Aaaahh, flight.....
I love to fly. On airplanes.
I like to fly because planes are cool. Because planes go high up and go really fast (you can see this in two situations: partially when you take off / land, and fully when you pass by another airplane, both at cruise speed). And because it's comfy - you get a seat with a movable back. And because you have a very, very, very nice view from a plane. Well, most times at least. And because you can actually feel, at take-off and landing, really nice forces produced by acceleration to and from about 200-300 km/h.
And I like flying because, especially when you fly alone, nobody disturbs you. You *cannot be* disturbed. Nobody can come to you here. You are unreachable by phone or by email or by any other means. You are at 12000m above all usual professional or personal space. You are even, in a way, outside of time, especially when you fly across several time zones and the very time of day becomes relative. You are... isolated from everything for some time, and that is like so cool.
And flight is a very organized business. Everything has a schedule, everything is well marked, all phases are clear. You know that, to a great extent, everything is checked. Double checked. All the doors and all the little compartments for drinks and plastic glasses and the coffee filter are checked, and double-locked. It is a system that you _feel_ is really safe. And, even more, it is. Makes you feel good. And they always (almost) speak English. And as it is a relatively novel means of transportation, you get some reasonable amount of luxury (well, actually that is starting to go to hell, because low-cost flight is around for some time).
And I like flying in economy class (as compared to low-cost. I've never been on business class, I guess it's nicer there). Because there there are people who serve you, who look nice at you, and who smile at you. And you get free ('course, that's relative, but it seems free anyway, as you don't pay for it directly) food. And drinks. And coffee. And you get a fork and a knife and a teaspoon - i know that usually people get rid of them, and they are sh*t cause they're plastic, but I have learned in the past that if you're going to a new place, it might be good to have them in case you have to eat something; I flew low-cost to London, and when we bought some food from the supermarket, it was nasty not to have what to eat it with.
So the two flights for today are with Olympic Air. That's the old Olympic Airlines that got renamed and re-branded in the course of privatization. I feared this set of two flights a lot, because I don't trust Greeks much. However, things are going quite well. It is my first flight with a company having a primary language that I don't know (so far I've flown Tarom, Air France and Ryan Air). The stewardesses are nice, pretty (they are Greek, so it is to appreciate that they are, however, pretty) and don't wear a coat, but some sort of colored blouse with no sleeves (sexy!). Now that I have finally finished eating (we passed the Alps and there was this superb view so I took pictures for about 15 minutes, while having interrupted the lunch), I must admit that the food was good, better than Tarom/Air France, the usual all-religion-safe-non-vegeterian chicken with rice and mushrooms was tasty, had much chicken and many pieces of mushroom, they gave a salad and cheese and butter and crackers and desert and Greek biscuits, which is not bad (had some white wine too, but that's usual). Also, I have this feeling that the seats are slightly more spaced than with Tarom / Air France, and they definitely are.
The plane is half empty. My row was full, with me at the isle, which was bad, but by divine miracle the two ladies at my side decided to move to the row in front, so I took the window seat, and the view, as I said, was awesome and I took lots of pictures.
===============
Cyprus is an island. I also found out that it is fairly large island (~200km in length), located frighteningly close to the Syria, Lebanon, Israel, Jordan & co.
It is quite barren. Much stone, many bushes, little fertile ground. Houses are small, usually with one floor, white or light-colored, the same as you'd expect in any Mediterranean area located around the 35th parallel.
Also surprisingly I found that their cars are the-other-hand-drive, making it weird and nausea-inducing to be in a car on their streets. At least in the south-eastern area, where I have been (Larnaca - Ayia Napa), they have almost only Mercedes E-Classes (or older equivalents) as taxis, and even some 6-door / 7-seat models, with one of which I have traveled myself, and it's reasonably cool.
In general, cities are few, small, and tourist-oriented, having a few main streets with palm trees and restaurants and shops (not simultaneously), and being boring and barren (and most likely not tourist friendly) in the rest. This is my opinion based on experience with Larnaca and Ayia Napa.
In Ayia Napa I enjoyed 5-star comfort with pool and jacuzzi and immediate proximity to the sea (in which I also took a short bath, which is cool considering that it is December. True, I was alone to do it). It reminded me how cool it is to be a researcher (with support from the part of your advisor).
==============
I returned in a snowed Paris and in a home at 5°C (in the interior). With heating at max, it reached 12° in the morning. I slept with a hoodie and in a sleeping bag.
I left directly to the airport as I have been informed by trusted sources that there are issues with the flights. I reached CDG at 10.30 to find my flight, managed by Air France (in code-share with Tarom, me having a Tarom ticket), had been canceled, as all (i think) flights of Air France to Bucharest that day. I walked half the airport to try to find someone from Tarom, I found somebody in terminal 2B, where the Tarom flights are leaving from towards Ro. All Tarom flights were leaving in time. I managed to get a boarding pass for the next flight to Bucharest. Take-off was delayed over 2 hours, but I finally reached Bucharest.
2009-12-21
2009-12-06
Dec
December. My december. My december in Paris. My december in Paris for 2 weeks, compared to 3 days last year. Improvement, yes.
December Este un decembrie rece. Pana acum cel putin. E al naibii de frig. Sunt 5 grade afara.
Acum, in trenul care vine de la Nantes, ma gandesc cu groaza ca dupa un weekend cu incalzirea la minim, trebuie sa fie incredibil de frig si se va incalzi incredibil de greu. Nu pot decat sa sper ca vecinii mei n-au fost in vacanta si n-au fost prea meschini si au tinut incalzirea lor cat mai mare, astfel ca a mai patruns si la mine ceva caldura. Sau poate nu.
Dupa o saptamana in care, din motive atat personale (foate bune, si de care sub nici o forma nu imi pare rau) cat si profesionale (a venit AMF pe la Paris / Lille, m-am plimbat cu ea prin aeroport luni, am luat-o de la si dus-o la gara joi, am participat la intalnirea pentru un master european toata ziua de joi, etc) n-am lucrat nimic (cu o foarte buna aproximatie), vine o saptamana in care trebuie sa-mi platesc aceste pacate profesionale.
Mai precis, trebuie sa scriu un articol in 4 zile, la care nu am scris nimic, care este in mare parte despre ceva care am mai descris in alte doua articole, dar trebuie sa fie cat de cat diferit, si pentru care experimentele nu numai ca nu au fost facute, dar platforma nu este inca terminata. Nu stiu daca ma voi descurca. Deadline-ul e deja amanat, deci nu stiu daca se va mai amana din nou, dar oricum situatia n-ar fi cu mult mai simpla.
Cu groaza, cu ceva interes, cu ceva speranta, cu semnificativa fericire si nerabdare si cu ceva intrebari ma gandesc ca mai am o saptamana de stat aici si apoi incep sa plec. Intai la o conferinta, apoi ma intorc la paris si in urmatoarea zi ma intorc in ro. Daca pe unde apare vreo eroare, e naspa.
Dar totusi m-am bucurat de saptamana care a trecut. M-am bucurat mult. Nu numai din cauza vietii personale, nu din cauza ca am descoperit un webcomic nou (sam and fuzzy) care are sanse sa-mi devina placut, dar pentru ca nu am stat toata saptamana la laborator lucrand.
E o viata destul de anosta la laborator. Colegii sunt simpatici ei asa, dar lucreaza majoritatea timpului, si in general e un mediu care te indeamna la lucru. Si ajung dimineata, inca nu complet trezit, la pranz mananc, stau pana seara, revin, stau la calculator, si ma culc. Nu e nimic fenomenal. Mai rau, nu ma ajuta foarte mult sa gandesc liber, si inovativ.
Poate chiar mai rau este faptul ca nu simt ca progresez foarte bine. Nu e ca as fi pierdut drumul ("lost my way"), dar imi pare ca lucrurile merg asa greu, si putin in ceata. Si asta ma supara. Si pare ca zilele, si nu numai, dar saptamanile, trec fara sa se intample nimic important, fara sa obtin rezultate esentiale, sau fara sa obtin rezultate de loc. Stiu, asa e cercetarea, si stiu ca asta este ceea ce mi-am dorit, si este, si e ok. Dar uneori e greu.
Si aici ma gasesc acum. In trenul spre Paris, dupa un weekend la Nantes. Cu chef de lucru, cu chef sa fac ceva, ceva care conteaza, care ma va ajuta, cu oarecare chef sa scriu (stiintific), dar cu constienta ca va fi greu si ca lucrurile vor merge incet si va trebui sa ard etape, cu teama ca nu voi avea timp. Dar cu speranta, si incredere.
