimbat si am citit ceva dintr-o carte si 2-3 review-uri de masini in Top Gear in editia engleza.
Desi cand am ajuns nu mi-era foame, am inceput sa-mi simt stomacul, dar am zis sa nu mananc prea mult pentru ca am mancat mult la pranz, si indestulator. Asa ca am pus la mp3-player niste cvartete de coarde si am mancat ansoa cu paine si unt, apoi zacusca (trimisa de ai mei) cu cascaval, iar ca deser roquefort cu vin nou de beaujolais.
Spre sfarsit, s-a intamplat ceva atat de fenomenal, incat mi-am pus intrebarea: oare chiar se putea ca aceasta seara sa fie si mai frumoasa decat este deja? Si a fost. Pentru ca afara a inceput sa ploua masiv, si am deschis geamul larg, m-am asezat pe scaun in fata lui si cu picioarele pe margine, si am continuat sa-mi mananc branza si sa-mi beau vinul uitandu-ma la ploaie, in noapte.
Vive la France, pentru ca au o branza buna si un vin bun. Vive la Roumanie, pentru ca mi-a dat posibilitatea sa vin aici. Si Vive la Union Europeene, pentru ca mi-a dat bani sa stau aici. !
Am plecat de la laborator o idee mai devreme decat de obicei, ignorand posibilitatea trecerii mai tarziu a vreunei persoane care sa verifice prezenta doctoranzilor la laborator. Nu m-am dus direct (nu am fost cu bicicleta) la metroul cel mai apropiat, ci am trecut podul in directie opusa ca sa ma uit, in sens opus turnului eiffel la sena in noapte si la automobilele alergand pe cheiul luminat, si sa simt vantul puternic si rece batandu-mi in fata.
Am luat metroul de la statia de pe malul celalalt, am venit direct acasa, m-am schimbat si am citit ceva dintr-o carte si 2-3 review-uri de masini in Top Gear in editia engleza.
Desi cand am ajuns nu mi-era foame, am inceput sa-mi simt stomacul, dar am zis sa nu mananc prea mult pentru ca am mancat mult la pranz, si indestulator. Asa ca am pus la mp3-player niste cvartete de coarde si am mancat ansoa cu paine si unt, apoi zacusca (trimisa de ai mei) cu cascaval, iar ca deser roquefort cu vin nou de beaujolais.
Spre sfarsit, s-a intamplat ceva atat de fenomenal, incat mi-am pus intrebarea: oare chiar se putea ca aceasta seara sa fie si mai frumoasa decat este deja? Si a fost. Pentru ca afara a inceput sa ploua masiv, si am deschis geamul larg, m-am asezat pe scaun in fata lui si cu picioarele pe margine, si am continuat sa-mi mananc branza si sa-mi beau vinul uitandu-ma la ploaie, in noapte.
Vive la France, pentru ca au o branza buna si un vin bun. Vive la Roumanie, pentru ca mi-a dat posibilitatea sa vin aici. Si Vive la Union Europeene, pentru ca mi-a dat bani sa stau aici. !
Food. Lab food.
Adica mancarea de la laborator.
Deci azi am mancat super bine. Si cu aceasta ocazie, voi vorbi putin despre cum se mananca la laborator si, deci, cam ce mananc eu la pranz 5 zile pe saptamana.
De asemenea cu aceasta ocazie voi spune si ca laboratorul (am aflat de curand) nu rezida aici (for your consideration, in English) in mod obisnuit. Avand in vedere insa ca locatia sa originala in [super-]campusul jussieu este in renovare, laboratorul este mutat temporar la locatia sa prezenta. Temporar trebuia sa insemne 1-2 ani. Am aflat ca in curand se va muta inapoi. In curand inseamna peste 1 an. Asta dupa, aparent, 10 ani. Heh.
Deci, acum laboratorul are 4 etaje din cladirea Passy-Kennedy, care este o cladire foarte tare (mie imi place cum arata, vezi mai jos poza). Etajele sunt 5,6,7 si 8. Cladirea este decent securizata, in sensul ca avem badge-uri rfid cu care putem merge cu liftul doar la anumite etaje (exista anumite probleme ale acestei scheme, pe care le voi explica probabil odata).
La parterul cladirii exista cantina. Acum, spre deosebire de cantina de la Nantes (la care mancam cand eram la Nantes), aici nu e vorba de un restaurant universitar, ci de un restaurant al unei companii de catering se pare foarte buna, numita Arpege.
Mersul la cantina se intampla cam asa: intru, ma uit la felurile de mancare care sunt expuse ("uite cam ce avem noi azi de mancare". Nu e tot, dar sunt lucrurile care nu sunt absolut obisnuite, cum ar fi steak-ul, care e in fiecare zi), iau o tava, pot sa-mi pun un aperitiv (se iau din niste recipiente diverse salatele si se pun in farfurii de 3 marimi: mica, medie, mare. Exista si formule deja preparate, mai scumpe) - intotdeauna de talie mica - apoi conform cu ce am vazut la intrare, ma duc la unul din 4 standuri, unde sunt niste indivizi imbracati in bucatari (care poate chiar sunt bucatari) care te servesc. Exista standul de friptura, iar celelalte trei pot avea diverse lucruri - mancaruri gatite, uneori paste, uneori pizza, diverse lucruri. La fiecare stand se gasesc de obicei mai mult de un fel de mancare, si o anumita selectie de garnituri si sosusri. Deci, intotdeauna exista in total vreo 6-7 feluri de mancare pe care poti sa le iei si vreo 6-8 tipuri de garnituri. Apoi iau un desert, care poate fi branza, fructe, diverse prajiturele, crema de zahar ars, etc. Apoi stau la coada la una dintre cele 2 case, in apropierea casei iau painica si tacamurile, la casa trec badge-ul si gata. Iau un pahar, gasesc o masa (de obicei mananc cu mai multi doctoranzi si cadre din echipa si mergem impreuna la masa), daca e nevoie ma duc sa gasesc o carafa si o umplu cu apa. Dupa ce termin(am), duc tava intr-un loc special unde e o banda care duce tavile in zona unde vor fi curatate, spalate vasele etc.
Spre deosebire de restaurantul universitar de la Nantes, aici nu exista tichete de masa care sa te restrictioneze la a avea o anumita selectie de articole (acolo era 1 fel principal si 2 elemente din deserturi/antreuri, eventual supa, daca era, si o painica), aici poti sa-ti iei ce vrei, si platesti, folosind acelasi badge ca pentru lifturi, care este si portofel electronic, i.e. din cand in cand mai pun bani pe el. Faza tare este ca nu numai ca preturile sunt decente, dar fiind doctorand, am o reducere de 0.90 euro la fiecare masa. Ceea ce face ca, daca la Nantes mancam o mancare decenta, dar limitata, pentru 2.83 (parca), aici sa mananc super-bine si gustos (daca aleg ceva bun, se intampla sa aleg ceva care nu-mi place) cu in medie 3-4 euro pe zi. Sa nu uitam ca nu sunt totusi la Nantes, sunt la Paris.
Deci este super tare.
Ca sa revin la de ce am scris acest post azi, va voi da exemplu de super mancarea pe care am mancat-o azi: ca antreu, o farfurie mica cu o salatica de franjuri de carne de ceva peste si niste salata de morcovi-pui-ou-si-alte-chestii; ca fel principal, un fel de mancare african (ziceau ei) - un castron cu orez, 3 cartofiori fierti in coaja, ratatouille si niste bucati maricele de carne de miel cu un sos super gustos si cu morcovi fierti (asta s-a numit Mafé d'agneau); o prajitura de ciocolata cu zmeura, care cred ca mi-a fost facturata cu intre 70 si 90 de centime mai putin, din greseala; o chifla (e gratis). Asta a fost (cu potentiala greseala mentionata si cu reducerea de 0.90) 3.99. Foarte tare.
Deci, din partea asta puteti sa fiti linistiti. Mananc bine.
Deci azi am mancat super bine. Si cu aceasta ocazie, voi vorbi putin despre cum se mananca la laborator si, deci, cam ce mananc eu la pranz 5 zile pe saptamana.
De asemenea cu aceasta ocazie voi spune si ca laboratorul (am aflat de curand) nu rezida aici (for your consideration, in English) in mod obisnuit. Avand in vedere insa ca locatia sa originala in [super-]campusul jussieu este in renovare, laboratorul este mutat temporar la locatia sa prezenta. Temporar trebuia sa insemne 1-2 ani. Am aflat ca in curand se va muta inapoi. In curand inseamna peste 1 an. Asta dupa, aparent, 10 ani. Heh.
Deci, acum laboratorul are 4 etaje din cladirea Passy-Kennedy, care este o cladire foarte tare (mie imi place cum arata, vezi mai jos poza). Etajele sunt 5,6,7 si 8. Cladirea este decent securizata, in sensul ca avem badge-uri rfid cu care putem merge cu liftul doar la anumite etaje (exista anumite probleme ale acestei scheme, pe care le voi explica probabil odata).
La parterul cladirii exista cantina. Acum, spre deosebire de cantina de la Nantes (la care mancam cand eram la Nantes), aici nu e vorba de un restaurant universitar, ci de un restaurant al unei companii de catering se pare foarte buna, numita Arpege.
Mersul la cantina se intampla cam asa: intru, ma uit la felurile de mancare care sunt expuse ("uite cam ce avem noi azi de mancare". Nu e tot, dar sunt lucrurile care nu sunt absolut obisnuite, cum ar fi steak-ul, care e in fiecare zi), iau o tava, pot sa-mi pun un aperitiv (se iau din niste recipiente diverse salatele si se pun in farfurii de 3 marimi: mica, medie, mare. Exista si formule deja preparate, mai scumpe) - intotdeauna de talie mica - apoi conform cu ce am vazut la intrare, ma duc la unul din 4 standuri, unde sunt niste indivizi imbracati in bucatari (care poate chiar sunt bucatari) care te servesc. Exista standul de friptura, iar celelalte trei pot avea diverse lucruri - mancaruri gatite, uneori paste, uneori pizza, diverse lucruri. La fiecare stand se gasesc de obicei mai mult de un fel de mancare, si o anumita selectie de garnituri si sosusri. Deci, intotdeauna exista in total vreo 6-7 feluri de mancare pe care poti sa le iei si vreo 6-8 tipuri de garnituri. Apoi iau un desert, care poate fi branza, fructe, diverse prajiturele, crema de zahar ars, etc. Apoi stau la coada la una dintre cele 2 case, in apropierea casei iau painica si tacamurile, la casa trec badge-ul si gata. Iau un pahar, gasesc o masa (de obicei mananc cu mai multi doctoranzi si cadre din echipa si mergem impreuna la masa), daca e nevoie ma duc sa gasesc o carafa si o umplu cu apa. Dupa ce termin(am), duc tava intr-un loc special unde e o banda care duce tavile in zona unde vor fi curatate, spalate vasele etc.
