2008-08-02

To infinity and beyond...

The end.

Acest post marcheaza sfarsitul calendaristic al acestui blog. Am revenit in Romania ieri, dupa o calatorie linistita cu avionul. Am ajuns cu bine acasa.

Ceea ce va urma, va fi sa mai adaug post-uri pe care n-am avut timpul, sau dispozitia, de a le pune mai devreme, in perioada cat am fost in Franta. De asemenea posturile deja puse vor fi aranjate intr-o ordine calendaristica mai apropiata de cea reala, daca aceasta exista.

Astfel, acesta nu va fi numai un blog, ci o lucrare. Ca o carte. Ca un jurnal. O amintire la care lucrez inca. Voi incerca sa pun changeloguri care sa descrie adaugirile si schimbarile din blog.

A fost frumos. A fost bine. Unele obiective au fost indeplinite, altele nu.

Dar a fost o experienta importanta si interesanta.

There are more to come.

HaveFun&NjoyLIFE!

2008-08-01

Conclusions

In concluzie.

Acesta a fost blogul pe care l-am scris in Franta, la Nantes, pe parcursul celor 5 luni cat am stat aici.

Nu am scris foarte des. Uneori au trecut doua, chiar trei saptamani intre doua posturi. Motivele sunt multiple, fara ca vreunul sa justifice cu adevarat asta: timpul, alte activitati, faptul ca nu aveam prea mult timp liber si daca aveam uneori preferam sa-l folosesc pentru altceva; cheful, pentru ca acolo am fost relativ presat, prins, aproape niciodata cu adevarat liber.

Cei care stiu ce e aia stiu ca acest blog nu a tinut loc de agenda, in sensul ca nu a fost atat de personal si mai ales atat de frecvent. Nimic nu a tinut log de agenda, si acest lucru se va pierde. Totusi poate intr-un fel a fost mai bine asa.

Sper ca cei care ma cunosc si care ma iubesc l-au citit, si le-a placut. Sper ca cei care le-a fost dor de mine l-au citit si asta i-a facut, chiar daca mi-au simtit lipsa, sa nu aiba impresia ca am disparut complet de pe fata pamantului pe aceasta perioada.



As vrea sa multumesc tuturor care m-au sustinut in scrierea acestui blog. Celor care l-au citit, dar mai ales celor care dupa au citit au pus si comentarii. Aceste comentarii mi-au facut placere, le-am simtit mai putin lipsa celor care le-au scris, si i-am simtit mai solidari cu mine. Nu de putine ori acestia au fost cei care m-au impulsionat sa continui sa scriu, prin comentariile lor, aratand ca le pasa, ca sunt acolo sa citeasca, ca asteapta sa vada ce am mai scris, ce mai am de spus.

Multumesc de asemenea celor care apar in acest blog, celor de la Nantes, si care daca ajung sa-l citeasca, ii rog sa ma ierte. Am petrecut alaturi de ei momente frumoase.

I had fun. It was a good time.

2008-07-18

London

L-as fi numit theCity, daca numele n-ar fi fost deja luat in universul meu.

Am fost la Londra intre 4 si 8 iulie, inclusiv. Nu stiu daca a fost din cauza ca a fost o vizita scurta (citez dintr-o veche campanie: vizitele scurte sunt cele mai placute) sau pentru ca sunt masinile super tari sau pentru ca am avut si vreme buna sau din cauza ca am dezvoltat o apropiere fata de una din fete. Poate e chiar din cauza ca este adevarat. Dar Londra mi s-a parut un oras super tare. Super super tare. Cel mai tare, excluzand Bucurestiul din aceasta comparatie, pentru ca Bucurestiul nu pot sa-l compar. Londra este capitala unui fost imperiu care avea trei sferturi din planeta si in care soarele nu apunea niciodata. Si asta se vede. Mi-ar place sa stau odata ceva timp in Londra. Este cel mai tare oras (din nou nu includ Bucurestiul in comparatie) pe care l-am vazut, cu un singur defect: masinile merg pe partea gresita.

Ar fi nevoie de un blog intreg pentru a descrie ce am vazut la Londra, dar totusi va fi doar un post mai lung.



Ziua zero. Vineri. 04.07.08.

Ziua zero unii dintre noi au petrecut-o la scoala iar altii (eu) la camin, petnru ca avionul era dupamasa. Am ajuns la aeroportul care se afla in sudul nantes-ului, la mama naibii, si am asteptat acolo vreo ora jumate pentru ca plecarea a intarziat 45 de minute. Aveam bilete de pe net, Check'n'Go, care nu necesita check-in, eram doar cu bagaj de mana. Am mers cu Ryan Air, Nantes-Londra, lowcost: dus-intors 53 de euro.