Si mai ales cu mari intrebari legate de rezultatele alegerilor (da, am votat) si de ce naiba va urma in ro de acum.
December Este un decembrie rece. Pana acum cel putin. E al naibii de frig. Sunt 5 grade afara.
Acum, in trenul care vine de la Nantes, ma gandesc cu groaza ca dupa un weekend cu incalzirea la minim, trebuie sa fie incredibil de frig si se va incalzi incredibil de greu. Nu pot decat sa sper ca vecinii mei n-au fost in vacanta si n-au fost prea meschini si au tinut incalzirea lor cat mai mare, astfel ca a mai patruns si la mine ceva caldura. Sau poate nu.
Dupa o saptamana in care, din motive atat personale (foate bune, si de care sub nici o forma nu imi pare rau) cat si profesionale (a venit AMF pe la Paris / Lille, m-am plimbat cu ea prin aeroport luni, am luat-o de la si dus-o la gara joi, am participat la intalnirea pentru un master european toata ziua de joi, etc) n-am lucrat nimic (cu o foarte buna aproximatie), vine o saptamana in care trebuie sa-mi platesc aceste pacate profesionale.
Mai precis, trebuie sa scriu un articol in 4 zile, la care nu am scris nimic, care este in mare parte despre ceva care am mai descris in alte doua articole, dar trebuie sa fie cat de cat diferit, si pentru care experimentele nu numai ca nu au fost facute, dar platforma nu este inca terminata. Nu stiu daca ma voi descurca. Deadline-ul e deja amanat, deci nu stiu daca se va mai amana din nou, dar oricum situatia n-ar fi cu mult mai simpla.
Cu groaza, cu ceva interes, cu ceva speranta, cu semnificativa fericire si nerabdare si cu ceva intrebari ma gandesc ca mai am o saptamana de stat aici si apoi incep sa plec. Intai la o conferinta, apoi ma intorc la paris si in urmatoarea zi ma intorc in ro. Daca pe unde apare vreo eroare, e naspa.
Dar totusi m-am bucurat de saptamana care a trecut. M-am bucurat mult. Nu numai din cauza vietii personale, nu din cauza ca am descoperit un webcomic nou (sam and fuzzy) care are sanse sa-mi devina placut, dar pentru ca nu am stat toata saptamana la laborator lucrand.
E o viata destul de anosta la laborator. Colegii sunt simpatici ei asa, dar lucreaza majoritatea timpului, si in general e un mediu care te indeamna la lucru. Si ajung dimineata, inca nu complet trezit, la pranz mananc, stau pana seara, revin, stau la calculator, si ma culc. Nu e nimic fenomenal. Mai rau, nu ma ajuta foarte mult sa gandesc liber, si inovativ.
Poate chiar mai rau este faptul ca nu simt ca progresez foarte bine. Nu e ca as fi pierdut drumul ("lost my way"), dar imi pare ca lucrurile merg asa greu, si putin in ceata. Si asta ma supara. Si pare ca zilele, si nu numai, dar saptamanile, trec fara sa se intample nimic important, fara sa obtin rezultate esentiale, sau fara sa obtin rezultate de loc. Stiu, asa e cercetarea, si stiu ca asta este ceea ce mi-am dorit, si este, si e ok. Dar uneori e greu.
Si aici ma gasesc acum. In trenul spre Paris, dupa un weekend la Nantes. Cu chef de lucru, cu chef sa fac ceva, ceva care conteaza, care ma va ajuta, cu oarecare chef sa scriu (stiintific), dar cu constienta ca va fi greu si ca lucrurile vor merge incet si va trebui sa ard etape, cu teama ca nu voi avea timp. Dar cu speranta, si incredere.
Si mai ales cu mari intrebari legate de rezultatele alegerilor (da, am votat) si de ce naiba va urma in ro de acum.
2009-11-26
one evening
Am avut o seara chiar frumoasa astazi.
Am plecat de la laborator o idee mai devreme decat de obicei, ignorand posibilitatea trecerii mai tarziu a vreunei persoane care sa verifice prezenta doctoranzilor la laborator. Nu m-am dus direct (nu am fost cu bicicleta) la metroul cel mai apropiat, ci am trecut podul in directie opusa ca sa ma uit, in sens opus turnului eiffel la sena in noapte si la automobilele alergand pe cheiul luminat, si sa simt vantul puternic si rece batandu-mi in fata.
Am luat metroul de la statia de pe malul celalalt, am venit direct acasa, m-am schimbat si am citit ceva dintr-o carte si 2-3 review-uri de masini in Top Gear in editia engleza.
Desi cand am ajuns nu mi-era foame, am inceput sa-mi simt stomacul, dar am zis sa nu mananc prea mult pentru ca am mancat mult la pranz, si indestulator. Asa ca am pus la mp3-player niste cvartete de coarde si am mancat ansoa cu paine si unt, apoi zacusca (trimisa de ai mei) cu cascaval, iar ca deser roquefort cu vin nou de beaujolais.
Spre sfarsit, s-a intamplat ceva atat de fenomenal, incat mi-am pus intrebarea: oare chiar se putea ca aceasta seara sa fie si mai frumoasa decat este deja? Si a fost. Pentru ca afara a inceput sa ploua masiv, si am deschis geamul larg, m-am asezat pe scaun in fata lui si cu picioarele pe margine, si am continuat sa-mi mananc branza si sa-mi beau vinul uitandu-ma la ploaie, in noapte.
Vive la France, pentru ca au o branza buna si un vin bun. Vive la Roumanie, pentru ca mi-a dat posibilitatea sa vin aici. Si Vive la Union Europeene, pentru ca mi-a dat bani sa stau aici. !
Am plecat de la laborator o idee mai devreme decat de obicei, ignorand posibilitatea trecerii mai tarziu a vreunei persoane care sa verifice prezenta doctoranzilor la laborator. Nu m-am dus direct (nu am fost cu bicicleta) la metroul cel mai apropiat, ci am trecut podul in directie opusa ca sa ma uit, in sens opus turnului eiffel la sena in noapte si la automobilele alergand pe cheiul luminat, si sa simt vantul puternic si rece batandu-mi in fata.
Am luat metroul de la statia de pe malul celalalt, am venit direct acasa, m-am schimbat si am citit ceva dintr-o carte si 2-3 review-uri de masini in Top Gear in editia engleza.
Desi cand am ajuns nu mi-era foame, am inceput sa-mi simt stomacul, dar am zis sa nu mananc prea mult pentru ca am mancat mult la pranz, si indestulator. Asa ca am pus la mp3-player niste cvartete de coarde si am mancat ansoa cu paine si unt, apoi zacusca (trimisa de ai mei) cu cascaval, iar ca deser roquefort cu vin nou de beaujolais.
Spre sfarsit, s-a intamplat ceva atat de fenomenal, incat mi-am pus intrebarea: oare chiar se putea ca aceasta seara sa fie si mai frumoasa decat este deja? Si a fost. Pentru ca afara a inceput sa ploua masiv, si am deschis geamul larg, m-am asezat pe scaun in fata lui si cu picioarele pe margine, si am continuat sa-mi mananc branza si sa-mi beau vinul uitandu-ma la ploaie, in noapte.
Vive la France, pentru ca au o branza buna si un vin bun. Vive la Roumanie, pentru ca mi-a dat posibilitatea sa vin aici. Si Vive la Union Europeene, pentru ca mi-a dat bani sa stau aici. !
Food. Lab food.
Adica mancarea de la laborator.
Deci azi am mancat super bine. Si cu aceasta ocazie, voi vorbi putin despre cum se mananca la laborator si, deci, cam ce mananc eu la pranz 5 zile pe saptamana.
De asemenea cu aceasta ocazie voi spune si ca laboratorul (am aflat de curand) nu rezida aici (for your consideration, in English) in mod obisnuit. Avand in vedere insa ca locatia sa originala in [super-]campusul jussieu este in renovare, laboratorul este mutat temporar la locatia sa prezenta. Temporar trebuia sa insemne 1-2 ani. Am aflat ca in curand se va muta inapoi. In curand inseamna peste 1 an. Asta dupa, aparent, 10 ani. Heh.
Deci, acum laboratorul are 4 etaje din cladirea Passy-Kennedy, care este o cladire foarte tare (mie imi place cum arata, vezi mai jos poza). Etajele sunt 5,6,7 si 8. Cladirea este decent securizata, in sensul ca avem badge-uri rfid cu care putem merge cu liftul doar la anumite etaje (exista anumite probleme ale acestei scheme, pe care le voi explica probabil odata).