Spre deosebire de restaurantul universitar de la Nantes, aici nu exista tichete de masa care sa te restrictioneze la a avea o anumita selectie de articole (acolo era 1 fel principal si 2 elemente din deserturi/antreuri, eventual supa, daca era, si o painica), aici poti sa-ti iei ce vrei, si platesti, folosind acelasi badge ca pentru lifturi, care este si portofel electronic, i.e. din cand in cand mai pun bani pe el. Faza tare este ca nu numai ca preturile sunt decente, dar fiind doctorand, am o reducere de 0.90 euro la fiecare masa. Ceea ce face ca, daca la Nantes mancam o mancare decenta, dar limitata, pentru 2.83 (parca), aici sa mananc super-bine si gustos (daca aleg ceva bun, se intampla sa aleg ceva care nu-mi place) cu in medie 3-4 euro pe zi. Sa nu uitam ca nu sunt totusi la Nantes, sunt la Paris.
Deci este super tare.
Ca sa revin la de ce am scris acest post azi, va voi da exemplu de super mancarea pe care am mancat-o azi: ca antreu, o farfurie mica cu o salatica de franjuri de carne de ceva peste si niste salata de morcovi-pui-ou-si-alte-chestii; ca fel principal, un fel de mancare african (ziceau ei) - un castron cu orez, 3 cartofiori fierti in coaja, ratatouille si niste bucati maricele de carne de miel cu un sos super gustos si cu morcovi fierti (asta s-a numit Mafé d'agneau); o prajitura de ciocolata cu zmeura, care cred ca mi-a fost facturata cu intre 70 si 90 de centime mai putin, din greseala; o chifla (e gratis). Asta a fost (cu potentiala greseala mentionata si cu reducerea de 0.90) 3.99. Foarte tare.
Deci, din partea asta puteti sa fiti linistiti. Mananc bine.
2009-11-19
Stable
Acum, dupa mult timp de la ultimul post (for that matter asta e primul post pe care il pun cu data la care chiar a fost scris), sunt intr-o stare stabila, si ok.
Intr-un final am gasit cazare. N-a fost usor, dar in fond n-a fost nici foarte greu. Acum, daca alegerea mea a fost corecta, ramane de vazut.
N-a fost usor pentru ca in paris problema locuintelor este una foarte mare. Si am participat la vizite de studiouri la care au venit 20 de persoane (este un caz extrem insa). N-a fost usor de asemenea pentru ca nu am putut sa-mi aranjez nimic dinainte. La particulari n-ar fi mers sa incerc din Ro, dar la camine da. Insa plecarea mea s-a hotarat prea tarziu ca caminele macar sa mai raspunda.
Dupa camine si alte lucruri organizate, unde depui o cerere pe site si astepti 3 saptamani sa primesti raspuns (daca primesti), au ramas particularii. I.e. contactul direct cu proprietarii care au de inchiriat un studio (la noi se zice de obicei garsoniera). Am incercat si la agentii imobiliare, dar acestea sunt mult prea scumpe pentru ce cautam eu.
(Ce cautam era un studio. Un studio este un apartament format dintr-o singura camera principala, o baie (dezirabil), eventual o bucatarie, de cele mai multe ori integrata in camera principala. Cele mai multe studiouri pariziene din gama in care am cautat eu (15-20 m2, 500-600E) sunt cu baie, cu bucatarie 'americana' (in camera de zi), cu sau fara frigider, cu sau fara cuptor cu microunde (in general au plita electrica - francezii nu prea sunt cu gazul), incalzite electric (deci prost), cu geamuri clasice simple sau duble sau cu termopan, izolate prost, si in cladiri fara lift, de multe ori la etajul 6-7. Cerintele mele erau sa fie spatios, sa fie la un etaj inferior fara lift, sa aiba ceva elemente de bucatarie, si sa fie luminos.)
De fapt lucrurile n-au mers chiar atat de rau, as putea spune privind in urma. Prima saptamana n-am facut nimic, pentru ca nu aveam nici macar cardul de student (carte etudiant). A doua saptamana am inceput sa ma uit pe site-uri de anunturi, am inceput sa dau mailuri si telefoane. Spre disperarea mea, la emailuri nu mi se raspundea, iar la telefon fie raspundea robotul (aici intaotdeauna raspunde robotul, nu se poate dezactiva, sau in mare parte nu), fie persoana spunea, eventual imediat dupa ce am zis buna ziua, ca apartamentul s-a luat. Oricum, pana sambata aveam 3 vizite stabilite.
Prima a fost la un studio la parter care avea o fereastra care dadea intr-o curte interioara de 5x5m, iar cerul se vedea doar daca te uitai in sus 6 etaje. Avea doua paturi (suprapuse) faine, dar faza cu lumina si fereastra nu erau de loc dragute. Iar frigiderul era dat separat, daca vroiai. Impreuna cu mine au fost la vizita inca 3 persoane. Proprietarul parea un proprietar de serie, ca sa zic asa, genul care traieste din asta. Cartierul era semi ok, in sensul ca un pic mai incolo era un cartier bun. Am lasat dosarul (in general compus din copie buletin si card de student, documente atestand veniturile si documente atestand identitatea si veniturile garantului - persoana care plateste daca tu nu platesti), desi dupa urmatoarea vizita eram hotarat sa refuz chiar daca ma alege, seara am primit mesaj ca nu am fost ales.
A doua a fost in Puteaux, care e langa Defense, m-am indragostit instant de cartier, chiar si de camera (la primul etaj), care era medie, dar foarte luminoasa, intrucat peretele exterior era in intregime din geam, termopan. Incalzit electric (ca si toate de altfel), ceea ce probabil ar fi facut ca iarna sa fie al naibii de frig. Dar era fain, avea bucataria destul de dotata, mi-ar fi placut sa-l am (cu exceptia frigului, evident). Am mai fost in vizita impreuna cu doua persoane, ulterior a mai venit si o a treia, am discutat cu proprietarul - parea un tip intelectual si de treaba, am lasat dosarul, dar din pacate nu am fost ales.
A treia vizita a fost cam in acelasi cartier cu prima, erau date in anunt toate informatiile despre locatie si momentul disponibilitatii, deci toti care vroiau sa viziteze au venit la aceeasi ora. Au fost peste 20. Proprietara a intarziat, si-a pus masina prin parcare prin contact intr-un loc unde nu incapea pe de-a-ntregul (era un Corsa vechi cu un marsarier care intra cu un zgomot teribil d-abia la a treia sa a patra incercare), a pus in geam un carton cu 'en panne' (in pana), si ne-a luat pe rand. Era un studio din doua camere mici, ne-eliberat de fosta locatara, cu o fereastra foarte luminoasa ce e drept, dar intr-un imobil naspa, la etajul 3, si pe scara mirosea al naibii de rau. Am lasat dosarul, dar n-am fost contactat.
Urmatoarea saptamana am continuat cu telefoanele si mailurile. Mai ales, dupa intalnirea cu o ruda mai departata care e aici, am avut un nou site pe care sa caut, cu mai putine anunturi dar infinit mai putin popular, si care de fapt m-a ajutat sa si gasesc o casa. Pana sambata aveam din nou 3 vizite, dar miercuri am vorbit cu un proprietar pe care l-am gasit prin acest site, seara am facut vizita, vineri am semnat, iar duminica m-am mutat deja.
Am avut multe indoieli legate de proprietar, unele le mai am si acum. E un sri-lankez relativ tanar si cu un job care nu produce prea multi bani (si totusi are doua apartamente langa Paris), deci e dubios. Prima saptamana mi-a dat-o gratis (pentru ca venea sfarsitul lunii). Nu stie prea bine franceza. Sper totusi ca relatia cu el va decurge bine.
Studioul pe care l-am inchiriat este in Courbevoie, langa Defense, in zona 2, este mare (20m2 in total), are o camera mare, un holisor - unde tin bicla - si o baie, e luminos, are o fereastra de termopan si o fereastra de geam simplu (iar incalzirea e tocmai sub a doua), are tot ce-mi trebuie. Vedeti pozele (din diverse faze de amenajare) aici.
Ulterior mi-am mai luat din ikea, cu ajutorul fostelor mele gazde, un dulap, un birou mare si un scaun de birou, plus alte cateva lucruri mai putin semnificative.
Ce e important este ca imi place. Are o vedere superba (vedeti pozele inspre exterior) si are mult spatiu. Se incalzeste inca decent (mai vedem mai spre iarna). Sper ca totul sa fie bine.
Intr-un final am gasit cazare. N-a fost usor, dar in fond n-a fost nici foarte greu. Acum, daca alegerea mea a fost corecta, ramane de vazut.
N-a fost usor pentru ca in paris problema locuintelor este una foarte mare. Si am participat la vizite de studiouri la care au venit 20 de persoane (este un caz extrem insa). N-a fost usor de asemenea pentru ca nu am putut sa-mi aranjez nimic dinainte. La particulari n-ar fi mers sa incerc din Ro, dar la camine da. Insa plecarea mea s-a hotarat prea tarziu ca caminele macar sa mai raspunda.
Dupa camine si alte lucruri organizate, unde depui o cerere pe site si astepti 3 saptamani sa primesti raspuns (daca primesti), au ramas particularii. I.e. contactul direct cu proprietarii care au de inchiriat un studio (la noi se zice de obicei garsoniera). Am incercat si la agentii imobiliare, dar acestea sunt mult prea scumpe pentru ce cautam eu.
(Ce cautam era un studio. Un studio este un apartament format dintr-o singura camera principala, o baie (dezirabil), eventual o bucatarie, de cele mai multe ori integrata in camera principala. Cele mai multe studiouri pariziene din gama in care am cautat eu (15-20 m2, 500-600E) sunt cu baie, cu bucatarie 'americana' (in camera de zi), cu sau fara frigider, cu sau fara cuptor cu microunde (in general au plita electrica - francezii nu prea sunt cu gazul), incalzite electric (deci prost), cu geamuri clasice simple sau duble sau cu termopan, izolate prost, si in cladiri fara lift, de multe ori la etajul 6-7. Cerintele mele erau sa fie spatios, sa fie la un etaj inferior fara lift, sa aiba ceva elemente de bucatarie, si sa fie luminos.)
