"... not because it is easy, but because it is hard..."
It is hard... As I am so new to this world, and I know so little of its rules, and I know nobody that knows them, and nobody can help me (for free)...
I had got so used to being efficient in what I do, I was so used to being there, at the top, well protected by my universe. Of course, some question it was in any way the top, but for me it was. And here, the top, the place that I see as the top, is quite far from where I am. And I keep missing, and I keep failing to prove any competence in the field. And I would need it so much. An it makes me so unhappy.
Yes, it is another world. A different world. It's true, it fits my criteria - it's a big city. But the rules here, the way to do things here, they're different. I am built in a quite different way.
And the fact that the city is big and the whole system is so big, this makes me feel small, and helpless, but especially small.
Sometime I wonder if it is possible to do it. To win this fight for what I want to get hold of. And I think it is. Others did it too. It's true, my particular situation is a bit different. It is special. So I have a harder battle to fight. Will I succeed? I must. Will I succeed? I don't know. And I'm really running out of patience. And time. And energy. And possibilities.
2009-10-17
2009-10-10
WeekOne
A trecut o saptamana de cand sunt aici, la paris. Inca stau in zona 5, inca nu am cautat nimic de cazare.
N-a fost o saptamana rea, doar ce poate au fost cam multe treburi administrative de facut, si inca mai sunt.
Joi am ajuns dupa un zbor calm, am trecut repede de controlul de pasapoarte (spre deosebire de cand mergeam la Lille asta-vara), am luat un tichet de transport de la automat, pentru ca la case era prea mare coada, m-am urcat in RER B (unul direct chiar, i.e. care opreste in mult mai putine statii), am ajuns la Gare de Nord unde am schimbat linia pentru a ma urca in RER D, care, si acesta direct, m-a dus rapid la Brunoy, unde gazda mea pentru un timp nedefinit m-a asteptat cu masina.
Apropo de zbor, am vazut o parte din muntii Carpati (se poate chiar Fagarasul), si de asemenea acel fenomen noros foarte tare gen front sau ceva pe care il vedeti in poza a treia. Intreaga galerie o gasiti aici (doar pozele care incep cu N90, celelalte sunt de cand am fost asta-vara la Lille).
Cum ziceam, ajuns la gazdele mele, m-am semi-instalat in camera mea temporara (sper!), am stat putin, am mancat, apoi dupa-masa mi-am petrecut-o la calculator.
Vineri activitatea principala a fost de a iesi putin prin Brunoy. Este un orasel (gazdele mele ii zic justificat 'sat') semnifiativ de mic, care are atat parti vechi cat si noi. Cele vechi sunt bazate pe ideea de teren / suport pentru vanatoare. Cele noi sunt grupuri sau chiar cartiere de blocuri, construite pentru cei care stau in zona pariziana. Prin mijlocul localitatii trece Yerres, un raulet pe care se afla un parc destul de dragut, si bogat in vegetatie. Imi place mult podul de tren / RER. (introduc aici: atat garile cat si drumul liniilor ferate care le unesc sunt, in zona asta, comune pentru tren si RER. in al doilea rand, RER se citeste er-e-er, unde 'e' se citeste ca si in articolul hotarat 'le'). Au si un teatru nou, care arata destul de smecher. Langa biserica care apare in poze stau si gazele mele. Mai multe poze aici.
Sambata am fost la supermarchet cu gazda (el), la un centru comercial mare aflat la vreo 20 km de Brunoy. De asemenea am fost la 'ferma', langa centrul comercial, care este o plantatie de flori, fructe si legume unde clientii vin si isi culeg singuri produsele. Avantajul este ca nu se mai platesc oameni pentru cules, iar penttru clienti e ok sa plateasca totusi un pret decent pentru ca vad de unde sunt culese produsele si poate fi chiar interesant sa-ti culegi produsele singur (mai ales pentru copii). Dezavantajul este ca multe produse cad pe jos si oamenii nu le mai iau, si se produce multa risipa in general (din nou, mai ales daca sunt copii). Dar aparent afacerea merge, e acolo de un an, si nu numai acolo, au o retea in intreaga franta.