La parterul cladirii exista cantina. Acum, spre deosebire de cantina de la Nantes (la care mancam cand eram la Nantes), aici nu e vorba de un restaurant universitar, ci de un restaurant al unei companii de catering se pare foarte buna, numita Arpege.
Mersul la cantina se intampla cam asa: intru, ma uit la felurile de mancare care sunt expuse ("uite cam ce avem noi azi de mancare". Nu e tot, dar sunt lucrurile care nu sunt absolut obisnuite, cum ar fi steak-ul, care e in fiecare zi), iau o tava, pot sa-mi pun un aperitiv (se iau din niste recipiente diverse salatele si se pun in farfurii de 3 marimi: mica, medie, mare. Exista si formule deja preparate, mai scumpe) - intotdeauna de talie mica - apoi conform cu ce am vazut la intrare, ma duc la unul din 4 standuri, unde sunt niste indivizi imbracati in bucatari (care poate chiar sunt bucatari) care te servesc. Exista standul de friptura, iar celelalte trei pot avea diverse lucruri - mancaruri gatite, uneori paste, uneori pizza, diverse lucruri. La fiecare stand se gasesc de obicei mai mult de un fel de mancare, si o anumita selectie de garnituri si sosusri. Deci, intotdeauna exista in total vreo 6-7 feluri de mancare pe care poti sa le iei si vreo 6-8 tipuri de garnituri. Apoi iau un desert, care poate fi branza, fructe, diverse prajiturele, crema de zahar ars, etc. Apoi stau la coada la una dintre cele 2 case, in apropierea casei iau painica si tacamurile, la casa trec badge-ul si gata. Iau un pahar, gasesc o masa (de obicei mananc cu mai multi doctoranzi si cadre din echipa si mergem impreuna la masa), daca e nevoie ma duc sa gasesc o carafa si o umplu cu apa. Dupa ce termin(am), duc tava intr-un loc special unde e o banda care duce tavile in zona unde vor fi curatate, spalate vasele etc.
Spre deosebire de restaurantul universitar de la Nantes, aici nu exista tichete de masa care sa te restrictioneze la a avea o anumita selectie de articole (acolo era 1 fel principal si 2 elemente din deserturi/antreuri, eventual supa, daca era, si o painica), aici poti sa-ti iei ce vrei, si platesti, folosind acelasi badge ca pentru lifturi, care este si portofel electronic, i.e. din cand in cand mai pun bani pe el. Faza tare este ca nu numai ca preturile sunt decente, dar fiind doctorand, am o reducere de 0.90 euro la fiecare masa. Ceea ce face ca, daca la Nantes mancam o mancare decenta, dar limitata, pentru 2.83 (parca), aici sa mananc super-bine si gustos (daca aleg ceva bun, se intampla sa aleg ceva care nu-mi place) cu in medie 3-4 euro pe zi. Sa nu uitam ca nu sunt totusi la Nantes, sunt la Paris.
Deci este super tare.
Ca sa revin la de ce am scris acest post azi, va voi da exemplu de super mancarea pe care am mancat-o azi: ca antreu, o farfurie mica cu o salatica de franjuri de carne de ceva peste si niste salata de morcovi-pui-ou-si-alte-chestii; ca fel principal, un fel de mancare african (ziceau ei) - un castron cu orez, 3 cartofiori fierti in coaja, ratatouille si niste bucati maricele de carne de miel cu un sos super gustos si cu morcovi fierti (asta s-a numit Mafé d'agneau); o prajitura de ciocolata cu zmeura, care cred ca mi-a fost facturata cu intre 70 si 90 de centime mai putin, din greseala; o chifla (e gratis). Asta a fost (cu potentiala greseala mentionata si cu reducerea de 0.90) 3.99. Foarte tare.
Deci, din partea asta puteti sa fiti linistiti. Mananc bine.
Deci azi am mancat super bine. Si cu aceasta ocazie, voi vorbi putin despre cum se mananca la laborator si, deci, cam ce mananc eu la pranz 5 zile pe saptamana.
De asemenea cu aceasta ocazie voi spune si ca laboratorul (am aflat de curand) nu rezida aici (for your consideration, in English) in mod obisnuit. Avand in vedere insa ca locatia sa originala in [super-]campusul jussieu este in renovare, laboratorul este mutat temporar la locatia sa prezenta. Temporar trebuia sa insemne 1-2 ani. Am aflat ca in curand se va muta inapoi. In curand inseamna peste 1 an. Asta dupa, aparent, 10 ani. Heh.
Deci, acum laboratorul are 4 etaje din cladirea Passy-Kennedy, care este o cladire foarte tare (mie imi place cum arata, vezi mai jos poza). Etajele sunt 5,6,7 si 8. Cladirea este decent securizata, in sensul ca avem badge-uri rfid cu care putem merge cu liftul doar la anumite etaje (exista anumite probleme ale acestei scheme, pe care le voi explica probabil odata).
La parterul cladirii exista cantina. Acum, spre deosebire de cantina de la Nantes (la care mancam cand eram la Nantes), aici nu e vorba de un restaurant universitar, ci de un restaurant al unei companii de catering se pare foarte buna, numita Arpege.
Mersul la cantina se intampla cam asa: intru, ma uit la felurile de mancare care sunt expuse ("uite cam ce avem noi azi de mancare". Nu e tot, dar sunt lucrurile care nu sunt absolut obisnuite, cum ar fi steak-ul, care e in fiecare zi), iau o tava, pot sa-mi pun un aperitiv (se iau din niste recipiente diverse salatele si se pun in farfurii de 3 marimi: mica, medie, mare. Exista si formule deja preparate, mai scumpe) - intotdeauna de talie mica - apoi conform cu ce am vazut la intrare, ma duc la unul din 4 standuri, unde sunt niste indivizi imbracati in bucatari (care poate chiar sunt bucatari) care te servesc. Exista standul de friptura, iar celelalte trei pot avea diverse lucruri - mancaruri gatite, uneori paste, uneori pizza, diverse lucruri. La fiecare stand se gasesc de obicei mai mult de un fel de mancare, si o anumita selectie de garnituri si sosusri. Deci, intotdeauna exista in total vreo 6-7 feluri de mancare pe care poti sa le iei si vreo 6-8 tipuri de garnituri. Apoi iau un desert, care poate fi branza, fructe, diverse prajiturele, crema de zahar ars, etc. Apoi stau la coada la una dintre cele 2 case, in apropierea casei iau painica si tacamurile, la casa trec badge-ul si gata. Iau un pahar, gasesc o masa (de obicei mananc cu mai multi doctoranzi si cadre din echipa si mergem impreuna la masa), daca e nevoie ma duc sa gasesc o carafa si o umplu cu apa. Dupa ce termin(am), duc tava intr-un loc special unde e o banda care duce tavile in zona unde vor fi curatate, spalate vasele etc.
Spre deosebire de restaurantul universitar de la Nantes, aici nu exista tichete de masa care sa te restrictioneze la a avea o anumita selectie de articole (acolo era 1 fel principal si 2 elemente din deserturi/antreuri, eventual supa, daca era, si o painica), aici poti sa-ti iei ce vrei, si platesti, folosind acelasi badge ca pentru lifturi, care este si portofel electronic, i.e. din cand in cand mai pun bani pe el. Faza tare este ca nu numai ca preturile sunt decente, dar fiind doctorand, am o reducere de 0.90 euro la fiecare masa. Ceea ce face ca, daca la Nantes mancam o mancare decenta, dar limitata, pentru 2.83 (parca), aici sa mananc super-bine si gustos (daca aleg ceva bun, se intampla sa aleg ceva care nu-mi place) cu in medie 3-4 euro pe zi. Sa nu uitam ca nu sunt totusi la Nantes, sunt la Paris.
Deci este super tare.
Ca sa revin la de ce am scris acest post azi, va voi da exemplu de super mancarea pe care am mancat-o azi: ca antreu, o farfurie mica cu o salatica de franjuri de carne de ceva peste si niste salata de morcovi-pui-ou-si-alte-chestii; ca fel principal, un fel de mancare african (ziceau ei) - un castron cu orez, 3 cartofiori fierti in coaja, ratatouille si niste bucati maricele de carne de miel cu un sos super gustos si cu morcovi fierti (asta s-a numit Mafé d'agneau); o prajitura de ciocolata cu zmeura, care cred ca mi-a fost facturata cu intre 70 si 90 de centime mai putin, din greseala; o chifla (e gratis). Asta a fost (cu potentiala greseala mentionata si cu reducerea de 0.90) 3.99. Foarte tare.
