Aceasta furie, aproape.
Mi se pun bete in roate, as putea crede. Nu este asa. Asa sunt ei. Totul e greoi, si multe multe acte sunt necesare. Si nenumaratele (aparent) oprelisti care mi se pun, nenumaratele drumuri pe care trebuie sa le fac cu metroul si cu piciorul prin centrul parisului, toate acestea imi aduc febra musculara dar, mai ales, o furie interioara. Care se traduce printr-o forta interioara, printr-o energie pe care organismul meu o genereaza in aceasta perioada de aparenta criza, de aparenta blocare, o energie care ma face sa merg si mai repede pe strada, care ma fae sa ma incalzesc pana la momentul la care merg in metrou si pe strada, prin ploaia picuranda, imbracat numai in tricou, cand ceilalti sunt in pulover si haina.
Nu vreau sa le fac nimic. Pe de-o parte n-am ce sa le fac, pe de alta, intr-un fel, stiu ca ei nu-mi doresc raul. Dar s-au obisnuit prost. Si la cantitatea de autorizatii si validari si copii cerute, ai putea zice ca aici nimeni n-are incredere in nimeni, ca toata lumea crede ca celalalt ar putea sa incerce sa-l pacaleasca.
Dar nu, nu e asta, pentru ca si la noi se cer acte. Dar e procedura. E modul asta al lor de a imparti totul pe multe etape, de inscriere, de pre-inscriere, de pregatire a inscrierii, etc. Si nu iti spun de urmatoarea etapa decat la momentul la care etapaa anterioara s-a terminat. Si da, asta n-ar fi o problema daca as locui dintotdeauna in centrul parisului si as fi la doua minute de universitate, sau cel putin de partea de inscriere. Dar nu. Adevarul e ca stau in afara parisului, mi-e relativ greu sa ajung in centru, iar diversele parti administrative cu care lucrez nu sunt neaparat aproape. Mai mult, fiind departe de casa, de tara, exista mereu insecuritatea ca nu voi avea ceva de care o sa am nevoie. Si fiecare noua copie, fiecare noua semnatura si fiecare nou print, toate astea mai aduc o zi, un drum prin centru, si un timp pierdut.
Aici exagerez poate putin, poate n-au fost asa multe amanari. Dar clar au fost prea multe. Pare ca oamenii astia n-au nici o inclinare sa lucreze cu oameni care nu le cunosc sistemul, care vin din alt sistem, care vin din exterior. Si asa e. Pentru ei alte tari nici nu exista, restul lumii nu exista. Stirile internationale sunt numai la grupajul de stiri scurte. Iar la meteo se da intotdeauna numai vremea in franta.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

3 comments:
1. Dude, relax. Nu esti centrul universului, nimeni nu-ti vrea raul. Vor doar sa te chinuie, sa te streseze, sa devi sclavul sistemului. Vei fi subjugat, supus noi ordini ha ha ha.
2. Si... crezi ca pentru americani exista alta tara? Sau pentru englezi? Deh, asta-i avantajul cand ai o tara mare si [inca] puternica.
Tind sa cred ca acolo este o organizare mai buna. Mai justa. Si stiu ca este mai putin birocratica. Stiu ca acolo ti se pare ca esti mai mic, dar e un sistem mai just. Cred. N-am fost. Desi in UK as vrea sa fiu. Odata.
Stii ce e misto? Nicaieri nu vei gasi ceva spectaculos, ci doar lucruri diferite si, posibil, mai multe lucruri care merg mai bine (cel putin aparent) fata de sistemul cu care esti foarte obisnuit.
Post a Comment