Duminica am ajutat pe gazda-el sa transporte o canapea, folosind o duba inchiriata chiar de magazinul de mobila. Cateva lucruri notabile: pentru a plati 500 de euro cu cec, trebuie sa prezinti doua acte de identitate. Aparent exista un prag de unde trebuie sa prezinti chiar trei. Deci daca vrei sa platesti sume mari cu cec, trebuie sa iti gasesti multe acte de identitate. Tare. In al doilea rand, incompetentii rezervasera duba chiar pentru ziua in care s-a facut rezervarea, in loc de cand trebuia. In ultimul rand, duba avea usa glisanta indoita (pe langa niste tabla indoita in rest, si oglinda dreapta sparta), si nu se inchidea cum trebuie. Tipul de acolo a incercat sa o puna la loc pe santul pe care trebuia sa gliseze jos, a dat cu piciorul in ea, dar fara rezultat. Din fericire nu s-a deschis pe drum sau ceva.
De luni m-am apucat de treburile administrative, care sunt descrise in detaliu in alte posturi. Ideea este ca am mers mult: din Brunoy pana in Paris si inapoi, prin Paris, etc. A fost obositor si frustrant.
N-a fost o saptamana rea, doar ce poate au fost cam multe treburi administrative de facut, si inca mai sunt.
Joi am ajuns dupa un zbor calm, am trecut repede de controlul de pasapoarte (spre deosebire de cand mergeam la Lille asta-vara), am luat un tichet de transport de la automat, pentru ca la case era prea mare coada, m-am urcat in RER B (unul direct chiar, i.e. care opreste in mult mai putine statii), am ajuns la Gare de Nord unde am schimbat linia pentru a ma urca in RER D, care, si acesta direct, m-a dus rapid la Brunoy, unde gazda mea pentru un timp nedefinit m-a asteptat cu masina.
Apropo de zbor, am vazut o parte din muntii Carpati (se poate chiar Fagarasul), si de asemenea acel fenomen noros foarte tare gen front sau ceva pe care il vedeti in poza a treia. Intreaga galerie o gasiti aici (doar pozele care incep cu N90, celelalte sunt de cand am fost asta-vara la Lille).
Cum ziceam, ajuns la gazdele mele, m-am semi-instalat in camera mea temporara (sper!), am stat putin, am mancat, apoi dupa-masa mi-am petrecut-o la calculator.
Vineri activitatea principala a fost de a iesi putin prin Brunoy. Este un orasel (gazdele mele ii zic justificat 'sat') semnifiativ de mic, care are atat parti vechi cat si noi. Cele vechi sunt bazate pe ideea de teren / suport pentru vanatoare. Cele noi sunt grupuri sau chiar cartiere de blocuri, construite pentru cei care stau in zona pariziana. Prin mijlocul localitatii trece Yerres, un raulet pe care se afla un parc destul de dragut, si bogat in vegetatie. Imi place mult podul de tren / RER. (introduc aici: atat garile cat si drumul liniilor ferate care le unesc sunt, in zona asta, comune pentru tren si RER. in al doilea rand, RER se citeste er-e-er, unde 'e' se citeste ca si in articolul hotarat 'le'). Au si un teatru nou, care arata destul de smecher. Langa biserica care apare in poze stau si gazele mele. Mai multe poze aici.
Sambata am fost la supermarchet cu gazda (el), la un centru comercial mare aflat la vreo 20 km de Brunoy. De asemenea am fost la 'ferma', langa centrul comercial, care este o plantatie de flori, fructe si legume unde clientii vin si isi culeg singuri produsele. Avantajul este ca nu se mai platesc oameni pentru cules, iar penttru clienti e ok sa plateasca totusi un pret decent pentru ca vad de unde sunt culese produsele si poate fi chiar interesant sa-ti culegi produsele singur (mai ales pentru copii). Dezavantajul este ca multe produse cad pe jos si oamenii nu le mai iau, si se produce multa risipa in general (din nou, mai ales daca sunt copii). Dar aparent afacerea merge, e acolo de un an, si nu numai acolo, au o retea in intreaga franta.