Deci, din partea asta puteti sa fiti linistiti. Mananc bine.
2009-11-19
Stable
Acum, dupa mult timp de la ultimul post (for that matter asta e primul post pe care il pun cu data la care chiar a fost scris), sunt intr-o stare stabila, si ok.
Intr-un final am gasit cazare. N-a fost usor, dar in fond n-a fost nici foarte greu. Acum, daca alegerea mea a fost corecta, ramane de vazut.
N-a fost usor pentru ca in paris problema locuintelor este una foarte mare. Si am participat la vizite de studiouri la care au venit 20 de persoane (este un caz extrem insa). N-a fost usor de asemenea pentru ca nu am putut sa-mi aranjez nimic dinainte. La particulari n-ar fi mers sa incerc din Ro, dar la camine da. Insa plecarea mea s-a hotarat prea tarziu ca caminele macar sa mai raspunda.
Dupa camine si alte lucruri organizate, unde depui o cerere pe site si astepti 3 saptamani sa primesti raspuns (daca primesti), au ramas particularii. I.e. contactul direct cu proprietarii care au de inchiriat un studio (la noi se zice de obicei garsoniera). Am incercat si la agentii imobiliare, dar acestea sunt mult prea scumpe pentru ce cautam eu.
(Ce cautam era un studio. Un studio este un apartament format dintr-o singura camera principala, o baie (dezirabil), eventual o bucatarie, de cele mai multe ori integrata in camera principala. Cele mai multe studiouri pariziene din gama in care am cautat eu (15-20 m2, 500-600E) sunt cu baie, cu bucatarie 'americana' (in camera de zi), cu sau fara frigider, cu sau fara cuptor cu microunde (in general au plita electrica - francezii nu prea sunt cu gazul), incalzite electric (deci prost), cu geamuri clasice simple sau duble sau cu termopan, izolate prost, si in cladiri fara lift, de multe ori la etajul 6-7. Cerintele mele erau sa fie spatios, sa fie la un etaj inferior fara lift, sa aiba ceva elemente de bucatarie, si sa fie luminos.)
De fapt lucrurile n-au mers chiar atat de rau, as putea spune privind in urma. Prima saptamana n-am facut nimic, pentru ca nu aveam nici macar cardul de student (carte etudiant). A doua saptamana am inceput sa ma uit pe site-uri de anunturi, am inceput sa dau mailuri si telefoane. Spre disperarea mea, la emailuri nu mi se raspundea, iar la telefon fie raspundea robotul (aici intaotdeauna raspunde robotul, nu se poate dezactiva, sau in mare parte nu), fie persoana spunea, eventual imediat dupa ce am zis buna ziua, ca apartamentul s-a luat. Oricum, pana sambata aveam 3 vizite stabilite.
Prima a fost la un studio la parter care avea o fereastra care dadea intr-o curte interioara de 5x5m, iar cerul se vedea doar daca te uitai in sus 6 etaje. Avea doua paturi (suprapuse) faine, dar faza cu lumina si fereastra nu erau de loc dragute. Iar frigiderul era dat separat, daca vroiai. Impreuna cu mine au fost la vizita inca 3 persoane. Proprietarul parea un proprietar de serie, ca sa zic asa, genul care traieste din asta. Cartierul era semi ok, in sensul ca un pic mai incolo era un cartier bun. Am lasat dosarul (in general compus din copie buletin si card de student, documente atestand veniturile si documente atestand identitatea si veniturile garantului - persoana care plateste daca tu nu platesti), desi dupa urmatoarea vizita eram hotarat sa refuz chiar daca ma alege, seara am primit mesaj ca nu am fost ales.
A doua a fost in Puteaux, care e langa Defense, m-am indragostit instant de cartier, chiar si de camera (la primul etaj), care era medie, dar foarte luminoasa, intrucat peretele exterior era in intregime din geam, termopan. Incalzit electric (ca si toate de altfel), ceea ce probabil ar fi facut ca iarna sa fie al naibii de frig. Dar era fain, avea bucataria destul de dotata, mi-ar fi placut sa-l am (cu exceptia frigului, evident). Am mai fost in vizita impreuna cu doua persoane, ulterior a mai venit si o a treia, am discutat cu proprietarul - parea un tip intelectual si de treaba, am lasat dosarul, dar din pacate nu am fost ales.
A treia vizita a fost cam in acelasi cartier cu prima, erau date in anunt toate informatiile despre locatie si momentul disponibilitatii, deci toti care vroiau sa viziteze au venit la aceeasi ora. Au fost peste 20. Proprietara a intarziat, si-a pus masina prin parcare prin contact intr-un loc unde nu incapea pe de-a-ntregul (era un Corsa vechi cu un marsarier care intra cu un zgomot teribil d-abia la a treia sa a patra incercare), a pus in geam un carton cu 'en panne' (in pana), si ne-a luat pe rand. Era un studio din doua camere mici, ne-eliberat de fosta locatara, cu o fereastra foarte luminoasa ce e drept, dar intr-un imobil naspa, la etajul 3, si pe scara mirosea al naibii de rau. Am lasat dosarul, dar n-am fost contactat.
Urmatoarea saptamana am continuat cu telefoanele si mailurile. Mai ales, dupa intalnirea cu o ruda mai departata care e aici, am avut un nou site pe care sa caut, cu mai putine anunturi dar infinit mai putin popular, si care de fapt m-a ajutat sa si gasesc o casa. Pana sambata aveam din nou 3 vizite, dar miercuri am vorbit cu un proprietar pe care l-am gasit prin acest site, seara am facut vizita, vineri am semnat, iar duminica m-am mutat deja.
Am avut multe indoieli legate de proprietar, unele le mai am si acum. E un sri-lankez relativ tanar si cu un job care nu produce prea multi bani (si totusi are doua apartamente langa Paris), deci e dubios. Prima saptamana mi-a dat-o gratis (pentru ca venea sfarsitul lunii). Nu stie prea bine franceza. Sper totusi ca relatia cu el va decurge bine.
Studioul pe care l-am inchiriat este in Courbevoie, langa Defense, in zona 2, este mare (20m2 in total), are o camera mare, un holisor - unde tin bicla - si o baie, e luminos, are o fereastra de termopan si o fereastra de geam simplu (iar incalzirea e tocmai sub a doua), are tot ce-mi trebuie. Vedeti pozele (din diverse faze de amenajare) aici.
Ulterior mi-am mai luat din ikea, cu ajutorul fostelor mele gazde, un dulap, un birou mare si un scaun de birou, plus alte cateva lucruri mai putin semnificative.
Ce e important este ca imi place. Are o vedere superba (vedeti pozele inspre exterior) si are mult spatiu. Se incalzeste inca decent (mai vedem mai spre iarna). Sper ca totul sa fie bine.
Intr-un final am gasit cazare. N-a fost usor, dar in fond n-a fost nici foarte greu. Acum, daca alegerea mea a fost corecta, ramane de vazut.
N-a fost usor pentru ca in paris problema locuintelor este una foarte mare. Si am participat la vizite de studiouri la care au venit 20 de persoane (este un caz extrem insa). N-a fost usor de asemenea pentru ca nu am putut sa-mi aranjez nimic dinainte. La particulari n-ar fi mers sa incerc din Ro, dar la camine da. Insa plecarea mea s-a hotarat prea tarziu ca caminele macar sa mai raspunda.
Dupa camine si alte lucruri organizate, unde depui o cerere pe site si astepti 3 saptamani sa primesti raspuns (daca primesti), au ramas particularii. I.e. contactul direct cu proprietarii care au de inchiriat un studio (la noi se zice de obicei garsoniera). Am incercat si la agentii imobiliare, dar acestea sunt mult prea scumpe pentru ce cautam eu.
(Ce cautam era un studio. Un studio este un apartament format dintr-o singura camera principala, o baie (dezirabil), eventual o bucatarie, de cele mai multe ori integrata in camera principala. Cele mai multe studiouri pariziene din gama in care am cautat eu (15-20 m2, 500-600E) sunt cu baie, cu bucatarie 'americana' (in camera de zi), cu sau fara frigider, cu sau fara cuptor cu microunde (in general au plita electrica - francezii nu prea sunt cu gazul), incalzite electric (deci prost), cu geamuri clasice simple sau duble sau cu termopan, izolate prost, si in cladiri fara lift, de multe ori la etajul 6-7. Cerintele mele erau sa fie spatios, sa fie la un etaj inferior fara lift, sa aiba ceva elemente de bucatarie, si sa fie luminos.)