Zborul a fost placut, fara nici o problema. Din pacate norii nu ne-au lasat sa vedem canalul manecii si am stiut ca suntem in Anglia doar pentru ca se intampla ceva invers pe soselele care se vedeau jos. Am aterizat la Stansted, care este la mama naibii de Londra, dar na, asta inseamna low cost. Microbuzul (din nou, bilete luate pe net) EasyBus a facut o ora pana in nordul Londrei, cu trafic minim. Aproape mi s-a facut rau pe autostrada, partial din cauza faptului ca totul mergea invers.

Am ajuns aici de unde am mers pana la hostel pe jos. Am facut vreo doua ore, pentru ca londra e mare. Am mers putin pe Oxford street, am trecut pe langa Hyde Park.

Prima data am observat ca toate casele sunt la fel, cel putin asa erau pe Gloucester Place, si toate imi aminteau de un serial vechi, Surorile Elliot unde asa erau toate casele. A doua oar am observat ca pe strada treceau o cantitate considerabila de Jaguar-uri si Porsche-uri si Aston Martin-uri, si un numar semnificativ de Ferrari si Lamborgini. In plus am trecut printr-un cartier in care in fata unei case din doua se afla un Bentley, de cele mai multe opri un Arnage. Range Rover nu mai spun. Oamenii au stil. Aveam sa realizaz ca in Londra (cel putin in zona centrala unde am fost eu) oamenii cam masinile astea le au, intr-un procent zdrobitor. Am vazut si porcaria de Bugatti Veyron. It is shit.

La hostel (Curzon House) am ajuns la 22.30 si am fost primiti cu putina caldura dar multa functionalitate. Am primit chei, cearceafuri si harti. Hotelul a fost 76 de lire de persoana, pentru 4 nopti. Camera era de patru (eram patru: Simina Mirela Dan si cu mine), dar era ca la hostel: existau in camera si cutii metalice cu cheie pe care sa ti-o prinzi la mana, cum am vazut si aici la piscina. Am mers la un Sainsbury's care era deschis la 23.00 si am luat de mancare si am mancat, impotriva regulametului, in camera.



Ziua 1. Sambata. 05.07.08.

Am iesit prima oara in cautarea unui ghid Michelin pentru Londra, pentru ca in Franta nu gasisem in engleza (evident). Am mers cu Simina prin Kensington ca sa gasim o librarie, in timp ce ceilalti s-au dus la un net sa faca Check-in online pentru intoarcere. Kensington este un cartier foarte tare. Casele sunt toate la fel dar sunt faine. Mi-au placut pentru ca pareau solide, bine infipte in pamant, si totusi frumoase intr-un fel.



Ulterior ne-am luat un bilet de metrou de o zi (5.3 lire - Londra e un oras scump) si ne-am dus la Westminster Bridge, unde am vazut Big Ben, London Eye (roata ceea mare) si alte elemente imobiliare.



Apoi am fost la Westminster Abbey care e aproape. Ne-am codit putin cand am dat cu nasul de pretul de 9 lire, dar am intrat totusi. Ne-au dat niste audio-ghiduri foarte tari, cu displayuri comparabile cu al camerei mele, si din care ne-a vorbit, in engleza... Jeremy Irons. Care are o voce foarte faina, trebuie sa recunosc. O poza permisa (inauntru nu era voie) din curtea interioara:



Si poze cu catedrala si imprejurimile:



Apoi am luat-o putin pe strazi, printre masinile scumpe parcate pe trotuare, incercand sa ne utiam in partea in care trebuia ca sa nu ne calce masinile, si am ajuns pe la Buckingam Palace, unde sunt indivizii aia cu caciuli mari (se vede unul mic in poza cu blazonul).



Am mers apoi in Green Park si am mancat. A fost toata ziua soare si am avut mult noroc aici, pentru ca Londra nu e chiar un oras insorit. Ne-am plimbat dupa ce am mancat pe strazi, spre Piccadily Square, prin zona comerciala (a se citi bijuterii :P ), Trafalgar Square - unde era un concert Gay Pride, si am ajuns prin Chinatown, unde am si mancat mancare chinezeasca si am pseudo-invatat sa folosesc betisoarele.



Seara ne-am intors la hostel si apoi am mai iesit la o plimbare la ud de hotel, noaptea pana pe la unu si ceva. Dar e un oras destul de sigur, cel putin in centru. Cel putin cartierul respectiv. Cel putin sper.

Putin despre metrou si alte lucruri: Metroul este tare. Din pacate este foarte vechi si stiu de la Discovery ca au probleme serioase din cauza asta. Na, au fost primii. Dar mi s-a parut mult mai just decat la paris, mult mai functional. Francezii au problema ca sunt, nu neaparat gay (in sensul figurat), dar au un mod de gandire mai poetic. Englezii sunt e drept foarte aroganti (ma rog, eu nu m-am lovit de aceasta aroganta), dar sunt mai pragmatici, mai corecti. Si metroul e mai tare. Mi s-a parut mult mai usor de folosit, si mult mai bine organizat.