De fapt lucrurile n-au mers chiar atat de rau, as putea spune privind in urma. Prima saptamana n-am facut nimic, pentru ca nu aveam nici macar cardul de student (carte etudiant). A doua saptamana am inceput sa ma uit pe site-uri de anunturi, am inceput sa dau mailuri si telefoane. Spre disperarea mea, la emailuri nu mi se raspundea, iar la telefon fie raspundea robotul (aici intaotdeauna raspunde robotul, nu se poate dezactiva, sau in mare parte nu), fie persoana spunea, eventual imediat dupa ce am zis buna ziua, ca apartamentul s-a luat. Oricum, pana sambata aveam 3 vizite stabilite.
Prima a fost la un studio la parter care avea o fereastra care dadea intr-o curte interioara de 5x5m, iar cerul se vedea doar daca te uitai in sus 6 etaje. Avea doua paturi (suprapuse) faine, dar faza cu lumina si fereastra nu erau de loc dragute. Iar frigiderul era dat separat, daca vroiai. Impreuna cu mine au fost la vizita inca 3 persoane. Proprietarul parea un proprietar de serie, ca sa zic asa, genul care traieste din asta. Cartierul era semi ok, in sensul ca un pic mai incolo era un cartier bun. Am lasat dosarul (in general compus din copie buletin si card de student, documente atestand veniturile si documente atestand identitatea si veniturile garantului - persoana care plateste daca tu nu platesti), desi dupa urmatoarea vizita eram hotarat sa refuz chiar daca ma alege, seara am primit mesaj ca nu am fost ales.
A doua a fost in Puteaux, care e langa Defense, m-am indragostit instant de cartier, chiar si de camera (la primul etaj), care era medie, dar foarte luminoasa, intrucat peretele exterior era in intregime din geam, termopan. Incalzit electric (ca si toate de altfel), ceea ce probabil ar fi facut ca iarna sa fie al naibii de frig. Dar era fain, avea bucataria destul de dotata, mi-ar fi placut sa-l am (cu exceptia frigului, evident). Am mai fost in vizita impreuna cu doua persoane, ulterior a mai venit si o a treia, am discutat cu proprietarul - parea un tip intelectual si de treaba, am lasat dosarul, dar din pacate nu am fost ales.
A treia vizita a fost cam in acelasi cartier cu prima, erau date in anunt toate informatiile despre locatie si momentul disponibilitatii, deci toti care vroiau sa viziteze au venit la aceeasi ora. Au fost peste 20. Proprietara a intarziat, si-a pus masina prin parcare prin contact intr-un loc unde nu incapea pe de-a-ntregul (era un Corsa vechi cu un marsarier care intra cu un zgomot teribil d-abia la a treia sa a patra incercare), a pus in geam un carton cu 'en panne' (in pana), si ne-a luat pe rand. Era un studio din doua camere mici, ne-eliberat de fosta locatara, cu o fereastra foarte luminoasa ce e drept, dar intr-un imobil naspa, la etajul 3, si pe scara mirosea al naibii de rau. Am lasat dosarul, dar n-am fost contactat.
Urmatoarea saptamana am continuat cu telefoanele si mailurile. Mai ales, dupa intalnirea cu o ruda mai departata care e aici, am avut un nou site pe care sa caut, cu mai putine anunturi dar infinit mai putin popular, si care de fapt m-a ajutat sa si gasesc o casa. Pana sambata aveam din nou 3 vizite, dar miercuri am vorbit cu un proprietar pe care l-am gasit prin acest site, seara am facut vizita, vineri am semnat, iar duminica m-am mutat deja.
Am avut multe indoieli legate de proprietar, unele le mai am si acum. E un sri-lankez relativ tanar si cu un job care nu produce prea multi bani (si totusi are doua apartamente langa Paris), deci e dubios. Prima saptamana mi-a dat-o gratis (pentru ca venea sfarsitul lunii). Nu stie prea bine franceza. Sper totusi ca relatia cu el va decurge bine.
Studioul pe care l-am inchiriat este in Courbevoie, langa Defense, in zona 2, este mare (20m2 in total), are o camera mare, un holisor - unde tin bicla - si o baie, e luminos, are o fereastra de termopan si o fereastra de geam simplu (iar incalzirea e tocmai sub a doua), are tot ce-mi trebuie. Vedeti pozele (din diverse faze de amenajare) aici.
Ulterior mi-am mai luat din ikea, cu ajutorul fostelor mele gazde, un dulap, un birou mare si un scaun de birou, plus alte cateva lucruri mai putin semnificative.
Ce e important este ca imi place. Are o vedere superba (vedeti pozele inspre exterior) si are mult spatiu. Se incalzeste inca decent (mai vedem mai spre iarna). Sper ca totul sa fie bine.
2009-10-17
hard
"... not because it is easy, but because it is hard..."
It is hard... As I am so new to this world, and I know so little of its rules, and I know nobody that knows them, and nobody can help me (for free)...
I had got so used to being efficient in what I do, I was so used to being there, at the top, well protected by my universe. Of course, some question it was in any way the top, but for me it was. And here, the top, the place that I see as the top, is quite far from where I am. And I keep missing, and I keep failing to prove any competence in the field. And I would need it so much. An it makes me so unhappy.
Yes, it is another world. A different world. It's true, it fits my criteria - it's a big city. But the rules here, the way to do things here, they're different. I am built in a quite different way.
And the fact that the city is big and the whole system is so big, this makes me feel small, and helpless, but especially small.
Sometime I wonder if it is possible to do it. To win this fight for what I want to get hold of. And I think it is. Others did it too. It's true, my particular situation is a bit different. It is special. So I have a harder battle to fight. Will I succeed? I must. Will I succeed? I don't know. And I'm really running out of patience. And time. And energy. And possibilities.
It is hard... As I am so new to this world, and I know so little of its rules, and I know nobody that knows them, and nobody can help me (for free)...
I had got so used to being efficient in what I do, I was so used to being there, at the top, well protected by my universe. Of course, some question it was in any way the top, but for me it was. And here, the top, the place that I see as the top, is quite far from where I am. And I keep missing, and I keep failing to prove any competence in the field. And I would need it so much. An it makes me so unhappy.
Yes, it is another world. A different world. It's true, it fits my criteria - it's a big city. But the rules here, the way to do things here, they're different. I am built in a quite different way.
And the fact that the city is big and the whole system is so big, this makes me feel small, and helpless, but especially small.
Sometime I wonder if it is possible to do it. To win this fight for what I want to get hold of. And I think it is. Others did it too. It's true, my particular situation is a bit different. It is special. So I have a harder battle to fight. Will I succeed? I must. Will I succeed? I don't know. And I'm really running out of patience. And time. And energy. And possibilities.
2009-10-10
WeekOne
A trecut o saptamana de cand sunt aici, la paris. Inca stau in zona 5, inca nu am cautat nimic de cazare.
N-a fost o saptamana rea, doar ce poate au fost cam multe treburi administrative de facut, si inca mai sunt.
Joi am ajuns dupa un zbor calm, am trecut repede de controlul de pasapoarte (spre deosebire de cand mergeam la Lille asta-vara), am luat un tichet de transport de la automat, pentru ca la case era prea mare coada, m-am urcat in RER B (unul direct chiar, i.e. care opreste in mult mai putine statii), am ajuns la Gare de Nord unde am schimbat linia pentru a ma urca in RER D, care, si acesta direct, m-a dus rapid la Brunoy, unde gazda mea pentru un timp nedefinit m-a asteptat cu masina.
Apropo de zbor, am vazut o parte din muntii Carpati (se poate chiar Fagarasul), si de asemenea acel fenomen noros foarte tare gen front sau ceva pe care il vedeti in poza a treia. Intreaga galerie o gasiti aici (doar pozele care incep cu N90, celelalte sunt de cand am fost asta-vara la Lille).
Cum ziceam, ajuns la gazdele mele, m-am semi-instalat in camera mea temporara (sper!), am stat putin, am mancat, apoi dupa-masa mi-am petrecut-o la calculator.
Vineri activitatea principala a fost de a iesi putin prin Brunoy. Este un orasel (gazdele mele ii zic justificat 'sat') semnifiativ de mic, care are atat parti vechi cat si noi. Cele vechi sunt bazate pe ideea de teren / suport pentru vanatoare. Cele noi sunt grupuri sau chiar cartiere de blocuri, construite pentru cei care stau in zona pariziana. Prin mijlocul localitatii trece Yerres, un raulet pe care se afla un parc destul de dragut, si bogat in vegetatie. Imi place mult podul de tren / RER. (introduc aici: atat garile cat si drumul liniilor ferate care le unesc sunt, in zona asta, comune pentru tren si RER. in al doilea rand, RER se citeste er-e-er, unde 'e' se citeste ca si in articolul hotarat 'le'). Au si un teatru nou, care arata destul de smecher. Langa biserica care apare in poze stau si gazele mele. Mai multe poze aici.
Sambata am fost la supermarchet cu gazda (el), la un centru comercial mare aflat la vreo 20 km de Brunoy. De asemenea am fost la 'ferma', langa centrul comercial, care este o plantatie de flori, fructe si legume unde clientii vin si isi culeg singuri produsele. Avantajul este ca nu se mai platesc oameni pentru cules, iar penttru clienti e ok sa plateasca totusi un pret decent pentru ca vad de unde sunt culese produsele si poate fi chiar interesant sa-ti culegi produsele singur (mai ales pentru copii). Dezavantajul este ca multe produse cad pe jos si oamenii nu le mai iau, si se produce multa risipa in general (din nou, mai ales daca sunt copii). Dar aparent afacerea merge, e acolo de un an, si nu numai acolo, au o retea in intreaga franta.