De fapt lucrurile n-au mers chiar atat de rau, as putea spune privind in urma. Prima saptamana n-am facut nimic, pentru ca nu aveam nici macar cardul de student (carte etudiant). A doua saptamana am inceput sa ma uit pe site-uri de anunturi, am inceput sa dau mailuri si telefoane. Spre disperarea mea, la emailuri nu mi se raspundea, iar la telefon fie raspundea robotul (aici intaotdeauna raspunde robotul, nu se poate dezactiva, sau in mare parte nu), fie persoana spunea, eventual imediat dupa ce am zis buna ziua, ca apartamentul s-a luat. Oricum, pana sambata aveam 3 vizite stabilite.
Prima a fost la un studio la parter care avea o fereastra care dadea intr-o curte interioara de 5x5m, iar cerul se vedea doar daca te uitai in sus 6 etaje. Avea doua paturi (suprapuse) faine, dar faza cu lumina si fereastra nu erau de loc dragute. Iar frigiderul era dat separat, daca vroiai. Impreuna cu mine au fost la vizita inca 3 persoane. Proprietarul parea un proprietar de serie, ca sa zic asa, genul care traieste din asta. Cartierul era semi ok, in sensul ca un pic mai incolo era un cartier bun. Am lasat dosarul (in general compus din copie buletin si card de student, documente atestand veniturile si documente atestand identitatea si veniturile garantului - persoana care plateste daca tu nu platesti), desi dupa urmatoarea vizita eram hotarat sa refuz chiar daca ma alege, seara am primit mesaj ca nu am fost ales.
A doua a fost in Puteaux, care e langa Defense, m-am indragostit instant de cartier, chiar si de camera (la primul etaj), care era medie, dar foarte luminoasa, intrucat peretele exterior era in intregime din geam, termopan. Incalzit electric (ca si toate de altfel), ceea ce probabil ar fi facut ca iarna sa fie al naibii de frig. Dar era fain, avea bucataria destul de dotata, mi-ar fi placut sa-l am (cu exceptia frigului, evident). Am mai fost in vizita impreuna cu doua persoane, ulterior a mai venit si o a treia, am discutat cu proprietarul - parea un tip intelectual si de treaba, am lasat dosarul, dar din pacate nu am fost ales.
A treia vizita a fost cam in acelasi cartier cu prima, erau date in anunt toate informatiile despre locatie si momentul disponibilitatii, deci toti care vroiau sa viziteze au venit la aceeasi ora. Au fost peste 20. Proprietara a intarziat, si-a pus masina prin parcare prin contact intr-un loc unde nu incapea pe de-a-ntregul (era un Corsa vechi cu un marsarier care intra cu un zgomot teribil d-abia la a treia sa a patra incercare), a pus in geam un carton cu 'en panne' (in pana), si ne-a luat pe rand. Era un studio din doua camere mici, ne-eliberat de fosta locatara, cu o fereastra foarte luminoasa ce e drept, dar intr-un imobil naspa, la etajul 3, si pe scara mirosea al naibii de rau. Am lasat dosarul, dar n-am fost contactat.
Urmatoarea saptamana am continuat cu telefoanele si mailurile. Mai ales, dupa intalnirea cu o ruda mai departata care e aici, am avut un nou site pe care sa caut, cu mai putine anunturi dar infinit mai putin popular, si care de fapt m-a ajutat sa si gasesc o casa. Pana sambata aveam din nou 3 vizite, dar miercuri am vorbit cu un proprietar pe care l-am gasit prin acest site, seara am facut vizita, vineri am semnat, iar duminica m-am mutat deja.
Am avut multe indoieli legate de proprietar, unele le mai am si acum. E un sri-lankez relativ tanar si cu un job care nu produce prea multi bani (si totusi are doua apartamente langa Paris), deci e dubios. Prima saptamana mi-a dat-o gratis (pentru ca venea sfarsitul lunii). Nu stie prea bine franceza. Sper totusi ca relatia cu el va decurge bine.
Studioul pe care l-am inchiriat este in Courbevoie, langa Defense, in zona 2, este mare (20m2 in total), are o camera mare, un holisor - unde tin bicla - si o baie, e luminos, are o fereastra de termopan si o fereastra de geam simplu (iar incalzirea e tocmai sub a doua), are tot ce-mi trebuie. Vedeti pozele (din diverse faze de amenajare) aici.
Ulterior mi-am mai luat din ikea, cu ajutorul fostelor mele gazde, un dulap, un birou mare si un scaun de birou, plus alte cateva lucruri mai putin semnificative.
Ce e important este ca imi place. Are o vedere superba (vedeti pozele inspre exterior) si are mult spatiu. Se incalzeste inca decent (mai vedem mai spre iarna). Sper ca totul sa fie bine.
2009-10-17
hard
"... not because it is easy, but because it is hard..."
It is hard... As I am so new to this world, and I know so little of its rules, and I know nobody that knows them, and nobody can help me (for free)...
I had got so used to being efficient in what I do, I was so used to being there, at the top, well protected by my universe. Of course, some question it was in any way the top, but for me it was. And here, the top, the place that I see as the top, is quite far from where I am. And I keep missing, and I keep failing to prove any competence in the field. And I would need it so much. An it makes me so unhappy.
Yes, it is another world. A different world. It's true, it fits my criteria - it's a big city. But the rules here, the way to do things here, they're different. I am built in a quite different way.
And the fact that the city is big and the whole system is so big, this makes me feel small, and helpless, but especially small.
Sometime I wonder if it is possible to do it. To win this fight for what I want to get hold of. And I think it is. Others did it too. It's true, my particular situation is a bit different. It is special. So I have a harder battle to fight. Will I succeed? I must. Will I succeed? I don't know. And I'm really running out of patience. And time. And energy. And possibilities.
It is hard... As I am so new to this world, and I know so little of its rules, and I know nobody that knows them, and nobody can help me (for free)...
I had got so used to being efficient in what I do, I was so used to being there, at the top, well protected by my universe. Of course, some question it was in any way the top, but for me it was. And here, the top, the place that I see as the top, is quite far from where I am. And I keep missing, and I keep failing to prove any competence in the field. And I would need it so much. An it makes me so unhappy.
Yes, it is another world. A different world. It's true, it fits my criteria - it's a big city. But the rules here, the way to do things here, they're different. I am built in a quite different way.
And the fact that the city is big and the whole system is so big, this makes me feel small, and helpless, but especially small.
Sometime I wonder if it is possible to do it. To win this fight for what I want to get hold of. And I think it is. Others did it too. It's true, my particular situation is a bit different. It is special. So I have a harder battle to fight. Will I succeed? I must. Will I succeed? I don't know. And I'm really running out of patience. And time. And energy. And possibilities.
2009-10-10
WeekOne
A trecut o saptamana de cand sunt aici, la paris. Inca stau in zona 5, inca nu am cautat nimic de cazare.
N-a fost o saptamana rea, doar ce poate au fost cam multe treburi administrative de facut, si inca mai sunt.
Joi am ajuns dupa un zbor calm, am trecut repede de controlul de pasapoarte (spre deosebire de cand mergeam la Lille asta-vara), am luat un tichet de transport de la automat, pentru ca la case era prea mare coada, m-am urcat in RER B (unul direct chiar, i.e. care opreste in mult mai putine statii), am ajuns la Gare de Nord unde am schimbat linia pentru a ma urca in RER D, care, si acesta direct, m-a dus rapid la Brunoy, unde gazda mea pentru un timp nedefinit m-a asteptat cu masina.
Apropo de zbor, am vazut o parte din muntii Carpati (se poate chiar Fagarasul), si de asemenea acel fenomen noros foarte tare gen front sau ceva pe care il vedeti in poza a treia. Intreaga galerie o gasiti aici (doar pozele care incep cu N90, celelalte sunt de cand am fost asta-vara la Lille).
Cum ziceam, ajuns la gazdele mele, m-am semi-instalat in camera mea temporara (sper!), am stat putin, am mancat, apoi dupa-masa mi-am petrecut-o la calculator.