Duminica am ajutat pe gazda-el sa transporte o canapea, folosind o duba inchiriata chiar de magazinul de mobila. Cateva lucruri notabile: pentru a plati 500 de euro cu cec, trebuie sa prezinti doua acte de identitate. Aparent exista un prag de unde trebuie sa prezinti chiar trei. Deci daca vrei sa platesti sume mari cu cec, trebuie sa iti gasesti multe acte de identitate. Tare. In al doilea rand, incompetentii rezervasera duba chiar pentru ziua in care s-a facut rezervarea, in loc de cand trebuia. In ultimul rand, duba avea usa glisanta indoita (pe langa niste tabla indoita in rest, si oglinda dreapta sparta), si nu se inchidea cum trebuie. Tipul de acolo a incercat sa o puna la loc pe santul pe care trebuia sa gliseze jos, a dat cu piciorul in ea, dar fara rezultat. Din fericire nu s-a deschis pe drum sau ceva.
De luni m-am apucat de treburile administrative, care sunt descrise in detaliu in alte posturi. Ideea este ca am mers mult: din Brunoy pana in Paris si inapoi, prin Paris, etc. A fost obositor si frustrant.
2009-10-09
About the stuff
Dupa cum stiti, imi place sa ma dau mare cu ce dispozitive am. So, in perioada in care sunt aici, folosesc:
pentru comunicatii:
un numar de Franta pus pe un Nokia 7100 Supernova (imi cer scuze tuturor celor care ma cunosc ca am fost gay si mi-am luat un telefon slide. Chiar astept sa se strice :D )
numarul meu de Ro, pus pe telefonul meu favorit, Nokia E51.
pentru muzica: iPodul meu Nano generatia a doua, 8GB negru, cu casti Panasonic. Acasa am de asemenea boxele Creative pe care le-am luat de la Nantes cand am fost la Master.
dispozitive de calcul: acasa un Asus A8H iar la serviciu, pana imi va veni un claculator de la laborator, folosesc Asus Eee PC-ul meu de 16GB SSD cu intel Atom, care se misca super bine, si un display secundar iiyama.
ceasul meu Lorus primit de la niste oameni pe care ii iubesc, de ziua mea.
pentru fotografii: noul meu Nikon D90, pe care unii il stiu deja, cu un card SD Lexar de 4GB, obiectivul de kit 18-105, filtru UV, filtru de polarizare, telecomanda cand e cazul, si mai rar un trepied destul de mare si greu dar solid.
Mentionez de asemenea ca din motive tehnice, dar si de publicitate, toate thumbnail-urile de pe blog vor lega la site-ul meu, unde vor fi gazduite pozele mari. Cand va uitati la poze, nu uitati ca exista butonul +, pentru a vedea poza in rezolutie integrala.
Respectati drepturile de autor conform cu licentele indicate pe poze.
pentru comunicatii:
un numar de Franta pus pe un Nokia 7100 Supernova (imi cer scuze tuturor celor care ma cunosc ca am fost gay si mi-am luat un telefon slide. Chiar astept sa se strice :D )
numarul meu de Ro, pus pe telefonul meu favorit, Nokia E51.
pentru muzica: iPodul meu Nano generatia a doua, 8GB negru, cu casti Panasonic. Acasa am de asemenea boxele Creative pe care le-am luat de la Nantes cand am fost la Master.
dispozitive de calcul: acasa un Asus A8H iar la serviciu, pana imi va veni un claculator de la laborator, folosesc Asus Eee PC-ul meu de 16GB SSD cu intel Atom, care se misca super bine, si un display secundar iiyama.
ceasul meu Lorus primit de la niste oameni pe care ii iubesc, de ziua mea.
pentru fotografii: noul meu Nikon D90, pe care unii il stiu deja, cu un card SD Lexar de 4GB, obiectivul de kit 18-105, filtru UV, filtru de polarizare, telecomanda cand e cazul, si mai rar un trepied destul de mare si greu dar solid.