Duminica am ajutat pe gazda-el sa transporte o canapea, folosind o duba inchiriata chiar de magazinul de mobila. Cateva lucruri notabile: pentru a plati 500 de euro cu cec, trebuie sa prezinti doua acte de identitate. Aparent exista un prag de unde trebuie sa prezinti chiar trei. Deci daca vrei sa platesti sume mari cu cec, trebuie sa iti gasesti multe acte de identitate. Tare. In al doilea rand, incompetentii rezervasera duba chiar pentru ziua in care s-a facut rezervarea, in loc de cand trebuia. In ultimul rand, duba avea usa glisanta indoita (pe langa niste tabla indoita in rest, si oglinda dreapta sparta), si nu se inchidea cum trebuie. Tipul de acolo a incercat sa o puna la loc pe santul pe care trebuia sa gliseze jos, a dat cu piciorul in ea, dar fara rezultat. Din fericire nu s-a deschis pe drum sau ceva.
De luni m-am apucat de treburile administrative, care sunt descrise in detaliu in alte posturi. Ideea este ca am mers mult: din Brunoy pana in Paris si inapoi, prin Paris, etc. A fost obositor si frustrant.
N-a fost o saptamana rea, doar ce poate au fost cam multe treburi administrative de facut, si inca mai sunt.
Joi am ajuns dupa un zbor calm, am trecut repede de controlul de pasapoarte (spre deosebire de cand mergeam la Lille asta-vara), am luat un tichet de transport de la automat, pentru ca la case era prea mare coada, m-am urcat in RER B (unul direct chiar, i.e. care opreste in mult mai putine statii), am ajuns la Gare de Nord unde am schimbat linia pentru a ma urca in RER D, care, si acesta direct, m-a dus rapid la Brunoy, unde gazda mea pentru un timp nedefinit m-a asteptat cu masina.
Apropo de zbor, am vazut o parte din muntii Carpati (se poate chiar Fagarasul), si de asemenea acel fenomen noros foarte tare gen front sau ceva pe care il vedeti in poza a treia. Intreaga galerie o gasiti aici (doar pozele care incep cu N90, celelalte sunt de cand am fost asta-vara la Lille).
Cum ziceam, ajuns la gazdele mele, m-am semi-instalat in camera mea temporara (sper!), am stat putin, am mancat, apoi dupa-masa mi-am petrecut-o la calculator.
Vineri activitatea principala a fost de a iesi putin prin Brunoy. Este un orasel (gazdele mele ii zic justificat 'sat') semnifiativ de mic, care are atat parti vechi cat si noi. Cele vechi sunt bazate pe ideea de teren / suport pentru vanatoare. Cele noi sunt grupuri sau chiar cartiere de blocuri, construite pentru cei care stau in zona pariziana. Prin mijlocul localitatii trece Yerres, un raulet pe care se afla un parc destul de dragut, si bogat in vegetatie. Imi place mult podul de tren / RER. (introduc aici: atat garile cat si drumul liniilor ferate care le unesc sunt, in zona asta, comune pentru tren si RER. in al doilea rand, RER se citeste er-e-er, unde 'e' se citeste ca si in articolul hotarat 'le'). Au si un teatru nou, care arata destul de smecher. Langa biserica care apare in poze stau si gazele mele. Mai multe poze aici.
Sambata am fost la supermarchet cu gazda (el), la un centru comercial mare aflat la vreo 20 km de Brunoy. De asemenea am fost la 'ferma', langa centrul comercial, care este o plantatie de flori, fructe si legume unde clientii vin si isi culeg singuri produsele. Avantajul este ca nu se mai platesc oameni pentru cules, iar penttru clienti e ok sa plateasca totusi un pret decent pentru ca vad de unde sunt culese produsele si poate fi chiar interesant sa-ti culegi produsele singur (mai ales pentru copii). Dezavantajul este ca multe produse cad pe jos si oamenii nu le mai iau, si se produce multa risipa in general (din nou, mai ales daca sunt copii). Dar aparent afacerea merge, e acolo de un an, si nu numai acolo, au o retea in intreaga franta.
Duminica am ajutat pe gazda-el sa transporte o canapea, folosind o duba inchiriata chiar de magazinul de mobila. Cateva lucruri notabile: pentru a plati 500 de euro cu cec, trebuie sa prezinti doua acte de identitate. Aparent exista un prag de unde trebuie sa prezinti chiar trei. Deci daca vrei sa platesti sume mari cu cec, trebuie sa iti gasesti multe acte de identitate. Tare. In al doilea rand, incompetentii rezervasera duba chiar pentru ziua in care s-a facut rezervarea, in loc de cand trebuia. In ultimul rand, duba avea usa glisanta indoita (pe langa niste tabla indoita in rest, si oglinda dreapta sparta), si nu se inchidea cum trebuie. Tipul de acolo a incercat sa o puna la loc pe santul pe care trebuia sa gliseze jos, a dat cu piciorul in ea, dar fara rezultat. Din fericire nu s-a deschis pe drum sau ceva.
De luni m-am apucat de treburile administrative, care sunt descrise in detaliu in alte posturi. Ideea este ca am mers mult: din Brunoy pana in Paris si inapoi, prin Paris, etc. A fost obositor si frustrant.
2009-10-09
About the stuff
Dupa cum stiti, imi place sa ma dau mare cu ce dispozitive am. So, in perioada in care sunt aici, folosesc:
pentru comunicatii:
un numar de Franta pus pe un Nokia 7100 Supernova (imi cer scuze tuturor celor care ma cunosc ca am fost gay si mi-am luat un telefon slide. Chiar astept sa se strice :D )
numarul meu de Ro, pus pe telefonul meu favorit, Nokia E51.
pentru muzica: iPodul meu Nano generatia a doua, 8GB negru, cu casti Panasonic. Acasa am de asemenea boxele Creative pe care le-am luat de la Nantes cand am fost la Master.
dispozitive de calcul: acasa un Asus A8H iar la serviciu, pana imi va veni un claculator de la laborator, folosesc Asus Eee PC-ul meu de 16GB SSD cu intel Atom, care se misca super bine, si un display secundar iiyama.
ceasul meu Lorus primit de la niste oameni pe care ii iubesc, de ziua mea.
pentru fotografii: noul meu Nikon D90, pe care unii il stiu deja, cu un card SD Lexar de 4GB, obiectivul de kit 18-105, filtru UV, filtru de polarizare, telecomanda cand e cazul, si mai rar un trepied destul de mare si greu dar solid.
Mentionez de asemenea ca din motive tehnice, dar si de publicitate, toate thumbnail-urile de pe blog vor lega la site-ul meu, unde vor fi gazduite pozele mari. Cand va uitati la poze, nu uitati ca exista butonul +, pentru a vedea poza in rezolutie integrala.
Respectati drepturile de autor conform cu licentele indicate pe poze.
pentru comunicatii:
un numar de Franta pus pe un Nokia 7100 Supernova (imi cer scuze tuturor celor care ma cunosc ca am fost gay si mi-am luat un telefon slide. Chiar astept sa se strice :D )
numarul meu de Ro, pus pe telefonul meu favorit, Nokia E51.
pentru muzica: iPodul meu Nano generatia a doua, 8GB negru, cu casti Panasonic. Acasa am de asemenea boxele Creative pe care le-am luat de la Nantes cand am fost la Master.
dispozitive de calcul: acasa un Asus A8H iar la serviciu, pana imi va veni un claculator de la laborator, folosesc Asus Eee PC-ul meu de 16GB SSD cu intel Atom, care se misca super bine, si un display secundar iiyama.
ceasul meu Lorus primit de la niste oameni pe care ii iubesc, de ziua mea.
pentru fotografii: noul meu Nikon D90, pe care unii il stiu deja, cu un card SD Lexar de 4GB, obiectivul de kit 18-105, filtru UV, filtru de polarizare, telecomanda cand e cazul, si mai rar un trepied destul de mare si greu dar solid.
Mentionez de asemenea ca din motive tehnice, dar si de publicitate, toate thumbnail-urile de pe blog vor lega la site-ul meu, unde vor fi gazduite pozele mari. Cand va uitati la poze, nu uitati ca exista butonul +, pentru a vedea poza in rezolutie integrala.
Respectati drepturile de autor conform cu licentele indicate pe poze.
2009-10-08
Kill!
Aceasta furie, aproape.
Mi se pun bete in roate, as putea crede. Nu este asa. Asa sunt ei. Totul e greoi, si multe multe acte sunt necesare. Si nenumaratele (aparent) oprelisti care mi se pun, nenumaratele drumuri pe care trebuie sa le fac cu metroul si cu piciorul prin centrul parisului, toate acestea imi aduc febra musculara dar, mai ales, o furie interioara. Care se traduce printr-o forta interioara, printr-o energie pe care organismul meu o genereaza in aceasta perioada de aparenta criza, de aparenta blocare, o energie care ma face sa merg si mai repede pe strada, care ma fae sa ma incalzesc pana la momentul la care merg in metrou si pe strada, prin ploaia picuranda, imbracat numai in tricou, cand ceilalti sunt in pulover si haina.
Nu vreau sa le fac nimic. Pe de-o parte n-am ce sa le fac, pe de alta, intr-un fel, stiu ca ei nu-mi doresc raul. Dar s-au obisnuit prost. Si la cantitatea de autorizatii si validari si copii cerute, ai putea zice ca aici nimeni n-are incredere in nimeni, ca toata lumea crede ca celalalt ar putea sa incerce sa-l pacaleasca.
Dar nu, nu e asta, pentru ca si la noi se cer acte. Dar e procedura. E modul asta al lor de a imparti totul pe multe etape, de inscriere, de pre-inscriere, de pregatire a inscrierii, etc. Si nu iti spun de urmatoarea etapa decat la momentul la care etapaa anterioara s-a terminat. Si da, asta n-ar fi o problema daca as locui dintotdeauna in centrul parisului si as fi la doua minute de universitate, sau cel putin de partea de inscriere. Dar nu. Adevarul e ca stau in afara parisului, mi-e relativ greu sa ajung in centru, iar diversele parti administrative cu care lucrez nu sunt neaparat aproape. Mai mult, fiind departe de casa, de tara, exista mereu insecuritatea ca nu voi avea ceva de care o sa am nevoie. Si fiecare noua copie, fiecare noua semnatura si fiecare nou print, toate astea mai aduc o zi, un drum prin centru, si un timp pierdut.
Aici exagerez poate putin, poate n-au fost asa multe amanari. Dar clar au fost prea multe. Pare ca oamenii astia n-au nici o inclinare sa lucreze cu oameni care nu le cunosc sistemul, care vin din alt sistem, care vin din exterior. Si asa e. Pentru ei alte tari nici nu exista, restul lumii nu exista. Stirile internationale sunt numai la grupajul de stiri scurte. Iar la meteo se da intotdeauna numai vremea in franta.