Vineri activitatea principala a fost de a iesi putin prin Brunoy. Este un orasel (gazdele mele ii zic justificat 'sat') semnifiativ de mic, care are atat parti vechi cat si noi. Cele vechi sunt bazate pe ideea de teren / suport pentru vanatoare. Cele noi sunt grupuri sau chiar cartiere de blocuri, construite pentru cei care stau in zona pariziana. Prin mijlocul localitatii trece Yerres, un raulet pe care se afla un parc destul de dragut, si bogat in vegetatie. Imi place mult podul de tren / RER. (introduc aici: atat garile cat si drumul liniilor ferate care le unesc sunt, in zona asta, comune pentru tren si RER. in al doilea rand, RER se citeste er-e-er, unde 'e' se citeste ca si in articolul hotarat 'le'). Au si un teatru nou, care arata destul de smecher. Langa biserica care apare in poze stau si gazele mele. Mai multe poze aici.
Sambata am fost la supermarchet cu gazda (el), la un centru comercial mare aflat la vreo 20 km de Brunoy. De asemenea am fost la 'ferma', langa centrul comercial, care este o plantatie de flori, fructe si legume unde clientii vin si isi culeg singuri produsele. Avantajul este ca nu se mai platesc oameni pentru cules, iar penttru clienti e ok sa plateasca totusi un pret decent pentru ca vad de unde sunt culese produsele si poate fi chiar interesant sa-ti culegi produsele singur (mai ales pentru copii). Dezavantajul este ca multe produse cad pe jos si oamenii nu le mai iau, si se produce multa risipa in general (din nou, mai ales daca sunt copii). Dar aparent afacerea merge, e acolo de un an, si nu numai acolo, au o retea in intreaga franta.
Duminica am ajutat pe gazda-el sa transporte o canapea, folosind o duba inchiriata chiar de magazinul de mobila. Cateva lucruri notabile: pentru a plati 500 de euro cu cec, trebuie sa prezinti doua acte de identitate. Aparent exista un prag de unde trebuie sa prezinti chiar trei. Deci daca vrei sa platesti sume mari cu cec, trebuie sa iti gasesti multe acte de identitate. Tare. In al doilea rand, incompetentii rezervasera duba chiar pentru ziua in care s-a facut rezervarea, in loc de cand trebuia. In ultimul rand, duba avea usa glisanta indoita (pe langa niste tabla indoita in rest, si oglinda dreapta sparta), si nu se inchidea cum trebuie. Tipul de acolo a incercat sa o puna la loc pe santul pe care trebuia sa gliseze jos, a dat cu piciorul in ea, dar fara rezultat. Din fericire nu s-a deschis pe drum sau ceva.
De luni m-am apucat de treburile administrative, care sunt descrise in detaliu in alte posturi. Ideea este ca am mers mult: din Brunoy pana in Paris si inapoi, prin Paris, etc. A fost obositor si frustrant.
N-a fost o saptamana rea, doar ce poate au fost cam multe treburi administrative de facut, si inca mai sunt.
Joi am ajuns dupa un zbor calm, am trecut repede de controlul de pasapoarte (spre deosebire de cand mergeam la Lille asta-vara), am luat un tichet de transport de la automat, pentru ca la case era prea mare coada, m-am urcat in RER B (unul direct chiar, i.e. care opreste in mult mai putine statii), am ajuns la Gare de Nord unde am schimbat linia pentru a ma urca in RER D, care, si acesta direct, m-a dus rapid la Brunoy, unde gazda mea pentru un timp nedefinit m-a asteptat cu masina.
Apropo de zbor, am vazut o parte din muntii Carpati (se poate chiar Fagarasul), si de asemenea acel fenomen noros foarte tare gen front sau ceva pe care il vedeti in poza a treia. Intreaga galerie o gasiti aici (doar pozele care incep cu N90, celelalte sunt de cand am fost asta-vara la Lille).
Cum ziceam, ajuns la gazdele mele, m-am semi-instalat in camera mea temporara (sper!), am stat putin, am mancat, apoi dupa-masa mi-am petrecut-o la calculator.
Vineri activitatea principala a fost de a iesi putin prin Brunoy. Este un orasel (gazdele mele ii zic justificat 'sat') semnifiativ de mic, care are atat parti vechi cat si noi. Cele vechi sunt bazate pe ideea de teren / suport pentru vanatoare. Cele noi sunt grupuri sau chiar cartiere de blocuri, construite pentru cei care stau in zona pariziana. Prin mijlocul localitatii trece Yerres, un raulet pe care se afla un parc destul de dragut, si bogat in vegetatie. Imi place mult podul de tren / RER. (introduc aici: atat garile cat si drumul liniilor ferate care le unesc sunt, in zona asta, comune pentru tren si RER. in al doilea rand, RER se citeste er-e-er, unde 'e' se citeste ca si in articolul hotarat 'le'). Au si un teatru nou, care arata destul de smecher. Langa biserica care apare in poze stau si gazele mele. Mai multe poze aici.
Sambata am fost la supermarchet cu gazda (el), la un centru comercial mare aflat la vreo 20 km de Brunoy. De asemenea am fost la 'ferma', langa centrul comercial, care este o plantatie de flori, fructe si legume unde clientii vin si isi culeg singuri produsele. Avantajul este ca nu se mai platesc oameni pentru cules, iar penttru clienti e ok sa plateasca totusi un pret decent pentru ca vad de unde sunt culese produsele si poate fi chiar interesant sa-ti culegi produsele singur (mai ales pentru copii). Dezavantajul este ca multe produse cad pe jos si oamenii nu le mai iau, si se produce multa risipa in general (din nou, mai ales daca sunt copii). Dar aparent afacerea merge, e acolo de un an, si nu numai acolo, au o retea in intreaga franta.
Duminica am ajutat pe gazda-el sa transporte o canapea, folosind o duba inchiriata chiar de magazinul de mobila. Cateva lucruri notabile: pentru a plati 500 de euro cu cec, trebuie sa prezinti doua acte de identitate. Aparent exista un prag de unde trebuie sa prezinti chiar trei. Deci daca vrei sa platesti sume mari cu cec, trebuie sa iti gasesti multe acte de identitate. Tare. In al doilea rand, incompetentii rezervasera duba chiar pentru ziua in care s-a facut rezervarea, in loc de cand trebuia. In ultimul rand, duba avea usa glisanta indoita (pe langa niste tabla indoita in rest, si oglinda dreapta sparta), si nu se inchidea cum trebuie. Tipul de acolo a incercat sa o puna la loc pe santul pe care trebuia sa gliseze jos, a dat cu piciorul in ea, dar fara rezultat. Din fericire nu s-a deschis pe drum sau ceva.
De luni m-am apucat de treburile administrative, care sunt descrise in detaliu in alte posturi. Ideea este ca am mers mult: din Brunoy pana in Paris si inapoi, prin Paris, etc. A fost obositor si frustrant.
2009-10-09
About the stuff
Dupa cum stiti, imi place sa ma dau mare cu ce dispozitive am. So, in perioada in care sunt aici, folosesc:
pentru comunicatii:
un numar de Franta pus pe un Nokia 7100 Supernova (imi cer scuze tuturor celor care ma cunosc ca am fost gay si mi-am luat un telefon slide. Chiar astept sa se strice :D )
numarul meu de Ro, pus pe telefonul meu favorit, Nokia E51.
pentru muzica: iPodul meu Nano generatia a doua, 8GB negru, cu casti Panasonic. Acasa am de asemenea boxele Creative pe care le-am luat de la Nantes cand am fost la Master.
dispozitive de calcul: acasa un Asus A8H iar la serviciu, pana imi va veni un claculator de la laborator, folosesc Asus Eee PC-ul meu de 16GB SSD cu intel Atom, care se misca super bine, si un display secundar iiyama.
ceasul meu Lorus primit de la niste oameni pe care ii iubesc, de ziua mea.
pentru fotografii: noul meu Nikon D90, pe care unii il stiu deja, cu un card SD Lexar de 4GB, obiectivul de kit 18-105, filtru UV, filtru de polarizare, telecomanda cand e cazul, si mai rar un trepied destul de mare si greu dar solid.
Mentionez de asemenea ca din motive tehnice, dar si de publicitate, toate thumbnail-urile de pe blog vor lega la site-ul meu, unde vor fi gazduite pozele mari. Cand va uitati la poze, nu uitati ca exista butonul +, pentru a vedea poza in rezolutie integrala.