Mentionez de asemenea ca din motive tehnice, dar si de publicitate, toate thumbnail-urile de pe blog vor lega la site-ul meu, unde vor fi gazduite pozele mari. Cand va uitati la poze, nu uitati ca exista butonul +, pentru a vedea poza in rezolutie integrala.
Respectati drepturile de autor conform cu licentele indicate pe poze.
2009-10-08
Kill!
Aceasta furie, aproape.
Mi se pun bete in roate, as putea crede. Nu este asa. Asa sunt ei. Totul e greoi, si multe multe acte sunt necesare. Si nenumaratele (aparent) oprelisti care mi se pun, nenumaratele drumuri pe care trebuie sa le fac cu metroul si cu piciorul prin centrul parisului, toate acestea imi aduc febra musculara dar, mai ales, o furie interioara. Care se traduce printr-o forta interioara, printr-o energie pe care organismul meu o genereaza in aceasta perioada de aparenta criza, de aparenta blocare, o energie care ma face sa merg si mai repede pe strada, care ma fae sa ma incalzesc pana la momentul la care merg in metrou si pe strada, prin ploaia picuranda, imbracat numai in tricou, cand ceilalti sunt in pulover si haina.
Nu vreau sa le fac nimic. Pe de-o parte n-am ce sa le fac, pe de alta, intr-un fel, stiu ca ei nu-mi doresc raul. Dar s-au obisnuit prost. Si la cantitatea de autorizatii si validari si copii cerute, ai putea zice ca aici nimeni n-are incredere in nimeni, ca toata lumea crede ca celalalt ar putea sa incerce sa-l pacaleasca.
Dar nu, nu e asta, pentru ca si la noi se cer acte. Dar e procedura. E modul asta al lor de a imparti totul pe multe etape, de inscriere, de pre-inscriere, de pregatire a inscrierii, etc. Si nu iti spun de urmatoarea etapa decat la momentul la care etapaa anterioara s-a terminat. Si da, asta n-ar fi o problema daca as locui dintotdeauna in centrul parisului si as fi la doua minute de universitate, sau cel putin de partea de inscriere. Dar nu. Adevarul e ca stau in afara parisului, mi-e relativ greu sa ajung in centru, iar diversele parti administrative cu care lucrez nu sunt neaparat aproape. Mai mult, fiind departe de casa, de tara, exista mereu insecuritatea ca nu voi avea ceva de care o sa am nevoie. Si fiecare noua copie, fiecare noua semnatura si fiecare nou print, toate astea mai aduc o zi, un drum prin centru, si un timp pierdut.
Aici exagerez poate putin, poate n-au fost asa multe amanari. Dar clar au fost prea multe. Pare ca oamenii astia n-au nici o inclinare sa lucreze cu oameni care nu le cunosc sistemul, care vin din alt sistem, care vin din exterior. Si asa e. Pentru ei alte tari nici nu exista, restul lumii nu exista. Stirile internationale sunt numai la grupajul de stiri scurte. Iar la meteo se da intotdeauna numai vremea in franta.
Mi se pun bete in roate, as putea crede. Nu este asa. Asa sunt ei. Totul e greoi, si multe multe acte sunt necesare. Si nenumaratele (aparent) oprelisti care mi se pun, nenumaratele drumuri pe care trebuie sa le fac cu metroul si cu piciorul prin centrul parisului, toate acestea imi aduc febra musculara dar, mai ales, o furie interioara. Care se traduce printr-o forta interioara, printr-o energie pe care organismul meu o genereaza in aceasta perioada de aparenta criza, de aparenta blocare, o energie care ma face sa merg si mai repede pe strada, care ma fae sa ma incalzesc pana la momentul la care merg in metrou si pe strada, prin ploaia picuranda, imbracat numai in tricou, cand ceilalti sunt in pulover si haina.
Nu vreau sa le fac nimic. Pe de-o parte n-am ce sa le fac, pe de alta, intr-un fel, stiu ca ei nu-mi doresc raul. Dar s-au obisnuit prost. Si la cantitatea de autorizatii si validari si copii cerute, ai putea zice ca aici nimeni n-are incredere in nimeni, ca toata lumea crede ca celalalt ar putea sa incerce sa-l pacaleasca.