Mi se pun bete in roate, as putea crede. Nu este asa. Asa sunt ei. Totul e greoi, si multe multe acte sunt necesare. Si nenumaratele (aparent) oprelisti care mi se pun, nenumaratele drumuri pe care trebuie sa le fac cu metroul si cu piciorul prin centrul parisului, toate acestea imi aduc febra musculara dar, mai ales, o furie interioara. Care se traduce printr-o forta interioara, printr-o energie pe care organismul meu o genereaza in aceasta perioada de aparenta criza, de aparenta blocare, o energie care ma face sa merg si mai repede pe strada, care ma fae sa ma incalzesc pana la momentul la care merg in metrou si pe strada, prin ploaia picuranda, imbracat numai in tricou, cand ceilalti sunt in pulover si haina.
Nu vreau sa le fac nimic. Pe de-o parte n-am ce sa le fac, pe de alta, intr-un fel, stiu ca ei nu-mi doresc raul. Dar s-au obisnuit prost. Si la cantitatea de autorizatii si validari si copii cerute, ai putea zice ca aici nimeni n-are incredere in nimeni, ca toata lumea crede ca celalalt ar putea sa incerce sa-l pacaleasca.
Dar nu, nu e asta, pentru ca si la noi se cer acte. Dar e procedura. E modul asta al lor de a imparti totul pe multe etape, de inscriere, de pre-inscriere, de pregatire a inscrierii, etc. Si nu iti spun de urmatoarea etapa decat la momentul la care etapaa anterioara s-a terminat. Si da, asta n-ar fi o problema daca as locui dintotdeauna in centrul parisului si as fi la doua minute de universitate, sau cel putin de partea de inscriere. Dar nu. Adevarul e ca stau in afara parisului, mi-e relativ greu sa ajung in centru, iar diversele parti administrative cu care lucrez nu sunt neaparat aproape. Mai mult, fiind departe de casa, de tara, exista mereu insecuritatea ca nu voi avea ceva de care o sa am nevoie. Si fiecare noua copie, fiecare noua semnatura si fiecare nou print, toate astea mai aduc o zi, un drum prin centru, si un timp pierdut.
Aici exagerez poate putin, poate n-au fost asa multe amanari. Dar clar au fost prea multe. Pare ca oamenii astia n-au nici o inclinare sa lucreze cu oameni care nu le cunosc sistemul, care vin din alt sistem, care vin din exterior. Si asa e. Pentru ei alte tari nici nu exista, restul lumii nu exista. Stirile internationale sunt numai la grupajul de stiri scurte. Iar la meteo se da intotdeauna numai vremea in franta.
State.Service
He he... serviciile de relatii cu publicul ale marilor organizatii de stat.
Francezii au niste mari organisme statale, ultra-centralizate. Pentru cazare, pentru ajutor financiar, pentru diverse tipuri de inscrieri, pentru asigurari, etc. E drept, pot fi foarte utile. Dar modul lor de organizare da necunoscatorului o imagine foarte... interesanta.
Exista doua caracteristici comune in relatiile acestor organizatii cu publicul. In primul rand, un portal online unde trebuie sa faci o cerere, care se construieste pe baza a nenumarati pasi, unde omul trebuie sa completeze un numar urias de date despre tine insuti.
In al doilea rand, o sala de asteptare. In care poti sa astepti si o ora, unde sunt multi oameni, si unde stai cu un bilet de ordine in mana si astepti ca numarul tau sa fie afisat pe un ecran. Sunt mai multe ghisee, deci se lucreaza puternic paralelizat, si in functie de caz poti sa iti dai seama sau nu cand iti va veni randul (nu poti sa-ti dai seama atunci cand exista mai multe numaratori, in sensul ca exista biletele A02, A03, A04..., C03, C04.... etc).
Acum depinde. Exista lucruri unde sala este mai mica, ghiseele sunt mai putin - asa cum a fost saptamana aceasta la SMEREP, organismul de asigurare la care sunt (si cu aigurarile e o chestie, dar despre asta mai tarziu). Dar primul contact cu un astfel de lucru a fost cand am fost la Nantes, cu CAF-ul (Casa de Alocatii Familiale), cand a trebuit, dupa doua luni in care mi-au dat doua scrisori din care una s-a pierdut, ca trebuie sa vin sa le mai aduc acte (pentru ajutorul la chirie), sa vin la centrul lor din Nantes, unde era o sala mare, cu multe banci de stat, cu multe cupluri, studenti, familii (si copii care alearga, sau plang) care asteptau, multe ecrane un iti scria numarul de ordine si, in jur, multe ghisee la care erai pana la urma chemat ca sa dai actele.
Este intr-adevar o chestie sa faci asta. Este o experienta. Care te face sa te gandesti la diverse distopii care au fost imaginate in decursul istoriei. Acesta, doamnelor si domnilor, este comunismul.
Francezii au niste mari organisme statale, ultra-centralizate. Pentru cazare, pentru ajutor financiar, pentru diverse tipuri de inscrieri, pentru asigurari, etc. E drept, pot fi foarte utile. Dar modul lor de organizare da necunoscatorului o imagine foarte... interesanta.
Exista doua caracteristici comune in relatiile acestor organizatii cu publicul. In primul rand, un portal online unde trebuie sa faci o cerere, care se construieste pe baza a nenumarati pasi, unde omul trebuie sa completeze un numar urias de date despre tine insuti.
In al doilea rand, o sala de asteptare. In care poti sa astepti si o ora, unde sunt multi oameni, si unde stai cu un bilet de ordine in mana si astepti ca numarul tau sa fie afisat pe un ecran. Sunt mai multe ghisee, deci se lucreaza puternic paralelizat, si in functie de caz poti sa iti dai seama sau nu cand iti va veni randul (nu poti sa-ti dai seama atunci cand exista mai multe numaratori, in sensul ca exista biletele A02, A03, A04..., C03, C04.... etc).
Acum depinde. Exista lucruri unde sala este mai mica, ghiseele sunt mai putin - asa cum a fost saptamana aceasta la SMEREP, organismul de asigurare la care sunt (si cu aigurarile e o chestie, dar despre asta mai tarziu). Dar primul contact cu un astfel de lucru a fost cand am fost la Nantes, cu CAF-ul (Casa de Alocatii Familiale), cand a trebuit, dupa doua luni in care mi-au dat doua scrisori din care una s-a pierdut, ca trebuie sa vin sa le mai aduc acte (pentru ajutorul la chirie), sa vin la centrul lor din Nantes, unde era o sala mare, cu multe banci de stat, cu multe cupluri, studenti, familii (si copii care alearga, sau plang) care asteptau, multe ecrane un iti scria numarul de ordine si, in jur, multe ghisee la care erai pana la urma chemat ca sa dai actele.
Este intr-adevar o chestie sa faci asta. Este o experienta. Care te face sa te gandesti la diverse distopii care au fost imaginate in decursul istoriei. Acesta, doamnelor si domnilor, este comunismul.
2009-10-06
Primary
Paris, orasul luminior... n-as putea spune, seara n-am ramas pana acum deloc in Paris (in acest sejur) pentru ca stau, pentru moment, la niste prieteni de familie, in zona 5. Zona 5 (din 6 zone concentrice ale parisului, parisul insusi fiind zona 1) este la vreo 50km, 40 de minute si 8 euro de centru. Sper sa-mi gasesc unn loc de stat cat de curand, in Paris, sau cel putin mai aproape.
Pentru moment, vremea este mizerabila ("de merde"). E cer acoperit mereu, intunecat, si ploua. E destul de vant. Din fericire, nu e inca foarte frig, resusesc sa merg doar cu un hanorac pe mine.
Acum, am inceput de luni, voi merge probabil in fiecare zi in Paris, plecand dimineata si revenind seara, cu trenurile RER, cu toti navetistii (cei mai multi oameni respectabili de altfel). Aparent, faptul ca ei stau la distanta asta de Paris nu-i deranjeaza, chiar am vorbit cu niste oameni de la scoala care ziceau ca 30min de mers cu RER-ul sunt super ok. Pe mine personal ma deranjeaza, sa vad in fiecare zi aceleasi orase prin care trec, acelasi cimitir pe langa care trec, aceeasi bifurcatie de tren pe langa care trec. Au trecut doar doua zile si deja m-am plictisit de drumul asta. Poate sunt eu de vina. Poate ca m-am obisnuit prost sa stau in centru.
Pentru moment, ma ocup de treburi admnisitrative. Asa cum probabil stie toata lumea, francezii sunt mult mai birocrati si mult mai inceti in treburile birocratice, si chiar te servesc mult mai in lehamite decat romanii. Ceea ce nu e foarte dragut din partea lor. Dar ii iert. Asa sunt ei. Nu ma supar.
Printre altele, mi-am luat un titlu de transport in valoare de 110 euro, pentru o luna, acoperind zonele 1-5. Caut sa-mi gasesc o cartela cu numar de franta, eventual si la oferta cu vreun telefon (al meu e blocat in Vodafone), pentru ca telefonul vechi este deblocat, dar nu are bluetooth. Si imi caut cazare. Si sper ca cei de la scoala sa-mi ofere un calculator pe care sa lucrez.
Pentru moment, vremea este mizerabila ("de merde"). E cer acoperit mereu, intunecat, si ploua. E destul de vant. Din fericire, nu e inca foarte frig, resusesc sa merg doar cu un hanorac pe mine.
Acum, am inceput de luni, voi merge probabil in fiecare zi in Paris, plecand dimineata si revenind seara, cu trenurile RER, cu toti navetistii (cei mai multi oameni respectabili de altfel). Aparent, faptul ca ei stau la distanta asta de Paris nu-i deranjeaza, chiar am vorbit cu niste oameni de la scoala care ziceau ca 30min de mers cu RER-ul sunt super ok. Pe mine personal ma deranjeaza, sa vad in fiecare zi aceleasi orase prin care trec, acelasi cimitir pe langa care trec, aceeasi bifurcatie de tren pe langa care trec. Au trecut doar doua zile si deja m-am plictisit de drumul asta. Poate sunt eu de vina. Poate ca m-am obisnuit prost sa stau in centru.
Pentru moment, ma ocup de treburi admnisitrative. Asa cum probabil stie toata lumea, francezii sunt mult mai birocrati si mult mai inceti in treburile birocratice, si chiar te servesc mult mai in lehamite decat romanii. Ceea ce nu e foarte dragut din partea lor. Dar ii iert. Asa sunt ei. Nu ma supar.