Respectati drepturile de autor conform cu licentele indicate pe poze.
pentru comunicatii:
un numar de Franta pus pe un Nokia 7100 Supernova (imi cer scuze tuturor celor care ma cunosc ca am fost gay si mi-am luat un telefon slide. Chiar astept sa se strice :D )
numarul meu de Ro, pus pe telefonul meu favorit, Nokia E51.
pentru muzica: iPodul meu Nano generatia a doua, 8GB negru, cu casti Panasonic. Acasa am de asemenea boxele Creative pe care le-am luat de la Nantes cand am fost la Master.
dispozitive de calcul: acasa un Asus A8H iar la serviciu, pana imi va veni un claculator de la laborator, folosesc Asus Eee PC-ul meu de 16GB SSD cu intel Atom, care se misca super bine, si un display secundar iiyama.
ceasul meu Lorus primit de la niste oameni pe care ii iubesc, de ziua mea.
pentru fotografii: noul meu Nikon D90, pe care unii il stiu deja, cu un card SD Lexar de 4GB, obiectivul de kit 18-105, filtru UV, filtru de polarizare, telecomanda cand e cazul, si mai rar un trepied destul de mare si greu dar solid.
Mentionez de asemenea ca din motive tehnice, dar si de publicitate, toate thumbnail-urile de pe blog vor lega la site-ul meu, unde vor fi gazduite pozele mari. Cand va uitati la poze, nu uitati ca exista butonul +, pentru a vedea poza in rezolutie integrala.
Respectati drepturile de autor conform cu licentele indicate pe poze.
2009-10-08
Kill!
Aceasta furie, aproape.
Mi se pun bete in roate, as putea crede. Nu este asa. Asa sunt ei. Totul e greoi, si multe multe acte sunt necesare. Si nenumaratele (aparent) oprelisti care mi se pun, nenumaratele drumuri pe care trebuie sa le fac cu metroul si cu piciorul prin centrul parisului, toate acestea imi aduc febra musculara dar, mai ales, o furie interioara. Care se traduce printr-o forta interioara, printr-o energie pe care organismul meu o genereaza in aceasta perioada de aparenta criza, de aparenta blocare, o energie care ma face sa merg si mai repede pe strada, care ma fae sa ma incalzesc pana la momentul la care merg in metrou si pe strada, prin ploaia picuranda, imbracat numai in tricou, cand ceilalti sunt in pulover si haina.
Nu vreau sa le fac nimic. Pe de-o parte n-am ce sa le fac, pe de alta, intr-un fel, stiu ca ei nu-mi doresc raul. Dar s-au obisnuit prost. Si la cantitatea de autorizatii si validari si copii cerute, ai putea zice ca aici nimeni n-are incredere in nimeni, ca toata lumea crede ca celalalt ar putea sa incerce sa-l pacaleasca.
Dar nu, nu e asta, pentru ca si la noi se cer acte. Dar e procedura. E modul asta al lor de a imparti totul pe multe etape, de inscriere, de pre-inscriere, de pregatire a inscrierii, etc. Si nu iti spun de urmatoarea etapa decat la momentul la care etapaa anterioara s-a terminat. Si da, asta n-ar fi o problema daca as locui dintotdeauna in centrul parisului si as fi la doua minute de universitate, sau cel putin de partea de inscriere. Dar nu. Adevarul e ca stau in afara parisului, mi-e relativ greu sa ajung in centru, iar diversele parti administrative cu care lucrez nu sunt neaparat aproape. Mai mult, fiind departe de casa, de tara, exista mereu insecuritatea ca nu voi avea ceva de care o sa am nevoie. Si fiecare noua copie, fiecare noua semnatura si fiecare nou print, toate astea mai aduc o zi, un drum prin centru, si un timp pierdut.
Aici exagerez poate putin, poate n-au fost asa multe amanari. Dar clar au fost prea multe. Pare ca oamenii astia n-au nici o inclinare sa lucreze cu oameni care nu le cunosc sistemul, care vin din alt sistem, care vin din exterior. Si asa e. Pentru ei alte tari nici nu exista, restul lumii nu exista. Stirile internationale sunt numai la grupajul de stiri scurte. Iar la meteo se da intotdeauna numai vremea in franta.
Mi se pun bete in roate, as putea crede. Nu este asa. Asa sunt ei. Totul e greoi, si multe multe acte sunt necesare. Si nenumaratele (aparent) oprelisti care mi se pun, nenumaratele drumuri pe care trebuie sa le fac cu metroul si cu piciorul prin centrul parisului, toate acestea imi aduc febra musculara dar, mai ales, o furie interioara. Care se traduce printr-o forta interioara, printr-o energie pe care organismul meu o genereaza in aceasta perioada de aparenta criza, de aparenta blocare, o energie care ma face sa merg si mai repede pe strada, care ma fae sa ma incalzesc pana la momentul la care merg in metrou si pe strada, prin ploaia picuranda, imbracat numai in tricou, cand ceilalti sunt in pulover si haina.
Nu vreau sa le fac nimic. Pe de-o parte n-am ce sa le fac, pe de alta, intr-un fel, stiu ca ei nu-mi doresc raul. Dar s-au obisnuit prost. Si la cantitatea de autorizatii si validari si copii cerute, ai putea zice ca aici nimeni n-are incredere in nimeni, ca toata lumea crede ca celalalt ar putea sa incerce sa-l pacaleasca.
Dar nu, nu e asta, pentru ca si la noi se cer acte. Dar e procedura. E modul asta al lor de a imparti totul pe multe etape, de inscriere, de pre-inscriere, de pregatire a inscrierii, etc. Si nu iti spun de urmatoarea etapa decat la momentul la care etapaa anterioara s-a terminat. Si da, asta n-ar fi o problema daca as locui dintotdeauna in centrul parisului si as fi la doua minute de universitate, sau cel putin de partea de inscriere. Dar nu. Adevarul e ca stau in afara parisului, mi-e relativ greu sa ajung in centru, iar diversele parti administrative cu care lucrez nu sunt neaparat aproape. Mai mult, fiind departe de casa, de tara, exista mereu insecuritatea ca nu voi avea ceva de care o sa am nevoie. Si fiecare noua copie, fiecare noua semnatura si fiecare nou print, toate astea mai aduc o zi, un drum prin centru, si un timp pierdut.
Aici exagerez poate putin, poate n-au fost asa multe amanari. Dar clar au fost prea multe. Pare ca oamenii astia n-au nici o inclinare sa lucreze cu oameni care nu le cunosc sistemul, care vin din alt sistem, care vin din exterior. Si asa e. Pentru ei alte tari nici nu exista, restul lumii nu exista. Stirile internationale sunt numai la grupajul de stiri scurte. Iar la meteo se da intotdeauna numai vremea in franta.
State.Service
He he... serviciile de relatii cu publicul ale marilor organizatii de stat.
Francezii au niste mari organisme statale, ultra-centralizate. Pentru cazare, pentru ajutor financiar, pentru diverse tipuri de inscrieri, pentru asigurari, etc. E drept, pot fi foarte utile. Dar modul lor de organizare da necunoscatorului o imagine foarte... interesanta.
Exista doua caracteristici comune in relatiile acestor organizatii cu publicul. In primul rand, un portal online unde trebuie sa faci o cerere, care se construieste pe baza a nenumarati pasi, unde omul trebuie sa completeze un numar urias de date despre tine insuti.
In al doilea rand, o sala de asteptare. In care poti sa astepti si o ora, unde sunt multi oameni, si unde stai cu un bilet de ordine in mana si astepti ca numarul tau sa fie afisat pe un ecran. Sunt mai multe ghisee, deci se lucreaza puternic paralelizat, si in functie de caz poti sa iti dai seama sau nu cand iti va veni randul (nu poti sa-ti dai seama atunci cand exista mai multe numaratori, in sensul ca exista biletele A02, A03, A04..., C03, C04.... etc).
Acum depinde. Exista lucruri unde sala este mai mica, ghiseele sunt mai putin - asa cum a fost saptamana aceasta la SMEREP, organismul de asigurare la care sunt (si cu aigurarile e o chestie, dar despre asta mai tarziu). Dar primul contact cu un astfel de lucru a fost cand am fost la Nantes, cu CAF-ul (Casa de Alocatii Familiale), cand a trebuit, dupa doua luni in care mi-au dat doua scrisori din care una s-a pierdut, ca trebuie sa vin sa le mai aduc acte (pentru ajutorul la chirie), sa vin la centrul lor din Nantes, unde era o sala mare, cu multe banci de stat, cu multe cupluri, studenti, familii (si copii care alearga, sau plang) care asteptau, multe ecrane un iti scria numarul de ordine si, in jur, multe ghisee la care erai pana la urma chemat ca sa dai actele.