Dar nu, nu e asta, pentru ca si la noi se cer acte. Dar e procedura. E modul asta al lor de a imparti totul pe multe etape, de inscriere, de pre-inscriere, de pregatire a inscrierii, etc. Si nu iti spun de urmatoarea etapa decat la momentul la care etapaa anterioara s-a terminat. Si da, asta n-ar fi o problema daca as locui dintotdeauna in centrul parisului si as fi la doua minute de universitate, sau cel putin de partea de inscriere. Dar nu. Adevarul e ca stau in afara parisului, mi-e relativ greu sa ajung in centru, iar diversele parti administrative cu care lucrez nu sunt neaparat aproape. Mai mult, fiind departe de casa, de tara, exista mereu insecuritatea ca nu voi avea ceva de care o sa am nevoie. Si fiecare noua copie, fiecare noua semnatura si fiecare nou print, toate astea mai aduc o zi, un drum prin centru, si un timp pierdut.
Aici exagerez poate putin, poate n-au fost asa multe amanari. Dar clar au fost prea multe. Pare ca oamenii astia n-au nici o inclinare sa lucreze cu oameni care nu le cunosc sistemul, care vin din alt sistem, care vin din exterior. Si asa e. Pentru ei alte tari nici nu exista, restul lumii nu exista. Stirile internationale sunt numai la grupajul de stiri scurte. Iar la meteo se da intotdeauna numai vremea in franta.
State.Service
He he... serviciile de relatii cu publicul ale marilor organizatii de stat.
Francezii au niste mari organisme statale, ultra-centralizate. Pentru cazare, pentru ajutor financiar, pentru diverse tipuri de inscrieri, pentru asigurari, etc. E drept, pot fi foarte utile. Dar modul lor de organizare da necunoscatorului o imagine foarte... interesanta.
Exista doua caracteristici comune in relatiile acestor organizatii cu publicul. In primul rand, un portal online unde trebuie sa faci o cerere, care se construieste pe baza a nenumarati pasi, unde omul trebuie sa completeze un numar urias de date despre tine insuti.
In al doilea rand, o sala de asteptare. In care poti sa astepti si o ora, unde sunt multi oameni, si unde stai cu un bilet de ordine in mana si astepti ca numarul tau sa fie afisat pe un ecran. Sunt mai multe ghisee, deci se lucreaza puternic paralelizat, si in functie de caz poti sa iti dai seama sau nu cand iti va veni randul (nu poti sa-ti dai seama atunci cand exista mai multe numaratori, in sensul ca exista biletele A02, A03, A04..., C03, C04.... etc).
Acum depinde. Exista lucruri unde sala este mai mica, ghiseele sunt mai putin - asa cum a fost saptamana aceasta la SMEREP, organismul de asigurare la care sunt (si cu aigurarile e o chestie, dar despre asta mai tarziu). Dar primul contact cu un astfel de lucru a fost cand am fost la Nantes, cu CAF-ul (Casa de Alocatii Familiale), cand a trebuit, dupa doua luni in care mi-au dat doua scrisori din care una s-a pierdut, ca trebuie sa vin sa le mai aduc acte (pentru ajutorul la chirie), sa vin la centrul lor din Nantes, unde era o sala mare, cu multe banci de stat, cu multe cupluri, studenti, familii (si copii care alearga, sau plang) care asteptau, multe ecrane un iti scria numarul de ordine si, in jur, multe ghisee la care erai pana la urma chemat ca sa dai actele.
Este intr-adevar o chestie sa faci asta. Este o experienta. Care te face sa te gandesti la diverse distopii care au fost imaginate in decursul istoriei. Acesta, doamnelor si domnilor, este comunismul.
Francezii au niste mari organisme statale, ultra-centralizate. Pentru cazare, pentru ajutor financiar, pentru diverse tipuri de inscrieri, pentru asigurari, etc. E drept, pot fi foarte utile. Dar modul lor de organizare da necunoscatorului o imagine foarte... interesanta.