Printre altele, mi-am luat un titlu de transport in valoare de 110 euro, pentru o luna, acoperind zonele 1-5. Caut sa-mi gasesc o cartela cu numar de franta, eventual si la oferta cu vreun telefon (al meu e blocat in Vodafone), pentru ca telefonul vechi este deblocat, dar nu are bluetooth. Si imi caut cazare. Si sper ca cei de la scoala sa-mi ofere un calculator pe care sa lucrez.
2009-10-01
Comeback
M-am intors. In Franta.
De data asta pentru studiile de doctorat. Cum sunt in doctorat in co-tutela, ideea este sa stau aproximativ jumatate din timp (1/2 * 3 ani = 18 luni) in universitatea partenera.
Universitatea partenera este UPMC, sau Paris 6. Locul unde imi desfasor activitatea este LIP6, laboratorul de informatica al universitatii, care este localizat intr-un loc departe de universitate, dar mai frumos. Mai multe detalii vor urma. Ma aflu sub indrumarea tot a unei profesoare (ca si la bucuresti) o marocanca la varsta a doua, dar foarte frumoasa, pe care o voi numi aici, dupa initialele ei, AES.
Ajuns in Franta, lucrurile care trebuie facut sunt terminarea treburilor administrativ-birocratice legate de inscrierea mea ca doctorand in co-tutela, finantarea suplimentara din partea franceza, gasirea unui loc unde sa stau, refacerea situatiei bancare, gasirea unei biciclete, gasirea de prieteni, prietena, si per total desfasurarea unei vieti bune si juste.
De data asta pentru studiile de doctorat. Cum sunt in doctorat in co-tutela, ideea este sa stau aproximativ jumatate din timp (1/2 * 3 ani = 18 luni) in universitatea partenera.
Universitatea partenera este UPMC, sau Paris 6. Locul unde imi desfasor activitatea este LIP6, laboratorul de informatica al universitatii, care este localizat intr-un loc departe de universitate, dar mai frumos. Mai multe detalii vor urma. Ma aflu sub indrumarea tot a unei profesoare (ca si la bucuresti) o marocanca la varsta a doua, dar foarte frumoasa, pe care o voi numi aici, dupa initialele ei, AES.
Ajuns in Franta, lucrurile care trebuie facut sunt terminarea treburilor administrativ-birocratice legate de inscrierea mea ca doctorand in co-tutela, finantarea suplimentara din partea franceza, gasirea unui loc unde sa stau, refacerea situatiei bancare, gasirea unei biciclete, gasirea de prieteni, prietena, si per total desfasurarea unei vieti bune si juste.
2008-08-02
To infinity and beyond...
The end.
Acest post marcheaza sfarsitul calendaristic al acestui blog. Am revenit in Romania ieri, dupa o calatorie linistita cu avionul. Am ajuns cu bine acasa.
Ceea ce va urma, va fi sa mai adaug post-uri pe care n-am avut timpul, sau dispozitia, de a le pune mai devreme, in perioada cat am fost in Franta. De asemenea posturile deja puse vor fi aranjate intr-o ordine calendaristica mai apropiata de cea reala, daca aceasta exista.
Astfel, acesta nu va fi numai un blog, ci o lucrare. Ca o carte. Ca un jurnal. O amintire la care lucrez inca. Voi incerca sa pun changeloguri care sa descrie adaugirile si schimbarile din blog.
A fost frumos. A fost bine. Unele obiective au fost indeplinite, altele nu.
Dar a fost o experienta importanta si interesanta.
There are more to come.
HaveFun&NjoyLIFE!
Acest post marcheaza sfarsitul calendaristic al acestui blog. Am revenit in Romania ieri, dupa o calatorie linistita cu avionul. Am ajuns cu bine acasa.
Ceea ce va urma, va fi sa mai adaug post-uri pe care n-am avut timpul, sau dispozitia, de a le pune mai devreme, in perioada cat am fost in Franta. De asemenea posturile deja puse vor fi aranjate intr-o ordine calendaristica mai apropiata de cea reala, daca aceasta exista.
Astfel, acesta nu va fi numai un blog, ci o lucrare. Ca o carte. Ca un jurnal. O amintire la care lucrez inca. Voi incerca sa pun changeloguri care sa descrie adaugirile si schimbarile din blog.
A fost frumos. A fost bine. Unele obiective au fost indeplinite, altele nu.
Dar a fost o experienta importanta si interesanta.
There are more to come.
HaveFun&NjoyLIFE!
2008-08-01
Conclusions
In concluzie.
Acesta a fost blogul pe care l-am scris in Franta, la Nantes, pe parcursul celor 5 luni cat am stat aici.
Nu am scris foarte des. Uneori au trecut doua, chiar trei saptamani intre doua posturi. Motivele sunt multiple, fara ca vreunul sa justifice cu adevarat asta: timpul, alte activitati, faptul ca nu aveam prea mult timp liber si daca aveam uneori preferam sa-l folosesc pentru altceva; cheful, pentru ca acolo am fost relativ presat, prins, aproape niciodata cu adevarat liber.
Cei care stiu ce e aia stiu ca acest blog nu a tinut loc de agenda, in sensul ca nu a fost atat de personal si mai ales atat de frecvent. Nimic nu a tinut log de agenda, si acest lucru se va pierde. Totusi poate intr-un fel a fost mai bine asa.
Sper ca cei care ma cunosc si care ma iubesc l-au citit, si le-a placut. Sper ca cei care le-a fost dor de mine l-au citit si asta i-a facut, chiar daca mi-au simtit lipsa, sa nu aiba impresia ca am disparut complet de pe fata pamantului pe aceasta perioada.
As vrea sa multumesc tuturor care m-au sustinut in scrierea acestui blog. Celor care l-au citit, dar mai ales celor care dupa au citit au pus si comentarii. Aceste comentarii mi-au facut placere, le-am simtit mai putin lipsa celor care le-au scris, si i-am simtit mai solidari cu mine. Nu de putine ori acestia au fost cei care m-au impulsionat sa continui sa scriu, prin comentariile lor, aratand ca le pasa, ca sunt acolo sa citeasca, ca asteapta sa vada ce am mai scris, ce mai am de spus.
Multumesc de asemenea celor care apar in acest blog, celor de la Nantes, si care daca ajung sa-l citeasca, ii rog sa ma ierte. Am petrecut alaturi de ei momente frumoase.
I had fun. It was a good time.
Acesta a fost blogul pe care l-am scris in Franta, la Nantes, pe parcursul celor 5 luni cat am stat aici.
Nu am scris foarte des. Uneori au trecut doua, chiar trei saptamani intre doua posturi. Motivele sunt multiple, fara ca vreunul sa justifice cu adevarat asta: timpul, alte activitati, faptul ca nu aveam prea mult timp liber si daca aveam uneori preferam sa-l folosesc pentru altceva; cheful, pentru ca acolo am fost relativ presat, prins, aproape niciodata cu adevarat liber.
Cei care stiu ce e aia stiu ca acest blog nu a tinut loc de agenda, in sensul ca nu a fost atat de personal si mai ales atat de frecvent. Nimic nu a tinut log de agenda, si acest lucru se va pierde. Totusi poate intr-un fel a fost mai bine asa.
Sper ca cei care ma cunosc si care ma iubesc l-au citit, si le-a placut. Sper ca cei care le-a fost dor de mine l-au citit si asta i-a facut, chiar daca mi-au simtit lipsa, sa nu aiba impresia ca am disparut complet de pe fata pamantului pe aceasta perioada.
As vrea sa multumesc tuturor care m-au sustinut in scrierea acestui blog. Celor care l-au citit, dar mai ales celor care dupa au citit au pus si comentarii. Aceste comentarii mi-au facut placere, le-am simtit mai putin lipsa celor care le-au scris, si i-am simtit mai solidari cu mine. Nu de putine ori acestia au fost cei care m-au impulsionat sa continui sa scriu, prin comentariile lor, aratand ca le pasa, ca sunt acolo sa citeasca, ca asteapta sa vada ce am mai scris, ce mai am de spus.
Multumesc de asemenea celor care apar in acest blog, celor de la Nantes, si care daca ajung sa-l citeasca, ii rog sa ma ierte. Am petrecut alaturi de ei momente frumoase.
I had fun. It was a good time.
2008-07-18
London
L-as fi numit theCity, daca numele n-ar fi fost deja luat in universul meu.
Am fost la Londra intre 4 si 8 iulie, inclusiv. Nu stiu daca a fost din cauza ca a fost o vizita scurta (citez dintr-o veche campanie: vizitele scurte sunt cele mai placute) sau pentru ca sunt masinile super tari sau pentru ca am avut si vreme buna sau din cauza ca am dezvoltat o apropiere fata de una din fete. Poate e chiar din cauza ca este adevarat. Dar Londra mi s-a parut un oras super tare. Super super tare. Cel mai tare, excluzand Bucurestiul din aceasta comparatie, pentru ca Bucurestiul nu pot sa-l compar. Londra este capitala unui fost imperiu care avea trei sferturi din planeta si in care soarele nu apunea niciodata. Si asta se vede. Mi-ar place sa stau odata ceva timp in Londra. Este cel mai tare oras (din nou nu includ Bucurestiul in comparatie) pe care l-am vazut, cu un singur defect: masinile merg pe partea gresita.
Ar fi nevoie de un blog intreg pentru a descrie ce am vazut la Londra, dar totusi va fi doar un post mai lung.
Ziua zero. Vineri. 04.07.08.
Ziua zero unii dintre noi au petrecut-o la scoala iar altii (eu) la camin, petnru ca avionul era dupamasa. Am ajuns la aeroportul care se afla in sudul nantes-ului, la mama naibii, si am asteptat acolo vreo ora jumate pentru ca plecarea a intarziat 45 de minute. Aveam bilete de pe net, Check'n'Go, care nu necesita check-in, eram doar cu bagaj de mana. Am mers cu Ryan Air, Nantes-Londra, lowcost: dus-intors 53 de euro.
Zborul a fost placut, fara nici o problema. Din pacate norii nu ne-au lasat sa vedem canalul manecii si am stiut ca suntem in Anglia doar pentru ca se intampla ceva invers pe soselele care se vedeau jos. Am aterizat la Stansted, care este la mama naibii de Londra, dar na, asta inseamna low cost. Microbuzul (din nou, bilete luate pe net) EasyBus a facut o ora pana in nordul Londrei, cu trafic minim. Aproape mi s-a facut rau pe autostrada, partial din cauza faptului ca totul mergea invers.
