2008-05-29

2Day

Ziua j.


O cafea scurta a fost necesara ca sa ma tina treaz pana la Angers. Guillet a gresit durmul plus s-a invartit in 3 sensuri giratorii de cate doua ori, asa ca am ajuns putin in intarziere. Prezentarea a inceput-o alt tip incadrat de guillet, care a prezentat o chestie care fie e foarte tare, fie e o pierdere de timp. Apoi eu. Guillet zicea mai inainte ca e bine sa vin la prezentare, sa ma obisnuiesc cu prezentarile, sa ma vada oamenii la fata, etc. N-a fost rau. Am prezentat. M-am incadrat in timp perfect. Guillet a luat intrebarile grele. E drept, m-a acoperit pentru ca am prezentat ceva care nu e ceea ce voi face intr-adevar. Guillet a zis sa fac asta, nush daca e paranoia sau chiar are un punct. Oricum, daca ce voi face iese, va fi foarte tare. Marti am avut o reuniune foarte tare in care chiar am avut, amandoi, idei foarte tari. Daca merge, va fi chiar o chestie misto.

De la a doua cafea deja a inceput sa ma doara burta, dar chiar am vrut sa beau una la cafeteria tehnopolului din Angers. Poate nici aerul din masina nu a ajutat, iar afara ploua atat de tare incat, cu stergatoarele la maximum si cu masini in fata, nu se vedea aproape nimic pe geam. Si cand ma gandesc ca masina lui Guillet, in rest un Renault 19 foarte tare, nu avea nici un fel de airbag. Asa ca m-am grabit, pentru ca ma durea burta, sa mananc. Am mancat bine, a fost ceva de porc si ce ceva garnitura cu legume. Fun. Si am luat kiwi la desert.

Am fost imbracat tare azi. Pantaloni de stofa la dunga, tricou gri, ochelari de soare, pantofi ultra sport (in fact adidasi ultra style) negri facuti de dimineata.

Am vazut ca fetele se uitau mai misto la mine. Pe masina am discutat de finantari, doctorat, proiecte, cercetare, vremea la Nantes si ce recomanda Guillet sa vizitez.

Dupa masa am organizat stiva de articole de pe birou. Am trecut pe la Claudia si mi-a dat linkuri pentru burse de doctorat. Doctor. Sper ca va fi fun. Vedem. Imi trebuie finantare.

Ar fi trebuit sa ma uit pe linkurile respectiv, dar eram obosit. Am citit comicuri. Am descoperit questionablecontent, pe care l-am citit random pe langa xkcd. Apoi am vrut sa ma apuc sa ma uit pe linkuri, dar iar eram obosit si am mai citit comicuri.

A fost intr-un fel chiar o zi universitara azi. Si poate o cariera universitara chiar ar fi foarte tare. Va fi de munca, dar va fi foarte tare. Si voi avea vacante.

A fost o zi buna azi. Si nu e nimic. O sa beau cafea, de ce nu? Moderat. Si voi merge diseara la film, si voi dormi mai putin unele nopti, de ce nu? Si trebuie sa ma duc sa dansez salsa.

A fost o zi buna azi. Ma simt fericit si in pace.

Si sper ca voi avea o viata buna.

2008-05-22

...I remember

Dupa ce m-am intors de la Benodet n-am fost intr-o stare prea buna. Nu m-am odihnit suficient la Benodet. Mi-era somn. La scoala nu stia cum sa incep urmatoarea parte a proiectului meu. Ma simteam pierdut, poate putin instrainat.

Insa in ultimele zile am dormit mai bine. Acum o saptamana am fost la un party Autour de Monde si am cunoscut oameni noi (am cateva numere de telefon. Stati calmi, inca nu am facut nimic cu ele). Am vorbit intr-o zi cu Cris pe mess. In alta zi cu Liv. Pentru stagiu mi-au venit niste ideai si astept sa le implementez. Intr-o zi in care eram foarte obosit am plecat mai devreme si m-am bagat in Fnac si am facut cumparaturi de peste 200 de euro: un Passport de 250, un cruzer titanium 8, un VX Nano. ne-am facut rezervari sa mergem la Londra in iulie.

Iar azi. Azi am fost spre seara la un concert gratuit de muzica de camera si apoi a parut o idee buna ca Claudia sa ne duca in La Casa Cannes, club de salsa. Si am dansat putin salsa. Si am vazut pe altii foarte buni cum danseaza. Si am dansat. Nu mult, nu bine (pentru ca la dansuri nu am facut decat vreo 2 ore de salsa, pentru ca salsa nu este dans sportiv), dar am dansat. Si a fost frumos.

Si sper ca toate cele care se intampla sa ma fac sa ma simt bine. Deja ma simt mai bine.

Si simt si stiu ca voi reusi.

Si trebuie sa dansez din nou.