Exista doua caracteristici comune in relatiile acestor organizatii cu publicul. In primul rand, un portal online unde trebuie sa faci o cerere, care se construieste pe baza a nenumarati pasi, unde omul trebuie sa completeze un numar urias de date despre tine insuti.
In al doilea rand, o sala de asteptare. In care poti sa astepti si o ora, unde sunt multi oameni, si unde stai cu un bilet de ordine in mana si astepti ca numarul tau sa fie afisat pe un ecran. Sunt mai multe ghisee, deci se lucreaza puternic paralelizat, si in functie de caz poti sa iti dai seama sau nu cand iti va veni randul (nu poti sa-ti dai seama atunci cand exista mai multe numaratori, in sensul ca exista biletele A02, A03, A04..., C03, C04.... etc).
Acum depinde. Exista lucruri unde sala este mai mica, ghiseele sunt mai putin - asa cum a fost saptamana aceasta la SMEREP, organismul de asigurare la care sunt (si cu aigurarile e o chestie, dar despre asta mai tarziu). Dar primul contact cu un astfel de lucru a fost cand am fost la Nantes, cu CAF-ul (Casa de Alocatii Familiale), cand a trebuit, dupa doua luni in care mi-au dat doua scrisori din care una s-a pierdut, ca trebuie sa vin sa le mai aduc acte (pentru ajutorul la chirie), sa vin la centrul lor din Nantes, unde era o sala mare, cu multe banci de stat, cu multe cupluri, studenti, familii (si copii care alearga, sau plang) care asteptau, multe ecrane un iti scria numarul de ordine si, in jur, multe ghisee la care erai pana la urma chemat ca sa dai actele.
Este intr-adevar o chestie sa faci asta. Este o experienta. Care te face sa te gandesti la diverse distopii care au fost imaginate in decursul istoriei. Acesta, doamnelor si domnilor, este comunismul.
2009-10-06
Primary
Paris, orasul luminior... n-as putea spune, seara n-am ramas pana acum deloc in Paris (in acest sejur) pentru ca stau, pentru moment, la niste prieteni de familie, in zona 5. Zona 5 (din 6 zone concentrice ale parisului, parisul insusi fiind zona 1) este la vreo 50km, 40 de minute si 8 euro de centru. Sper sa-mi gasesc unn loc de stat cat de curand, in Paris, sau cel putin mai aproape.
Pentru moment, vremea este mizerabila ("de merde"). E cer acoperit mereu, intunecat, si ploua. E destul de vant. Din fericire, nu e inca foarte frig, resusesc sa merg doar cu un hanorac pe mine.
Acum, am inceput de luni, voi merge probabil in fiecare zi in Paris, plecand dimineata si revenind seara, cu trenurile RER, cu toti navetistii (cei mai multi oameni respectabili de altfel). Aparent, faptul ca ei stau la distanta asta de Paris nu-i deranjeaza, chiar am vorbit cu niste oameni de la scoala care ziceau ca 30min de mers cu RER-ul sunt super ok. Pe mine personal ma deranjeaza, sa vad in fiecare zi aceleasi orase prin care trec, acelasi cimitir pe langa care trec, aceeasi bifurcatie de tren pe langa care trec. Au trecut doar doua zile si deja m-am plictisit de drumul asta. Poate sunt eu de vina. Poate ca m-am obisnuit prost sa stau in centru.
Pentru moment, ma ocup de treburi admnisitrative. Asa cum probabil stie toata lumea, francezii sunt mult mai birocrati si mult mai inceti in treburile birocratice, si chiar te servesc mult mai in lehamite decat romanii. Ceea ce nu e foarte dragut din partea lor. Dar ii iert. Asa sunt ei. Nu ma supar.
Printre altele, mi-am luat un titlu de transport in valoare de 110 euro, pentru o luna, acoperind zonele 1-5. Caut sa-mi gasesc o cartela cu numar de franta, eventual si la oferta cu vreun telefon (al meu e blocat in Vodafone), pentru ca telefonul vechi este deblocat, dar nu are bluetooth. Si imi caut cazare. Si sper ca cei de la scoala sa-mi ofere un calculator pe care sa lucrez.