Am ajuns aici de unde am mers pana la hostel pe jos. Am facut vreo doua ore, pentru ca londra e mare. Am mers putin pe Oxford street, am trecut pe langa Hyde Park.
Prima data am observat ca toate casele sunt la fel, cel putin asa erau pe Gloucester Place, si toate imi aminteau de un serial vechi, Surorile Elliot unde asa erau toate casele. A doua oar am observat ca pe strada treceau o cantitate considerabila de Jaguar-uri si Porsche-uri si Aston Martin-uri, si un numar semnificativ de Ferrari si Lamborgini. In plus am trecut printr-un cartier in care in fata unei case din doua se afla un Bentley, de cele mai multe opri un Arnage. Range Rover nu mai spun. Oamenii au stil. Aveam sa realizaz ca in Londra (cel putin in zona centrala unde am fost eu) oamenii cam masinile astea le au, intr-un procent zdrobitor. Am vazut si porcaria de Bugatti Veyron. It is shit.
La hostel (Curzon House) am ajuns la 22.30 si am fost primiti cu putina caldura dar multa functionalitate. Am primit chei, cearceafuri si harti. Hotelul a fost 76 de lire de persoana, pentru 4 nopti. Camera era de patru (eram patru: Simina Mirela Dan si cu mine), dar era ca la hostel: existau in camera si cutii metalice cu cheie pe care sa ti-o prinzi la mana, cum am vazut si aici la piscina. Am mers la un Sainsbury's care era deschis la 23.00 si am luat de mancare si am mancat, impotriva regulametului, in camera.
Ziua 1. Sambata. 05.07.08.
Am iesit prima oara in cautarea unui ghid Michelin pentru Londra, pentru ca in Franta nu gasisem in engleza (evident). Am mers cu Simina prin Kensington ca sa gasim o librarie, in timp ce ceilalti s-au dus la un net sa faca Check-in online pentru intoarcere. Kensington este un cartier foarte tare. Casele sunt toate la fel dar sunt faine. Mi-au placut pentru ca pareau solide, bine infipte in pamant, si totusi frumoase intr-un fel.
Ulterior ne-am luat un bilet de metrou de o zi (5.3 lire - Londra e un oras scump) si ne-am dus la Westminster Bridge, unde am vazut Big Ben, London Eye (roata ceea mare) si alte elemente imobiliare.
Apoi am fost la Westminster Abbey care e aproape. Ne-am codit putin cand am dat cu nasul de pretul de 9 lire, dar am intrat totusi. Ne-au dat niste audio-ghiduri foarte tari, cu displayuri comparabile cu al camerei mele, si din care ne-a vorbit, in engleza... Jeremy Irons. Care are o voce foarte faina, trebuie sa recunosc. O poza permisa (inauntru nu era voie) din curtea interioara:
Si poze cu catedrala si imprejurimile:
Apoi am luat-o putin pe strazi, printre masinile scumpe parcate pe trotuare, incercand sa ne utiam in partea in care trebuia ca sa nu ne calce masinile, si am ajuns pe la Buckingam Palace, unde sunt indivizii aia cu caciuli mari (se vede unul mic in poza cu blazonul).
Am mers apoi in Green Park si am mancat. A fost toata ziua soare si am avut mult noroc aici, pentru ca Londra nu e chiar un oras insorit. Ne-am plimbat dupa ce am mancat pe strazi, spre Piccadily Square, prin zona comerciala (a se citi bijuterii :P ), Trafalgar Square - unde era un concert Gay Pride, si am ajuns prin Chinatown, unde am si mancat mancare chinezeasca si am pseudo-invatat sa folosesc betisoarele.
Seara ne-am intors la hostel si apoi am mai iesit la o plimbare la ud de hotel, noaptea pana pe la unu si ceva. Dar e un oras destul de sigur, cel putin in centru. Cel putin cartierul respectiv. Cel putin sper.
Putin despre metrou si alte lucruri: Metroul este tare. Din pacate este foarte vechi si stiu de la Discovery ca au probleme serioase din cauza asta. Na, au fost primii. Dar mi s-a parut mult mai just decat la paris, mult mai functional. Francezii au problema ca sunt, nu neaparat gay (in sensul figurat), dar au un mod de gandire mai poetic. Englezii sunt e drept foarte aroganti (ma rog, eu nu m-am lovit de aceasta aroganta), dar sunt mai pragmatici, mai corecti. Si metroul e mai tare. Mi s-a parut mult mai usor de folosit, si mult mai bine organizat.
Ziua 2. Duminica. 07.07.08.
Ziua doi a inceput in partea de vest a Londrei, la Tower of London. Pe care nu l-am vizitat, sper sa o fac data viitoare. Apoi, Tower Bridge. Tower Bridge este chiar foarte tare, este mare si foarte foarte impozant. De pe Tower Bridge se vede in stanga zona cladirii primariei, care este foarte tare, si in dreapta zona "The City", care contine cladiri noi si unde se desfosoara majoritatea activitatiilor economice - banci etc. Observat cladirea in forma de monument falic.
Am continuat pe partea cu primaria, am trecut pe langa o noua cladire in constructie (observati macaralele. Nu stiu de ce in Londra nu exista macarale ca in Franta sau in Romania, cu grinda orizontala ci sunt cu grinda inclinata. toate. Nustiu de ce. Oare sunt mai bune?) si apoi am descoperit un vechi chei folosit pentru vapoarele de comert, ulterior inchis si transformat in piateta, care in mijloc are un fel de monument / opera de arta moderna foarte tare. Mai departe se afla, pe post de muzeu, HMS Belfast.
Ulterior am trecut podul Londrei (neimpresionant) si am mers putin prin City, pana la catedrala Sf Paul. Am mancat si apoi am mers din nou la Trafalgar Square unde am intrat in Ntional Gallery. Vremea se stricase inca de la inceputul zilei (vezi pozele) asa ca a fost o idee buna sa intram in muzeu.
In Londra exista 3 muzee (afaik) gratuite: National Gallery, British si Victoria and Albert. National Gallery este exclusiv de pictura (ce mici sculpturi pe ici pe colo), continand picturi de la 1200 pana la 1950. Din pacate n-am avut foarte mult timp sa-l vedem - vreo 2 ore jumate. Ca sa vad aproape tot m-am despartit de grup si am mers singur. Este mult mai mic decat Luvrul (care mi s-a parut prost organizat si mult prea mare, cu mult prea multe picturi din care nu stii care sunt cele mai bune si care sunt cele mai putin bune) si ceva mai bine organizat. Mi-a placut in special sala cu Veronese, Tiziano si Botticelli, sala cu Velazquez (care e foarte foarte tare), Rembrandt (care imi place foarte mult, trebuie sa imi iau unul :P ) si impresionistii.
Ne-am mai plimbat around si, deja seara am trecut Westminster Bridge si am mers pe malul opus Parlamentului pana la urmatorul pod. Apoi am luat metroul si am fost in Kensington ca sa gasim un pub, dar am aflat ca toate se inchid duminica la 22.30. Naspa.
Ziua 3. Luni.
Am inceput cu British Museum. British Museum este gratis si destul de mare. Contine obiecte istorice, legate de arheologie, antichitati, bucati de cladiri (Partenon, templul leilor din Persia), bijuterii vechi, obiecte de arta, etc. Din nou m-am despartit de grup si apoi si restul s-au despartit, pentru fiecare vroia sa vada lucruri diferite si in ritm diferit. Nu l-am vazut chiar pe tot dar am vazut o mare parte.
La iesire s-a facut din nou, pentru o perioada, frumos. Am vazut cladirile Garzilor Calare, unde sunt indivizii ceia (ror in rosu si cu caciuli mari) care patruleaza sau stau de garda si toti turistii se pozeaza cu ei. Chiar mi s-a parut aiurea. E ca si cum eu as lucra la comp in birou si cineva ar veni sa stea langa mine in timp ce lucrez si prietenii lui sa-si faca poze.
Am mancat in parc si, dupa ce ne-am mai plimbat, am mers in Soho sa gasim un Pub sa bem. Am gasit pana la urma unul foarte normal, fara mare fatada, unde veneau englezi sa se inbete (un fel de Argentin asa, pentru cine stie), cu bere la doar 1.5-1.8 lire. Berea a fost foarte buna, am luat doua beri mari. Evident, mi s-a cerut buletinul si barmanul a facut caterinca pe seama pozei unde sunt foarte foarte tanar, dar a fost fun. Macar se tin de treaba, in Franta nu mi-au cerut niciodata buletinul, desi arat la fel de tanar si aici cred.
Ziua 4. Marti. 08.07.08.
Marti a fost ziua plecarii. Tot ce a fost de facut a fost sa vizitam putin Regent's Park, aflat in partea de nord, aproape de statia de EasyBus. Vremea n-a fost rea, si am facut cateva poze. De remarcat: multe tipuri de trandafiri, fiecare cu nume care mai de care mai aiurea - de exemplu trandafirii "Thank you" - si veverite foarte blande. Foarte blande, care aproape iti muscau din decet cand veneau.
And then home. To Nantes. That was about it. And it was fun.
Later edit: cateva poze cu mine realizate de Simina C. Toate drepturile ii sunt rezervate.
Am fost la Londra intre 4 si 8 iulie, inclusiv. Nu stiu daca a fost din cauza ca a fost o vizita scurta (citez dintr-o veche campanie: vizitele scurte sunt cele mai placute) sau pentru ca sunt masinile super tari sau pentru ca am avut si vreme buna sau din cauza ca am dezvoltat o apropiere fata de una din fete. Poate e chiar din cauza ca este adevarat. Dar Londra mi s-a parut un oras super tare. Super super tare. Cel mai tare, excluzand Bucurestiul din aceasta comparatie, pentru ca Bucurestiul nu pot sa-l compar. Londra este capitala unui fost imperiu care avea trei sferturi din planeta si in care soarele nu apunea niciodata. Si asta se vede. Mi-ar place sa stau odata ceva timp in Londra. Este cel mai tare oras (din nou nu includ Bucurestiul in comparatie) pe care l-am vazut, cu un singur defect: masinile merg pe partea gresita.