2008-05-15

Beaching

Plajind

[S-au cerut niste poze cu mine. Uite aici vor fi]

Am fost in weekendul lung (cu ocazia Rusaliilor a fost liber intre joi 8 si luni 12 inclusiv) care a trecut la mare, intr-un camping, la Benodet, la 16 kilometri de Quimper, in partea de sud-vest a Bretaniei, Franta.

Casuta era ok, inghesuita, dar eram 6 persoane. informatii despre casuta aici.

Campingul era aproape de plaja, ceea ce era bine.

In primele doua zile a plouat, ceea ce nu a fost bine. In prima am mers pe la piscina, care avea tobogane, piscina de inot si jacuzzi, dar vremea de afara si o apa nu prea calda facea sa fie cam racoare.

In a doua zi am fost la Quimper. Cand sa luam autobuzul din Benodet spre Quimper am aflat, cazand ca autobuzul nu vine, ca in statia unde il asteptam autobuzul nu vine pe programul de iarna (adica si in mai) si ca in statia unde vine tocmai il ratasem. ne-am plimbat prin ploaie putin prin Benodet pana a venit urmatorul autobuz, in care am dormit vreo ora (la dus e o ora, la intors e un sfert. tare nu?). La Quimper problema principala a fost sa gasim ceva de mancare pentru ca era frig, deja trecuse pranzul si eram obositi. Am gasit un loc dragut unde am luat o crepa, apoi ne-am invartit putin prin oras, am lasat-o pe Simina la gara (se inatlnea la paris cu prietenul ei in ziua urmatoare) si ne-am intors la Benodet.

Zilele urmatoare au fost fun. A fost soare, am facut plaja, ne-am plimbat. Am facut baie in ocean. Cred ca este un sentiment asemanator cu cel pe care il ai daca stai in congelator. Dar este foarte tare si mi-a placut. Am intrat de multiple ori in ocean (pentru ca era foarte cald si soare si nu batea vantul). M-am ars, m-am bronzat.

Seara jucam remi si septica. Intr-o seara am jucat pana la 3-4 de dimineata. Au fost seri cu noroc, au fost seri fara. Dar a fost fun.

Poze din Benodet:



Personajele care au fost (in afara de mine, pe care ma stiti) (in ordinea in care apar in poza din jacuzzi, de la balustrada in sens trigonometric): Roxana, absolventa de Electronica, moldoveanca, sta in Rennes (la nord de Nantes), Claudia M3, incadranta mea, Vlad GN, care lucreaza la Roche-sur-Yon (mai la sud de Nantes), Dan P si Mirela D, care sunt colegii mei de birou si de master. Mai era si Simina C, cea din poza spate in spate cu Claudia.

Pozele sunt facute fie de mine (cele cu CC) fie de Claudia M3, care are toate drepturile pe pozele ei.



Stiu ca nu am scris foarte multe despre aceasta excursie, dar este tarziu. Comentati, intrebati, si vi se va raspunde.

Mid

La jumate.

Ma aflu, cu destul de multa precizie, la jumatatea perioadei in care stau aici, si in care este activ acest blog.

Ce ar fi de spus...


Punand educatia pe primul loc (daca zice Liv), mai am o luna pana cand trebuie sa dau raportul final. Inca nu am inceput sa implementez nimic, inca nu m-am gandit macar la solutia pe care trebuie sa o propun si s-o implementez. Pana acum insa n am facut chiar munca rea, poate cam putina totusi. Am citit multe articole si chiar am invatat multe lucruri despre domeniul in care activez aici (KDD).

Incerc sa-mi gasesc un co-doctorat de facut. Sper sa reusesc.


Am calatorit ceva. Am facut multe excursii. Stiu ca n-am pus poze din ele. Insa sper ca momentul cand pozele vor aparea sa fie cat mai curand, acum ca toate sunt, in sfarsit, frumos sortate. Luna care urmeaza probabil ca ma voi acupa ceva mai mult de stagiu, insa in iulie probabil va fi situatia mai light.


Sunt destul de obosit. Acum. Cum am zis nu dorm chiar suficient (pentru mine). Azi chiar s-a tinut un seminar - o prezentare a unui individ - si ca sa nu adorm a trebuit sa ma duc pana afara la automat si sa dau repede pe gat o cafea. Cei care ma cunosc isi dau seama cat de grava trebuie sa fi fost situatia. Sper ca totusi in viitor sa reusesc sa dorm mai mult.


Incerc sa fac sport. Am mers pana acum de doua ori la piscina. Merg cu bicicleta la scoala (post is pending). Uneori. De fapt cu sanatatea nu ma simt rau, sper ca e buna. Mananc bine, pentru ca restaurantul universitar are mancare buna si completa.


N-am prietena.


Duc o viata buna? Am I having fun? Da. To some extent. Dar da. Trebuie.