Ziua 2. Duminica. 07.07.08.

Ziua doi a inceput in partea de vest a Londrei, la Tower of London. Pe care nu l-am vizitat, sper sa o fac data viitoare. Apoi, Tower Bridge. Tower Bridge este chiar foarte tare, este mare si foarte foarte impozant. De pe Tower Bridge se vede in stanga zona cladirii primariei, care este foarte tare, si in dreapta zona "The City", care contine cladiri noi si unde se desfosoara majoritatea activitatiilor economice - banci etc. Observat cladirea in forma de monument falic.



Am continuat pe partea cu primaria, am trecut pe langa o noua cladire in constructie (observati macaralele. Nu stiu de ce in Londra nu exista macarale ca in Franta sau in Romania, cu grinda orizontala ci sunt cu grinda inclinata. toate. Nustiu de ce. Oare sunt mai bune?) si apoi am descoperit un vechi chei folosit pentru vapoarele de comert, ulterior inchis si transformat in piateta, care in mijloc are un fel de monument / opera de arta moderna foarte tare. Mai departe se afla, pe post de muzeu, HMS Belfast.



Ulterior am trecut podul Londrei (neimpresionant) si am mers putin prin City, pana la catedrala Sf Paul. Am mancat si apoi am mers din nou la Trafalgar Square unde am intrat in Ntional Gallery. Vremea se stricase inca de la inceputul zilei (vezi pozele) asa ca a fost o idee buna sa intram in muzeu.

In Londra exista 3 muzee (afaik) gratuite: National Gallery, British si Victoria and Albert. National Gallery este exclusiv de pictura (ce mici sculpturi pe ici pe colo), continand picturi de la 1200 pana la 1950. Din pacate n-am avut foarte mult timp sa-l vedem - vreo 2 ore jumate. Ca sa vad aproape tot m-am despartit de grup si am mers singur. Este mult mai mic decat Luvrul (care mi s-a parut prost organizat si mult prea mare, cu mult prea multe picturi din care nu stii care sunt cele mai bune si care sunt cele mai putin bune) si ceva mai bine organizat. Mi-a placut in special sala cu Veronese, Tiziano si Botticelli, sala cu Velazquez (care e foarte foarte tare), Rembrandt (care imi place foarte mult, trebuie sa imi iau unul :P ) si impresionistii.

Ne-am mai plimbat around si, deja seara am trecut Westminster Bridge si am mers pe malul opus Parlamentului pana la urmatorul pod. Apoi am luat metroul si am fost in Kensington ca sa gasim un pub, dar am aflat ca toate se inchid duminica la 22.30. Naspa.





Ziua 3. Luni.

Am inceput cu British Museum. British Museum este gratis si destul de mare. Contine obiecte istorice, legate de arheologie, antichitati, bucati de cladiri (Partenon, templul leilor din Persia), bijuterii vechi, obiecte de arta, etc. Din nou m-am despartit de grup si apoi si restul s-au despartit, pentru fiecare vroia sa vada lucruri diferite si in ritm diferit. Nu l-am vazut chiar pe tot dar am vazut o mare parte.

La iesire s-a facut din nou, pentru o perioada, frumos. Am vazut cladirile Garzilor Calare, unde sunt indivizii ceia (ror in rosu si cu caciuli mari) care patruleaza sau stau de garda si toti turistii se pozeaza cu ei. Chiar mi s-a parut aiurea. E ca si cum eu as lucra la comp in birou si cineva ar veni sa stea langa mine in timp ce lucrez si prietenii lui sa-si faca poze.



Am mancat in parc si, dupa ce ne-am mai plimbat, am mers in Soho sa gasim un Pub sa bem. Am gasit pana la urma unul foarte normal, fara mare fatada, unde veneau englezi sa se inbete (un fel de Argentin asa, pentru cine stie), cu bere la doar 1.5-1.8 lire. Berea a fost foarte buna, am luat doua beri mari. Evident, mi s-a cerut buletinul si barmanul a facut caterinca pe seama pozei unde sunt foarte foarte tanar, dar a fost fun. Macar se tin de treaba, in Franta nu mi-au cerut niciodata buletinul, desi arat la fel de tanar si aici cred.



Ziua 4. Marti. 08.07.08.

Marti a fost ziua plecarii. Tot ce a fost de facut a fost sa vizitam putin Regent's Park, aflat in partea de nord, aproape de statia de EasyBus. Vremea n-a fost rea, si am facut cateva poze. De remarcat: multe tipuri de trandafiri, fiecare cu nume care mai de care mai aiurea - de exemplu trandafirii "Thank you" - si veverite foarte blande. Foarte blande, care aproape iti muscau din decet cand veneau.



And then home. To Nantes. That was about it. And it was fun.



Later edit: cateva poze cu mine realizate de Simina C. Toate drepturile ii sunt rezervate.