Ar fi nevoie de un blog intreg pentru a descrie ce am vazut la Londra, dar totusi va fi doar un post mai lung.
Ziua zero. Vineri. 04.07.08.
Ziua zero unii dintre noi au petrecut-o la scoala iar altii (eu) la camin, petnru ca avionul era dupamasa. Am ajuns la aeroportul care se afla in sudul nantes-ului, la mama naibii, si am asteptat acolo vreo ora jumate pentru ca plecarea a intarziat 45 de minute. Aveam bilete de pe net, Check'n'Go, care nu necesita check-in, eram doar cu bagaj de mana. Am mers cu Ryan Air, Nantes-Londra, lowcost: dus-intors 53 de euro.
Zborul a fost placut, fara nici o problema. Din pacate norii nu ne-au lasat sa vedem canalul manecii si am stiut ca suntem in Anglia doar pentru ca se intampla ceva invers pe soselele care se vedeau jos. Am aterizat la Stansted, care este la mama naibii de Londra, dar na, asta inseamna low cost. Microbuzul (din nou, bilete luate pe net) EasyBus a facut o ora pana in nordul Londrei, cu trafic minim. Aproape mi s-a facut rau pe autostrada, partial din cauza faptului ca totul mergea invers.
Am ajuns aici de unde am mers pana la hostel pe jos. Am facut vreo doua ore, pentru ca londra e mare. Am mers putin pe Oxford street, am trecut pe langa Hyde Park.
Prima data am observat ca toate casele sunt la fel, cel putin asa erau pe Gloucester Place, si toate imi aminteau de un serial vechi, Surorile Elliot unde asa erau toate casele. A doua oar am observat ca pe strada treceau o cantitate considerabila de Jaguar-uri si Porsche-uri si Aston Martin-uri, si un numar semnificativ de Ferrari si Lamborgini. In plus am trecut printr-un cartier in care in fata unei case din doua se afla un Bentley, de cele mai multe opri un Arnage. Range Rover nu mai spun. Oamenii au stil. Aveam sa realizaz ca in Londra (cel putin in zona centrala unde am fost eu) oamenii cam masinile astea le au, intr-un procent zdrobitor. Am vazut si porcaria de Bugatti Veyron. It is shit.
La hostel (Curzon House) am ajuns la 22.30 si am fost primiti cu putina caldura dar multa functionalitate. Am primit chei, cearceafuri si harti. Hotelul a fost 76 de lire de persoana, pentru 4 nopti. Camera era de patru (eram patru: Simina Mirela Dan si cu mine), dar era ca la hostel: existau in camera si cutii metalice cu cheie pe care sa ti-o prinzi la mana, cum am vazut si aici la piscina. Am mers la un Sainsbury's care era deschis la 23.00 si am luat de mancare si am mancat, impotriva regulametului, in camera.
Ziua 1. Sambata. 05.07.08.
Am iesit prima oara in cautarea unui ghid Michelin pentru Londra, pentru ca in Franta nu gasisem in engleza (evident). Am mers cu Simina prin Kensington ca sa gasim o librarie, in timp ce ceilalti s-au dus la un net sa faca Check-in online pentru intoarcere. Kensington este un cartier foarte tare. Casele sunt toate la fel dar sunt faine. Mi-au placut pentru ca pareau solide, bine infipte in pamant, si totusi frumoase intr-un fel.
Ulterior ne-am luat un bilet de metrou de o zi (5.3 lire - Londra e un oras scump) si ne-am dus la Westminster Bridge, unde am vazut Big Ben, London Eye (roata ceea mare) si alte elemente imobiliare.
Apoi am fost la Westminster Abbey care e aproape. Ne-am codit putin cand am dat cu nasul de pretul de 9 lire, dar am intrat totusi. Ne-au dat niste audio-ghiduri foarte tari, cu displayuri comparabile cu al camerei mele, si din care ne-a vorbit, in engleza... Jeremy Irons. Care are o voce foarte faina, trebuie sa recunosc. O poza permisa (inauntru nu era voie) din curtea interioara:
Si poze cu catedrala si imprejurimile:
Apoi am luat-o putin pe strazi, printre masinile scumpe parcate pe trotuare, incercand sa ne utiam in partea in care trebuia ca sa nu ne calce masinile, si am ajuns pe la Buckingam Palace, unde sunt indivizii aia cu caciuli mari (se vede unul mic in poza cu blazonul).
Am mers apoi in Green Park si am mancat. A fost toata ziua soare si am avut mult noroc aici, pentru ca Londra nu e chiar un oras insorit. Ne-am plimbat dupa ce am mancat pe strazi, spre Piccadily Square, prin zona comerciala (a se citi bijuterii :P ), Trafalgar Square - unde era un concert Gay Pride, si am ajuns prin Chinatown, unde am si mancat mancare chinezeasca si am pseudo-invatat sa folosesc betisoarele.
Seara ne-am intors la hostel si apoi am mai iesit la o plimbare la ud de hotel, noaptea pana pe la unu si ceva. Dar e un oras destul de sigur, cel putin in centru. Cel putin cartierul respectiv. Cel putin sper.
Putin despre metrou si alte lucruri: Metroul este tare. Din pacate este foarte vechi si stiu de la Discovery ca au probleme serioase din cauza asta. Na, au fost primii. Dar mi s-a parut mult mai just decat la paris, mult mai functional. Francezii au problema ca sunt, nu neaparat gay (in sensul figurat), dar au un mod de gandire mai poetic. Englezii sunt e drept foarte aroganti (ma rog, eu nu m-am lovit de aceasta aroganta), dar sunt mai pragmatici, mai corecti. Si metroul e mai tare. Mi s-a parut mult mai usor de folosit, si mult mai bine organizat.
Ziua 2. Duminica. 07.07.08.
Ziua doi a inceput in partea de vest a Londrei, la Tower of London. Pe care nu l-am vizitat, sper sa o fac data viitoare. Apoi, Tower Bridge. Tower Bridge este chiar foarte tare, este mare si foarte foarte impozant. De pe Tower Bridge se vede in stanga zona cladirii primariei, care este foarte tare, si in dreapta zona "The City", care contine cladiri noi si unde se desfosoara majoritatea activitatiilor economice - banci etc. Observat cladirea in forma de monument falic.
Am continuat pe partea cu primaria, am trecut pe langa o noua cladire in constructie (observati macaralele. Nu stiu de ce in Londra nu exista macarale ca in Franta sau in Romania, cu grinda orizontala ci sunt cu grinda inclinata. toate. Nustiu de ce. Oare sunt mai bune?) si apoi am descoperit un vechi chei folosit pentru vapoarele de comert, ulterior inchis si transformat in piateta, care in mijloc are un fel de monument / opera de arta moderna foarte tare. Mai departe se afla, pe post de muzeu, HMS Belfast.
Ulterior am trecut podul Londrei (neimpresionant) si am mers putin prin City, pana la catedrala Sf Paul. Am mancat si apoi am mers din nou la Trafalgar Square unde am intrat in Ntional Gallery. Vremea se stricase inca de la inceputul zilei (vezi pozele) asa ca a fost o idee buna sa intram in muzeu.
In Londra exista 3 muzee (afaik) gratuite: National Gallery, British si Victoria and Albert. National Gallery este exclusiv de pictura (ce mici sculpturi pe ici pe colo), continand picturi de la 1200 pana la 1950. Din pacate n-am avut foarte mult timp sa-l vedem - vreo 2 ore jumate. Ca sa vad aproape tot m-am despartit de grup si am mers singur. Este mult mai mic decat Luvrul (care mi s-a parut prost organizat si mult prea mare, cu mult prea multe picturi din care nu stii care sunt cele mai bune si care sunt cele mai putin bune) si ceva mai bine organizat. Mi-a placut in special sala cu Veronese, Tiziano si Botticelli, sala cu Velazquez (care e foarte foarte tare), Rembrandt (care imi place foarte mult, trebuie sa imi iau unul :P ) si impresionistii.
Ne-am mai plimbat around si, deja seara am trecut Westminster Bridge si am mers pe malul opus Parlamentului pana la urmatorul pod. Apoi am luat metroul si am fost in Kensington ca sa gasim un pub, dar am aflat ca toate se inchid duminica la 22.30. Naspa.
Ziua 3. Luni.
Am inceput cu British Museum. British Museum este gratis si destul de mare. Contine obiecte istorice, legate de arheologie, antichitati, bucati de cladiri (Partenon, templul leilor din Persia), bijuterii vechi, obiecte de arta, etc. Din nou m-am despartit de grup si apoi si restul s-au despartit, pentru fiecare vroia sa vada lucruri diferite si in ritm diferit. Nu l-am vazut chiar pe tot dar am vazut o mare parte.
La iesire s-a facut din nou, pentru o perioada, frumos. Am vazut cladirile Garzilor Calare, unde sunt indivizii ceia (ror in rosu si cu caciuli mari) care patruleaza sau stau de garda si toti turistii se pozeaza cu ei. Chiar mi s-a parut aiurea. E ca si cum eu as lucra la comp in birou si cineva ar veni sa stea langa mine in timp ce lucrez si prietenii lui sa-si faca poze.
Am mancat in parc si, dupa ce ne-am mai plimbat, am mers in Soho sa gasim un Pub sa bem. Am gasit pana la urma unul foarte normal, fara mare fatada, unde veneau englezi sa se inbete (un fel de Argentin asa, pentru cine stie), cu bere la doar 1.5-1.8 lire. Berea a fost foarte buna, am luat doua beri mari. Evident, mi s-a cerut buletinul si barmanul a facut caterinca pe seama pozei unde sunt foarte foarte tanar, dar a fost fun. Macar se tin de treaba, in Franta nu mi-au cerut niciodata buletinul, desi arat la fel de tanar si aici cred.
Ziua 4. Marti. 08.07.08.
Marti a fost ziua plecarii. Tot ce a fost de facut a fost sa vizitam putin Regent's Park, aflat in partea de nord, aproape de statia de EasyBus. Vremea n-a fost rea, si am facut cateva poze. De remarcat: multe tipuri de trandafiri, fiecare cu nume care mai de care mai aiurea - de exemplu trandafirii "Thank you" - si veverite foarte blande. Foarte blande, care aproape iti muscau din decet cand veneau.
And then home. To Nantes. That was about it. And it was fun.
Later edit: cateva poze cu mine realizate de Simina C. Toate drepturile ii sunt rezervate.
Subscribe to:
Posts (Atom)