Imi lipsesc prietenii. Voi. Imi lipsesc berea si ginul tonic ieftine. Jack. Argentin. Mercur chiar. Imi lipsesc cinemaurile. Imi lipseste Magheru, Herastraul si Poli-ul.


Dar mai este jumate si ma voi intoarce.


Bafta!


2008-05-14

I can't get no sleep

Somn.

Mi-e somn.

Credeam ca atunci cand voi veni aici voi putea in sfarsit, dupa un an jumate (chiar doi) de teme, sa ma odihnesc. N-a fost sa fie. In curand voi avea 'ochi de erasmus'.

Mi-e tot timpul somn. Ma culc cel devreme la 23.59 (24.00 nu exista :P) si ma scol la 8. Eu care eram obisnuit sa dorm cel putin intre 10.30 si 8.30 in fiecare zi. Fie ca a fost bine sau nu sa ma obisnuiesc asa, oricum acum ma omoara noul program.

Nu pot zice ca pierd timpul. Nu in cele mai multe cazuri oricum. Facem excursii, ne intalnim, facem lucruri frumoase. Dar nu dorm suficient. E drept mai sunt momentele cand ma gasesc la 11.30 sau 00.30 sau chiar 01.30 in fata laptopului si mi se inchid ochii. Nu pot spune ca fac chestii inutile. Dar nu dorm suficient (besides, dezaprob lucrul noaptea). Mi-e somn.

Mi-e tot timpul somn. Si nu e bine pentru mine.

Exista un singur lucru pentru care ar merita sa pierd somnul. Dar pana acum n-a fost asta. Si tind sa am un singur S din cei 3 - school - si cel mai rau.

Mi-e somn. Ma duc acasa.

2008-05-05

Rights (request for comments)

Am I right or not? Do I have the right or not?


So. Stiu ca am multe posuri pending pe care vreau sa le scriu, pe de o parte despre lucrurile de aici, pe de alta despre calatoriile pe care le fac eu si colegii mei around. Insa legat de acestea din urma sper sa reusesc sa-mi relansez [relativ] curand site-ul pentru a prezenta pozele intr-un mod mai adecvat.

Insa in ultimul timp este ceva care ma framanta, to some extent.

In multele calatorii pe care le facem pe aici fac multe poze. Am facut vreo 1500 pana acum. Cool. Aceste poze eu le aduc la o marime mai normala decat cea in care vin ele din aparat - 1024 (poate e un pic cam mica, dar e buna pentru net, si ar fi greu sa gestionez multe variante de dimensiune) - si le sortez. Inainte (i.e. inainte de ieri) in acelasi timp cu sortarea si redimensionarea puneam pe ele si un text de forma "(c) Andrei Olaru 2008. All rights reserved". Vedeti si imaginea atasata mai jos. Acum, de ceva timp nu mai imi placea mie foarte tare chestia asta, mai ales ca ma intrebam ce parere au ai mei de asta pentru ca aceleasi poze le trimiteam si lor, pentru ca le redimensionam odata cu textul. (procesul era asa: luam pozele facut intr-o zi, le faceam batch o redimensionare si in acelasi timp punerea textului, si apoi le sortam pe directoare. ideea este ca sursele sa nu se gasesasca sortate pe categorii, ci temporal, pentru a le putea pune pe dvd-uri si sa fie foarte usor sa le sparg pe perioade temporale).


Pozele le dadeam la ai mei, le mai puneam pe aici, si le dadeam si colegilor si colegelor cu care fusesem. Problema e ca acestia au inceput sa se streseze ca am pus copyright pe imagini, mai ales pe imaginile in care apareau si ei / ele (mai ales ele, nu e o chestie sexista aici, asa s-a intamplat).

Oricum vroiam sa am si pozele mici nescrise, si pe cele scrise, asa ca am dezvoltat un alt proces, care sper sa mearga bine. Acum fac acelasi lucru ca si inainte, doar ca nu mai pun textul. Apoi iau structura de directoare cu pozele sortate si aplic pe aceasta transformarea de text. Nu mai pun textul dinainte, ci pun un mic watermark cu o licenta Creative Commons "(cc) by-nc-sa" (creative commons attribution non commercial share alike), numele meu si anul (vezi imaginea de mai jos). Acum, cand le-am dat azi pozele asa, tot au strambat din nas, plus au zis ca fontul nu arata bine.


Acum, e drept, am si pozele fara marcajul cc. Dar sa le dau fara mi se pare aiurea, probabil la fel cum lor li se pare aiurea sa le dau cu. Si totusi eu am facut pozele. Stiu ca nu sunt mari poze, si ca foarte putine ar avea vreodata sansa sa fie luate in considerare de cineva. Si totusi. Poate gresesc. Nu stiu.


De aceea va cer parerea: este bine sa pun watermarkul pe ele? Sau nu? Cum e mai fair? Cum e mai frumos? Voi ce credeti?