Pentru moment, vremea este mizerabila ("de merde"). E cer acoperit mereu, intunecat, si ploua. E destul de vant. Din fericire, nu e inca foarte frig, resusesc sa merg doar cu un hanorac pe mine.
Acum, am inceput de luni, voi merge probabil in fiecare zi in Paris, plecand dimineata si revenind seara, cu trenurile RER, cu toti navetistii (cei mai multi oameni respectabili de altfel). Aparent, faptul ca ei stau la distanta asta de Paris nu-i deranjeaza, chiar am vorbit cu niste oameni de la scoala care ziceau ca 30min de mers cu RER-ul sunt super ok. Pe mine personal ma deranjeaza, sa vad in fiecare zi aceleasi orase prin care trec, acelasi cimitir pe langa care trec, aceeasi bifurcatie de tren pe langa care trec. Au trecut doar doua zile si deja m-am plictisit de drumul asta. Poate sunt eu de vina. Poate ca m-am obisnuit prost sa stau in centru.
Pentru moment, ma ocup de treburi admnisitrative. Asa cum probabil stie toata lumea, francezii sunt mult mai birocrati si mult mai inceti in treburile birocratice, si chiar te servesc mult mai in lehamite decat romanii. Ceea ce nu e foarte dragut din partea lor. Dar ii iert. Asa sunt ei. Nu ma supar.
Printre altele, mi-am luat un titlu de transport in valoare de 110 euro, pentru o luna, acoperind zonele 1-5. Caut sa-mi gasesc o cartela cu numar de franta, eventual si la oferta cu vreun telefon (al meu e blocat in Vodafone), pentru ca telefonul vechi este deblocat, dar nu are bluetooth. Si imi caut cazare. Si sper ca cei de la scoala sa-mi ofere un calculator pe care sa lucrez.
2009-10-01
Comeback
M-am intors. In Franta.
De data asta pentru studiile de doctorat. Cum sunt in doctorat in co-tutela, ideea este sa stau aproximativ jumatate din timp (1/2 * 3 ani = 18 luni) in universitatea partenera.
Universitatea partenera este UPMC, sau Paris 6. Locul unde imi desfasor activitatea este LIP6, laboratorul de informatica al universitatii, care este localizat intr-un loc departe de universitate, dar mai frumos. Mai multe detalii vor urma. Ma aflu sub indrumarea tot a unei profesoare (ca si la bucuresti) o marocanca la varsta a doua, dar foarte frumoasa, pe care o voi numi aici, dupa initialele ei, AES.
Ajuns in Franta, lucrurile care trebuie facut sunt terminarea treburilor administrativ-birocratice legate de inscrierea mea ca doctorand in co-tutela, finantarea suplimentara din partea franceza, gasirea unui loc unde sa stau, refacerea situatiei bancare, gasirea unei biciclete, gasirea de prieteni, prietena, si per total desfasurarea unei vieti bune si juste.
De data asta pentru studiile de doctorat. Cum sunt in doctorat in co-tutela, ideea este sa stau aproximativ jumatate din timp (1/2 * 3 ani = 18 luni) in universitatea partenera.
Universitatea partenera este UPMC, sau Paris 6. Locul unde imi desfasor activitatea este LIP6, laboratorul de informatica al universitatii, care este localizat intr-un loc departe de universitate, dar mai frumos. Mai multe detalii vor urma. Ma aflu sub indrumarea tot a unei profesoare (ca si la bucuresti) o marocanca la varsta a doua, dar foarte frumoasa, pe care o voi numi aici, dupa initialele ei, AES.
Ajuns in Franta, lucrurile care trebuie facut sunt terminarea treburilor administrativ-birocratice legate de inscrierea mea ca doctorand in co-tutela, finantarea suplimentara din partea franceza, gasirea unui loc unde sa stau, refacerea situatiei bancare, gasirea unei biciclete, gasirea de prieteni, prietena, si per total desfasurarea unei vieti bune si juste.
Subscribe to:
Comments (Atom)