Este intr-adevar o chestie sa faci asta. Este o experienta. Care te face sa te gandesti la diverse distopii care au fost imaginate in decursul istoriei. Acesta, doamnelor si domnilor, este comunismul.
Francezii au niste mari organisme statale, ultra-centralizate. Pentru cazare, pentru ajutor financiar, pentru diverse tipuri de inscrieri, pentru asigurari, etc. E drept, pot fi foarte utile. Dar modul lor de organizare da necunoscatorului o imagine foarte... interesanta.
Exista doua caracteristici comune in relatiile acestor organizatii cu publicul. In primul rand, un portal online unde trebuie sa faci o cerere, care se construieste pe baza a nenumarati pasi, unde omul trebuie sa completeze un numar urias de date despre tine insuti.
In al doilea rand, o sala de asteptare. In care poti sa astepti si o ora, unde sunt multi oameni, si unde stai cu un bilet de ordine in mana si astepti ca numarul tau sa fie afisat pe un ecran. Sunt mai multe ghisee, deci se lucreaza puternic paralelizat, si in functie de caz poti sa iti dai seama sau nu cand iti va veni randul (nu poti sa-ti dai seama atunci cand exista mai multe numaratori, in sensul ca exista biletele A02, A03, A04..., C03, C04.... etc).
Acum depinde. Exista lucruri unde sala este mai mica, ghiseele sunt mai putin - asa cum a fost saptamana aceasta la SMEREP, organismul de asigurare la care sunt (si cu aigurarile e o chestie, dar despre asta mai tarziu). Dar primul contact cu un astfel de lucru a fost cand am fost la Nantes, cu CAF-ul (Casa de Alocatii Familiale), cand a trebuit, dupa doua luni in care mi-au dat doua scrisori din care una s-a pierdut, ca trebuie sa vin sa le mai aduc acte (pentru ajutorul la chirie), sa vin la centrul lor din Nantes, unde era o sala mare, cu multe banci de stat, cu multe cupluri, studenti, familii (si copii care alearga, sau plang) care asteptau, multe ecrane un iti scria numarul de ordine si, in jur, multe ghisee la care erai pana la urma chemat ca sa dai actele.
Este intr-adevar o chestie sa faci asta. Este o experienta. Care te face sa te gandesti la diverse distopii care au fost imaginate in decursul istoriei. Acesta, doamnelor si domnilor, este comunismul.
2009-10-06
Primary
Paris, orasul luminior... n-as putea spune, seara n-am ramas pana acum deloc in Paris (in acest sejur) pentru ca stau, pentru moment, la niste prieteni de familie, in zona 5. Zona 5 (din 6 zone concentrice ale parisului, parisul insusi fiind zona 1) este la vreo 50km, 40 de minute si 8 euro de centru. Sper sa-mi gasesc unn loc de stat cat de curand, in Paris, sau cel putin mai aproape.
Pentru moment, vremea este mizerabila ("de merde"). E cer acoperit mereu, intunecat, si ploua. E destul de vant. Din fericire, nu e inca foarte frig, resusesc sa merg doar cu un hanorac pe mine.
Acum, am inceput de luni, voi merge probabil in fiecare zi in Paris, plecand dimineata si revenind seara, cu trenurile RER, cu toti navetistii (cei mai multi oameni respectabili de altfel). Aparent, faptul ca ei stau la distanta asta de Paris nu-i deranjeaza, chiar am vorbit cu niste oameni de la scoala care ziceau ca 30min de mers cu RER-ul sunt super ok. Pe mine personal ma deranjeaza, sa vad in fiecare zi aceleasi orase prin care trec, acelasi cimitir pe langa care trec, aceeasi bifurcatie de tren pe langa care trec. Au trecut doar doua zile si deja m-am plictisit de drumul asta. Poate sunt eu de vina. Poate ca m-am obisnuit prost sa stau in centru.
Pentru moment, ma ocup de treburi admnisitrative. Asa cum probabil stie toata lumea, francezii sunt mult mai birocrati si mult mai inceti in treburile birocratice, si chiar te servesc mult mai in lehamite decat romanii. Ceea ce nu e foarte dragut din partea lor. Dar ii iert. Asa sunt ei. Nu ma supar.
Printre altele, mi-am luat un titlu de transport in valoare de 110 euro, pentru o luna, acoperind zonele 1-5. Caut sa-mi gasesc o cartela cu numar de franta, eventual si la oferta cu vreun telefon (al meu e blocat in Vodafone), pentru ca telefonul vechi este deblocat, dar nu are bluetooth. Si imi caut cazare. Si sper ca cei de la scoala sa-mi ofere un calculator pe care sa lucrez.
Pentru moment, vremea este mizerabila ("de merde"). E cer acoperit mereu, intunecat, si ploua. E destul de vant. Din fericire, nu e inca foarte frig, resusesc sa merg doar cu un hanorac pe mine.
Acum, am inceput de luni, voi merge probabil in fiecare zi in Paris, plecand dimineata si revenind seara, cu trenurile RER, cu toti navetistii (cei mai multi oameni respectabili de altfel). Aparent, faptul ca ei stau la distanta asta de Paris nu-i deranjeaza, chiar am vorbit cu niste oameni de la scoala care ziceau ca 30min de mers cu RER-ul sunt super ok. Pe mine personal ma deranjeaza, sa vad in fiecare zi aceleasi orase prin care trec, acelasi cimitir pe langa care trec, aceeasi bifurcatie de tren pe langa care trec. Au trecut doar doua zile si deja m-am plictisit de drumul asta. Poate sunt eu de vina. Poate ca m-am obisnuit prost sa stau in centru.
Pentru moment, ma ocup de treburi admnisitrative. Asa cum probabil stie toata lumea, francezii sunt mult mai birocrati si mult mai inceti in treburile birocratice, si chiar te servesc mult mai in lehamite decat romanii. Ceea ce nu e foarte dragut din partea lor. Dar ii iert. Asa sunt ei. Nu ma supar.
Printre altele, mi-am luat un titlu de transport in valoare de 110 euro, pentru o luna, acoperind zonele 1-5. Caut sa-mi gasesc o cartela cu numar de franta, eventual si la oferta cu vreun telefon (al meu e blocat in Vodafone), pentru ca telefonul vechi este deblocat, dar nu are bluetooth. Si imi caut cazare. Si sper ca cei de la scoala sa-mi ofere un calculator pe care sa lucrez.
2009-10-01
Comeback
M-am intors. In Franta.
De data asta pentru studiile de doctorat. Cum sunt in doctorat in co-tutela, ideea este sa stau aproximativ jumatate din timp (1/2 * 3 ani = 18 luni) in universitatea partenera.
Universitatea partenera este UPMC, sau Paris 6. Locul unde imi desfasor activitatea este LIP6, laboratorul de informatica al universitatii, care este localizat intr-un loc departe de universitate, dar mai frumos. Mai multe detalii vor urma. Ma aflu sub indrumarea tot a unei profesoare (ca si la bucuresti) o marocanca la varsta a doua, dar foarte frumoasa, pe care o voi numi aici, dupa initialele ei, AES.
Ajuns in Franta, lucrurile care trebuie facut sunt terminarea treburilor administrativ-birocratice legate de inscrierea mea ca doctorand in co-tutela, finantarea suplimentara din partea franceza, gasirea unui loc unde sa stau, refacerea situatiei bancare, gasirea unei biciclete, gasirea de prieteni, prietena, si per total desfasurarea unei vieti bune si juste.
De data asta pentru studiile de doctorat. Cum sunt in doctorat in co-tutela, ideea este sa stau aproximativ jumatate din timp (1/2 * 3 ani = 18 luni) in universitatea partenera.
Universitatea partenera este UPMC, sau Paris 6. Locul unde imi desfasor activitatea este LIP6, laboratorul de informatica al universitatii, care este localizat intr-un loc departe de universitate, dar mai frumos. Mai multe detalii vor urma. Ma aflu sub indrumarea tot a unei profesoare (ca si la bucuresti) o marocanca la varsta a doua, dar foarte frumoasa, pe care o voi numi aici, dupa initialele ei, AES.
Ajuns in Franta, lucrurile care trebuie facut sunt terminarea treburilor administrativ-birocratice legate de inscrierea mea ca doctorand in co-tutela, finantarea suplimentara din partea franceza, gasirea unui loc unde sa stau, refacerea situatiei bancare, gasirea unei biciclete, gasirea de prieteni, prietena, si per total desfasurarea unei vieti bune si juste.
Subscribe to:
Comments (Atom)
